Se făcea că zbura vremea și ploile spălau străzile și soarele toropea aleile și nimic altceva nu se petrecea. Se făcea că era vară sufocantă și că pașii nu mergeau decât prin casă, locul unde se simțea în siguranță. Se făcea că mintea-i zburda aiurea, că somnul era ciudat, că pepenele roșu era amar. Se făcea că părul de foc o plictisea, că unghiile roșii nu mai aveau farmec, că verdele era maroniu.
Zilele proaste se țin lanț. Refuz cu încăpățânare să o iau pe alt drum și mă las pradă stării. Sunt o nevoiașă zilele astea, dar nu primesc pomeni. Nu știu ce-i cu mine, dar sunt atât de obosită să mă pun contră, că mai bine mă las în voia sorții. Și nu fac decât să mă adâncesc tot mai mult în marea de noroi. Nu se leagă nimic de mâinile mele și nici eu nu mă leg de nimeni.
Sunt goală. Bate vântul prin mine. Nu e briza, e vijelia dintr-un om dezamăgit. Pfff, e tot despre oameni, pe ei mă pot supăra cel mai ușor și tot pe ei îi pot iubi cu pasiune. Da, o să fiu mai veselă, de mâine.
De două zile nu fumez. Nu beau alcool. Nu ies din casă. Nu intru pe mess. Nu vorbesc la telefon, de fapt abia vorbesc. Mă uit într-un monitor prea mic la tot felul de filme. Dorm să uit. Mă fac că uit. Mănânc ultimele cireșe pe vara asta. Nu plâng. E doar o stare. Ai trăit-o și tu. Sunt sigură.
Și probabil că într-o lume absolut ideală m-ai suna. Și ți-aș răspunde. La al treilea apel. Nu m-aș supăra că nu m-ai căutat atâta amar de vreme, ci m-aș bucura că ai făcut-o. Am ieși în orășelul copiilor și ne-am da în trenuleț. Și ai râde de mine pentru că mi-e frică (o să te țin de mână).
Apoi te-aș duce într-un loc frumos și ne-am întinde în câmp, în bezna nopții.
Dacă am trăi în universul care nu e atât de futut (zilele astea), s-ar întâmpla întocmai. Și da, nu dau vina nici pe viață și nici pe destin, ci poate o să-mi analizez alegerile. Poate pe undeva am luat-o greșit. Probabil că da, din moment ce suntem aici.
Hai, noapte bună!
hugslovepeace
>.<
Evergreen 