Tag Archives: online

Cum să fii un blogăr mic

Anul ăsta se fac 5 ani de când tot scriu aici.

„Cam slăbuţ pentru un blog de cinci ani” îmi spunea cândva cineva. Da, aşa este!

Intră o mână de oameni şi-mi scriu gânduri. Şi oamenii ăia îmi scriu cu sufletul.

Am un wordpress în coadă şi un rank inutil. Deci aproape că nu exist în lumea asta mare şi virtuală. Ia-ţi domeniu .ro să fii băgată în seamă. Băgată în seamă de cine? O să-mi iau şi din ăla să fiu în rând cu lumea, mnah.

Nu am lucruri mari de zis şi deşi citesc articolele „cum să fii un blogger mare” eu prefer să fiu un blogăr mic şi să-mi înşir angoasele fără să mă gândesc ce vor unii să citească sau cum să fac să rămân în top sau cum să şochez etc.

Eu mă bucur şi de 100 de unici şi de 500. Pentru mine e şocant că mă citesc mai mult de trei oameni şi pentru asta voi fi recunoscătoare veşnic. Pentru unii contează de la mie în sus. Abia atunci ai „dreptul” să te numeşti blogăr.

Să fie!

Şi deşi sunt codaşă şi am trafic inexistent aici am cunoscut oameni adevăraţi cu care am împărţit momente. Că e .ro sau .wordpress sau weblog sau blogspot, asta n-a contat. Că sunt citiţi de 1000 sau 1 nu contează. Că sunt în top 100 zelist nu mai zic. Am cunoscut oameni cu care mă văd pe stradă şi mă îmbrăţişez, oameni care m-au ajutat fără să clipească când a murit tata, oameni care mă sună şi mă întreabă de sănătate şi care-mi trimit cărţi cadou de ziua mea… Ah!

Nu-mi place să ies la evenimente specifice. Prefer un garaj şi o salată de fructe unei ieşiri oficiale între blogări. Eu mă simt ciudat când oamenii mă prezintă „Evergreen” că parcă zici că nu-s tot eu. Nu-mi place să mă fălesc cu ce scriu pentru că de multe ori sunt banalităţi, de viaţă…

Nu surprind cu nimic.

Îmi doresc să mă citească milioane de oameni şi să simtă cu mine. Aş minţi să zic că nu…
Îmi doresc să trezesc emoţii şi nu să stârnesc controverse virtuale.
Îmi doresc să transmit ceea ce am în buricele degetelor.

Dar blogul ăsta o să fie citit din scoarţă în scoarţă când (peste nişte ani) Evergreen o să ia un Oscar sau o să lanseze o carte excepţională sau o să-l pupe pe Bruno Mars. Nu?


neterminat(ă)

Pînă să deschid pagina aveam pe limbă (vîrful arătătorului) o mie şi una de poveşti de scris. De cîteva zile rumeg cuvinte şi leg fraze. Ştanţez fiecare emoţie şi-o pun deoparte ca mai apoi s-o aşez frumuşel aici. De la atîtea  nopţi albe şi zile mov le-am uitat.

Hahal memorie!

Mă apasă tristeţea timpului ratat. S-au scuturat pomii şi nu i-am mirosit suficient. Se trec zambilele şi narcisele şi nu m-am săturat să le privesc. E aceeaşi senzaţie ca atunci cînd dispar cireşele de pe piaţă. Nu pot să mă satur niciodată!

Normal că în mine-s frămîntările tînărului creator, zbuciumul femeii iubite, dar nu suficient, drama copilului orfan, prietenul mereu pus pe şotii, doruri şi amintiri. Normal că mă împing departe de tot ce am trasat odată. Ciudat este că nu mai am un scop definit. L-am ratat pe drum uşor-uşor devenind mai încîntată de altele. Nici eşecurile nu mă mai lovesc. Le fentez cu delicateţe. Nu vreau să-mi supăr karma şi să plătească o altă eu în alte vieţi. Îmi curăţ energiile şi iert. Pe toată lumea. Şi pe cei care mi-au pus piedică şi mi-am spart dinţii şi pe cel care mi-a întors spatele atunci cînd aveam cea mai mare nevoie şi chiar şi pe cel care m-a trădat în cel mai murdar mod.

Soarele se arată galeş prin fereastra mea. Închid ochii şi mai strîns, dar lumina sparge vălul de întuneric. Descopăr o nouă zi. Începe nebunia…

Normal că se ofilesc în vază ultimele lalele din anul ăsta.

Caut job: redactor online part part time.