Tag Archives: noapte alba

Ce rămâne?

Rămâne mirosul tău impregnat în pielea mea. Rămân senzațiile atingerii care și după ore lungi scurse, mă fac să tresar. Rămân vibrațiile cuvintelor tale.

Rămân jocurile palmelor, chicotitul în beznă, sunetul de pahare ciocnindu-se, strada care nu contenește să trăiască, timpul care se încăpățânează să treacă, senzația de ciudat și totuși confortabil.

Rămân tăcerile lungi, privitul pe furiș când dormi, părul meu strâns în palma ta, dimineața târzie, lumina roșiatică, drumul prin soare, sărutul de adio și rămâi cu bine.

Rămân toate pe trupul meu, pe retina mea, în timpanul meu…

 

HugsLovePeace
>.<


din unghere prăfuite

Cîteodată aş vrea să mă evapor. Să fiu vapori mov. Să semăn cu sleiala verii. Cu încinsul asfaltului. Cu nimic şi să trec neobservată pe la tîmplele celor iubiţi. Să-i mîngîi. Să-i privesc în tăcere. Să le şoptesc ce nu vor să audă. Ce nu aud. Cu tac.

E una din zilele cînd te trezeşti cu capul cît o baniţă. Şi nu e numai alcoolul de vină. Nici răsăritul. Nici lipsa nisipului lipit de chipul transpirat. Şi nici vara copleşitoare. Sunt toate şi te apasă. Cuvinte, frînturi de vorbe aşezate pe cioburi de imagini se derulează în tropot. Stop!  Nu se opresc la nicio comandă. Şi vîrtejul ăsta mă epuizează.

Mă doare pieptul. Un pachet de ţigări. Deodată. Sudat cu poftă. Ţigara avea gust dulce. Nu am mai simţit asta pînă acum, dar imediat după o gură de vin alb, un fum umple gura de miresme de salcîm. Apoi fuga şi urletele şi „roxana!!!” cu gravitate în receptor şi verticalitate în contradicţie cu orizontal şi deruta. Clipitul greu. Evitarea privirii. Greutatea cu care ascult.

Dimineaţa inima nu mai ştie. Nici somnul nu-mi mai e somn. Aud. Văd. Sufăr şi acolo unde-ar trebui să fie bine. În vis.

Şi viaţa asta (a mea, pare-se) cum ar trebui s-o trăiesc? Prin mine sau prin alţii?
Dacă-mi permit s-o trăiesc prin mine primesc limite şi reproşuri, apoi interdicţii de a mai… dacă trăiesc prin alţii?