Tag Archives: poveste de nisip

dacă ţi-e dor

Strigă-mă! Ah, viaţa e dulce şi amară şi parcă fiecare senzaţie te instigă şi mai tare.

În fiecare zi am un moment cînd mă întind pe nisipul fierbinte. Îl simt în fiecare por dilatat de soare şi zgribulit de apă. Am părul lung şi cade alene pe umerii pîrliţi. Aluniţele sunt din ce în ce mai evidente. Le numeri în gînd cu coada ochiului, apoi le săruţi cu dragoste. De fapt, sunt pistrui de-o vară, mîndria mea!

Îţi caut mîna. Orbecăi şi zîmbesc. De fapt, mă prefac c-o caut de dragul jocului. Ea mă atrage ca un magnet.

În fiecare zi zîmbesc fără motiv. Aparent fără motiv. Şi emoţiile care-mi umplu pieptul mă fac să-mi amintesc frînturi de alte şi alte zîmbete. Mă bucur că am reuşit să păstrez numai amintirile frumoase, altfel aş fi urît oamenii şi aş fi fost acră şi nedemnă de iubire. Şi ce dacă nu m-ai putut iubi aşa cum mi-am dorit? Şi ce dacă ai zis pas cînd eu deja plonjam?

Mă apropii de tine pînă îţi simt căldura corpului încins. Îţi ştiu mirosul care mi-a învăluit de atîtea ori nările.

Nu am iertat niciodată înfrîngerile cauzate de oameni. Nu aş putea. M-au rupt în prea multe bucăţi. Dar le-am acceptat şi asumat. Cred că de fapt despre asta e vorba. Şi azi pot vorbi fără noduri în gît despre ce ai însemnat cîndva pentru mine. Despre momentele în care credeam că mă sufoc dacă nu-mi atingi măcar o clipă chipul.

Îmi săruţi clavicula. Pentru că  ştii prea bine că este ceea ce-mi place cel mai mult la mine. Apoi umărul. Apoi mă priveşti, tu siluetă divină. Haloul conturat de soare te transforma în zburător, dar noi doi ştim că existăm aici, acum, în nisipul fierbinte.