Tag Archives: poker cu suflet

Jucând poker – la bluf

Nu am niciun as în mânecă, dar mi-am tatuat pe cord inima neagră.
O port oriunde.
Pată ce nu se curăță prea curând.

Anomaliile sufletului mă indispun.
Ce vrei, de fapt, de la mine? Dar eu ce vreau, de fapt, de la tine? Ce vrem unul de la celălalt? Vrem să (ne) iubim sau firile noastre alunecoase nu fac decât să (ne) împingă departe? Ce vezi tu la mine? Vezi ce vrei sau ce este? Și eu, eu oare ce văd? Oare am curajul să te privesc sau doar mă mint frumos?  Jocul e primejdios. Presim c-am să blufez până o să pic sub masă. Ce-am să mai râd…

Gust viața. E când amăruie, când dulceagă. Dar tranzițiile sunt prea rapide chiar și pentru mine. Nu (mă) știu și deruta asta mă copleștește. M-am săturat să mă lupt degeaba și să port cu mândrie anomaliile-mi. Am obosit să tind, să tot car armurile după mine. Am obosit să mă oblig să nu mai cred, doar pentru că am devenit (mai) fricoasă. Sunt schimbătoare. Sunt nestatornică. Sunt instabilă. Of, în câte feluri sunt… dar în câte nu-s.

Acum, în acest moment, mă doare sufletul. Îngrozitor de tare. Și sunt foarte departe și aș vrea să fiu aproape. Să te strâng în brațe cu putere. Și să mă repezi, să râzi că-s sentimentalistă. Și eu să-ți repet că te iubesc rău de tot și că o să fie bine, cel mai bine! Să-ți repet că ești ființa în care mă încred cu cea mai mare tărie și din nou să-ți spun că te iubesc mult de tot. Și tu să mă strigi  într-un fel ciudat care să mă facă să râd. Și eu să știu că ai înțeles tot.

Am momente când nu mai știu să respir.
Atunci simt cea mai cruntă nevoie să mă țină cineva la piept.
E bine. Mă împac cu mine, deci cu toți cei din jurul meu.

HugsLovePeace
>.<

Foto