Tag Archives: my november

Acțiune!

Peste șase ore voi deschide ocheanele și mă voi minuna încă o dată de frumusețea vieții. Regizor, lol!

Mâine imprimăm pe peliculă povestea la care lucrez de ceva vreme. O cresc și cred că am atins acel punct de sus. Nu am emoții din alea cu greață, ci abia aștept! Abia aștept să fiu acolo și să trăiesc acest proces de creație.

Chiar râdeam în seara asta pe tema: cum naibii am ajuns eu de la contabilitate la regie de film? Cu perioada de tranziție în jurnalism? Eh, eu mă descopăr mai greu… dar beneficiez de plăcerile vieții.

Am doi actori minunați cu care mă mândresc de nu mai pot. Chimia dintre ei este irezistibilă.
Echipa este implicată și plină de viață, ceea ce mă motivează și mai mult să fac totul cât pot eu de perfect. Nu-mi place să dezamăgesc, mai ales pe mine.
Iar eu mă simt sigură pe mine. Mă simt cum probabil se simte un regizor când pășește pe un platou de filmare. Asta mi-e menirea! Asta-mi place! Iar asta mă determină să iau totul ca pe o experiență plină de entuziasm și în care chiar că mă arunc cu capul înainte… chiar și fără frânghii. Sper să se vadă și la final plăcerea cu care lucrăm.

Și toate vin lin pe acordurile unei alte toamne, dar plină de îmbrățișări.
Iar asta îmi dă lumină și eu pot fi lumină pentru alții.

Eh, cam atât de pe la mine.

HugsLovePeace
>.<