Tag Archives: oboseala

Înapoi în cerc

Se dă o viață. Se trage cortina. Se așază personajele în scenă. Se ia un păpușar. Să înceapă jocul!
Păpușarul aș vrea să fiu eu, că deh, condiția demiurgului e fascinantă și acaparatoare.

De cele mai multe ori trag sforile. Se rup sau le rup. Le înnod. Iar se rup. Ați înțeles mecanismul.

Când obosesc vreau pauză.
Acum sunt obosită, deci caut păpușar care să-mi mânuiască ațele pentru o vreme…

 

HugsLovePeace
>.<


marile speranţe – marile iluzii

Sunt nevrotică şi anxioasă şi nu e de la toamnă, nu e de la nori. E doar atît. În mine.

Au loc furtuni. Cu greu le stăpînesc. Rămîne senzaţia de greaţă şi cofuzia momentului.

E vijelie.

Sunt obosită. Cearcănele adîncite, umerii împovăraţi, ochii trişti, zîmbet fals.

Urlu în mine. Şi creşte intensitatea sunetului pînă-mi sparge timpanul.

Mă învîrt ca un leu în cuşcă.

Aş vrea să ies.


angajatul model dă chix

Nu merge. La mine e o problemă. De adaptare, de socializare, de acceptare, de orice.

Corporatiştii au fost întodeauna ca nişte monştri sacri pentru mine… şi da, eu sunt într-o corporaţie şi am badge cu care intru şi ies din mega clădire şi o mulţime de oameni în jurul meu, lipsă intimitate lipsă tot.

Trebui să mă readaptez.
Colac peste pupăză, sîmbătă avem pomana de şase luni pentru tata. Şi normal, că nu este atît de simplu precum pare cinşpe mii de drumuri, colaci, capete luat popă plimbat popă – popă nesuferit etc Nu înţeleg tainele astea ascunse. Nu ai timp să simţi lucruri pentru că eşti mereu prins în vertijul lucrurilor. E o grabă totală.

Mi-am pierdut îndemînarea de a purta conversaţii, de a lega amiciţii, de a acorda şanse. Sunt rezervată şi lipsită de entuziasm, poate şi pentru că în ultimul timp am fost destul de dezamăgită de oameni.

Aş vrea să am timp să citesc bloguri. Din pauza de masă o să-mi fac un obicei. Mi-e tare dor de voi.

Nu mă plîng. De fapt, mă plîng pentru că e normal şi mă ajută să mai scap de presiune.

Capul stă să bubuie, ochii îmi sunt obosiţi, degetele sunt anchilozate.

Nu este vorba că nu pot, doar că nu mă mai reprezintă. Am nevoie de timp să-mi intru în ritm şi să am timpi comuni cu lumea care se desfăşoară nestingherită în jur.


cumpără-mă cu o cafea…

Am obosit să ştiţi. Ritmul ăsta agitat şi alert m-a cocoşat.

Cît mai multe filme, cît mai multe cărţi, cît mai multe poveşti.

filmPoate pare de vis, dar nu este. Pentru mine ceva impus este ceva găunos din start. Poate l-aş fi iubit mai mult pe Tarkovsky dacă l-aş fi descoperit în ritmul meu, dar nu.

Am văzut toţi autorii din repertoriu. Sunt 24. Am văzut de la 2 la 6 filme din fiecare. Sunt extrem de puţine. Mă chinui să termin nişte cărţi de specialitate, dar îmi fuge mintea pe pereţi, la vacanţă, la mare…

Apoi va trebui să mă ocup de dosar. O groază de acte. Şi nu le am pe toate pentru că secretariatul de la Hyperion este în concediu pînă în septembrie, iar eu trebuie să mă înscriu în august.

Apoi să mă gîndesc la master. Să fac lucrarea de dizertaţie, să-mi depun dosarul and so on.

Refuz o groază de invitaţii. Eu, eu care iubesc aşa mult cafeaua. Şi nu mă abat de la rigurozitatea unui program impus de mine. Stupid, de altfel, dar e prea tîrziu să schimb paşii acum

Am crezut c-o fac din pasiune şi dintr-un frumos pe care-l vedeam la orizont, dar au intervenit ambiţiile şi poveştile despre admitere şi profi care vor să pice, despre locuri vîndute, despre meditaţii particulare, despre cîte şanse am, despre 14 din 80 şi astea m-au dărîmat încetul cu încetul. A devenit ceva mai mult decît personal.

Îmi doresc să intru. Îmi doresc să am prezenţa de spirit, puterea de convingere, cunoştinţele şi sclipirea de geniu pe care alţii nu le au şi să fac pasul ăsta.

Să intru şi s-o încerc şi pe asta…

În weekend plec la bunici, de fapt la bunica. Îmi iau şi laptopul. Poate Wajda văzut pe prispă sub viţa de vie pare mai atrăgător.