Tag Archives: nedreptate

controlorii şi rromii

Ieri vorbeam cu mama la telefon şi-mi povestea o fază din frumoasa noastră Capitală. Pe ruta nu ştiu cărui autobuz au venit controlorii cu tot cu jandarmerie. Au fost controlaţi toţi romînii şi amendaţi fără drept de apel. Rromii aka ţiganii nici măcar nu au fost întrebaţi de sănătate.

I-am zis că deh, asta-i viaţa, ce să-i faci.

Ieri mp urc în 66. Asta după ce caut de nebună ghişeu să-mi pun călătorii pe card, ca nu cumva să circul ilegal. În 66 eram vreo 10 omi, 9 romîni şi un ţigoiner care s-a uitat la mine într-un fel de mai-mai că-mi plesnea una peste bot. Habar nu am de ce. Şi am şi nimeri pe scaun lîngă un dobitoc care s-a coit vreo patru staţii pînă m-am mutat exasperată. Să revenim. Lîngă personajul nostru închis la culoare stătea o blondă cu care am înţeles că avea o relaţie de iubire.

Urcă controlorii. Două femei. Ne verifică pe toţi. Pe o femeie o şi amendează. Pe lîngă ţigan şi partenera lui au trecut fără să ridice privirea din podeaua autobuzului, iar el s-a ridicat în picioare şi le privea de sus cu tot tupeul din univers.

Atunci am simţit că mi se ridică părul pe ceafă şi că mă ia senzaţia de scîrbă.

Şi aici vin şi întreb şi eu că poate am eu probleme de toleranţă şi acceptare şi rahat cu perje. Cum vreţi să fie integraţi aceşti oameni în societate? Unde e egalitatea între noi şi ei? Cum mă simt eu ca cetăţean care plăteşte ca vita 1.3 lei pe călătorie în faţa ăluia care circulă cu curul pe scaun gratis? Care trăieşte în case gratis? Care bea apă, mănîncă, se cacă GRATIS???

Da, puteţi spune că e vina controloarelor că trebuia să-l controleze, dar pe bune acum că şi mie mi-ar fi fost teamă mai ales cînd a adoptat atitudinea de şmecher.

Şi uite-aşa se duce dracului zen-ul personal şi mă ia scîrba şi mai rău. În curînd o să fim mai puţini romîni, asta dacă nu cumva suntem deja, dar o să ni se îndese pe gît campanii de genul acceptă-l, e şi el om ca şi tine… şi mai vine o madonnă să ne zică porcării că suntem rasişti şi labe de genul ăsta şi ue să-şi dea cu părerea, că ce pana mea?

Romînu e de vină! Că e prost şi nu e tolerant.


mie cîteodată

îmi vine să plîng. degeaba. pe stradă. la şcoală. într-un bar. mă ia aşa. fără motiv.

ieri am ascultat Guess Who şi mi-am dat seama că am cel putin 50 de cunoştinţe (unii chiar prieteni) care dacă s-ar fi născut în locul potrivit ar fi schimbat lumea. oameni care muncesc, care iubesc viaţa, care-s corecţi şi drepţi şi care dau din coate să iasă în faţă. oameni care nu provin din familii înstărite, care nu fură şi nici nu fac compromisuri inutile pentru a obţine acel ceva. oameni care vor pleca de lîngă mine pentru a-şi încerca şansele şi norocul în altă parte.

nu, nu m-am născut în locul potrivit. şi e trist. că nu-s îndrăgostită de ţara mea. că eroii sunt nişte bestii. că nu văd schimbările în bine. că tot mai mulţi oameni se sinucid din cauza problemelor. că bătrînii cerşesc o felie de pîine la colţ de stradă şi asta după 40 de ani de muncă. că puşti de 23 de ani conduc merţane şi sparg banii în cluburi pe când alţii de 30 încă ocupă posturi inferioare lor şi plătesc chirii în cămăruţe de doi pe doi. că o casă costă cît n-o să cîştige un om normal în 25 de ani. că ne zbatem să reuşim. că suntem umiliţi. că suntem nemotivaţi. că angajatorul Dumnezeu şi cel angajat pleacă capul. că nu există educaţie. că oamenii nu se apreciează. că e panică. că e aglomeraţie. că e nedreptate la tot pasul. că începem să muncim la 20. la 60 ieşim la pensie. dacă avem noroc la 70 murim. în tot acest timp agonisim şi strîngem nervi şi frustrări. pierdem momentele unice de bucurie. timp de 40 de ani avem maximum 40 de concedii din care 10 pentru relaxare, restul pentru a munci în altă parte sau a face ceva. pentru că oamenii nu stau. nu îşi iau timp nici să respire. pentru că împreunăm mîinile într-un adio stupid după o viaţă nedreaptă, grea, amărîtă. în urma noastră rămîn 4 pereţi şi ceva agoniseli… şi aceeaşi lipitori şi sugative care ne vor conduce cu fast… într-un cortegiu funerar.

tuturor şefilor (fie ei de stat, partid, companie, familie) şi sefuţilor şi căcănarilor care-şi ridică pilele în rang, tuturor care fură din lăcomie din nevoia de putere, tuturor care fac burţile mari şi care calcă peste cadavre pentru a-şi atinge scopurile. murdare, de cele mai multe ori.

sunteţi de căcat şi viaţa e nedreaptă! dar sunt sigură că pînă la urmă şi la urmă roata se întoarce şi veţi suferi înzecit.


dansez pentru tine!

Mă uit la Dansez pentru tine că-mi place dansul de mor.

dansez pentru tine protvŞi m-am tot uitat de la începutul ediţiilor, nu mereu, dar oricum. Şi protvu a reuşit să facă un rahat pe băţ, trecând peste momentele lacrimogene şi penibile cu lumînările, cu oamenii pe care-i aleg să participe (şi concurent şi vedeată).

Domne, am constatat că oamenii normali spre urâţei nu au şanse să li se împlinească visele. Aţi observat? Aleg numai omi frumoşi şi atrăgători să placă prostimii. Şi neapărat să ştie să danseze (!!) cu niscaiva cursuri la activ.

Am mai constatat că nu e un concurs drept. Dacă la concurenţi se trece prin cinşpe mii de probe, ei bine, nu ştiu pe ce criterii se aleg vedetele? Dacă ai avut ghinionul să pici cu d’alde picioare stângi Costi Ioniţă sau Florin de la Hi-Q ai belit-o să mă ierţi, adio şi la revedere cu visul tău.

Şi vă dau un exemplu din această perioadă. Veveriţa (aia roşcată de-i actriţă şi cîntă la Măruţă) versus Liviu (fost L.A.) sau Kamara (Alb-Negru). Păi Veveriţa are dansul în sînge (bravo ei!), se mişcă mişto şi clar are o groază de şanse faţă de cei doi băieţi care nu-s tocmai împătimiţi ai dansului.

Nu se porneşte pe picior de egalitate. Eu una m-aş oftica, eu să pot să dansez şi să mă screm să-mi iasă (50 mii euro) şi vedeta aleasă s-o ia pe cărări şi să fie antitalent. Pe bune!

De ce nu se face casting şi la vedete?

Şi mai am o singură întrebare. Cine pana mea o îmbracă în halul ăla pe Iulia Vântur? Cum mă nene să-i pui o rochie cu imprimeuri Michael Jackson? Nu cred că am văzut-o vreodată într-o ţinută (valabil şi pentru Andra) care să o avantajeze.

Cheers la voi!

Recunosc că-s super curioasă s-o văz pe madam Moni Columbeanu cum se mişcă din stixuri.

Sursă foto: hal.rol.ro