Tag Archives: prieteni

Atunci când cad imperii

Fiecare dintre noi are prieteni apropiați, cunoștințe și oameni de suflet. Eu cam așa sunt, deși am foarte puține cunoștințe cu care țin legătura. Bon, deci prietenii apropiați care știu chestii intime, care sunt apelați constant, cu care se fac lucruri și oamenii de suflet, ăia puțini la număr care știu chiar cele mai ascunse și tulburătoare gânduri și fapte.

Anunțuri

Pauză

Sunt fericită că plec.

Mă întorc pe 3 august.

Pe 4 mergem la Gaia unde Les Elephants Bizarres își lansează noul videoclip.

După 8 ne vedem la Anonimul, pe plajă la Sfântu Gheorghe, unde o să stăm la cort – o nouă experiență.

Încă lucrez la noua casă evergreenească, deci mai durează. Sper să reușesc s-o termin cât mai curând, că mi-e dragă tare.

Mă întorc și ieșim la cafelele/berile promise. Mă întorc și mă apuc de muncă. Mă întorc și sper să fiu dezintoxicată.

Să ne auzim/citim cu bine! Vă trimit mulți fluturi mov și verzi care să se așeze pe frunțile voastre…

 

HugsLovePeace
>.<


Mda, 26 (însemnare aniversară)

De fapt eu nu sunt acum în fața monitorului, ci sunt out of Ro. Probabil într-o stare euforică.

În momentul în care scriu postul nu știu destinația, dar știu clar că trecem granița. S-au trezit doi prieteni absolut minunați să-mi facă o surpriză. Geniali, ei, oamenii! Presupun că e minunat acolo unde mă aflu. Și presupun că-s fericită maxim! Și abia aștept să mă întorc acasă și să primesc cadourile. Yeeei! Șiiii să dau berea aia de 26.

Nu am crescut deloc. Și nici nu am adăugat lenjerii sexy în garderobă sau fuste mulate care să se asorteze cu tocuri. Încă împrumut rochii de nuntă de la prietene. Ba chiar, mi-am colorat unghiile în multe culori și arată foarte mișto! Și mi-am luat ochelari de geek. Și pantaloni verzi. Nu negri, nu gri, ci verzi. Merg de minune cu părul.

Urlă viața-n mine! În timpan îmi răsună cuvintele de duh: nu te combina, nu fi nebună, vine vara! Și-am promis că merg în Vamă cu cortul. Cine ar fi crezut?

Și distracția nu se încheie pentru că joi ar trebui să fiu în Timișoara. Eu sper să și fiu. Și dacă sunt, clar bem vinul alb în Piața Unirii! Da?

bea! fumează! distrează-te! mănâncă! nu înțelegi că eu te plac așa cum ești? și ăsta e cel mai important lucru!” via R. (old friendships die hard, gen).

Ok, La mulți Ani să trăiesc!

Și mulțumesc pentru urări (știu că-s acolo pe wall și vor fi aci pe blog). Dacă nu răspund la telefon o să vă sun când vin acasă. Băi, deci eu sunt happy happy joy joy (n-am mai zis-o de multă multă vreme).

M-am vindecat de insomnii! Let the freakin’ 26 begin!

HugsLovePeace
>.<


O dată și pentru totdeauna

Cred că trebuie să închei naibii un capitol că am obosit să tot revin la el.

Atenție, limbaj șocant, necorespunzător pentru o domnișoară civilizată. Să nu ziceți că v-am avertizat!

Așa. Bon.

Eu sunt genul de prieten care stă indiferent dacă e îmbrâncit pe ușă sau dacă i se dă cu șutu-n cur. Nu știu de ce, am demnitate, am orgoliu, dar asta mi-e firea, pot să încasez multe mui. Dacă ești într-o groapă de căcat și te zbați crezând că te descurci singur, eu stau pe margine, deși pute. Dacă te minți că o să reușești, dacă-mi zici să mă car dracului de acolo, eu mă prefac că plec, dar rămân!

Nu înțeleg conceptul de a pleca atunci când omul e în căcat. Pentru că hai să fim sinceri, nimănui nu-i place acolo jos, oricât de coios s-ar da. Și da, eu mă dau mereu atotputernică și cea mai tare, că nu-mi place să-mi arăt slăbiciunile, dar când am fost în groapa aia s-a dus din strălucire. Și n-a fost bine, să-mi bag! N-a fost deloc!

Dar așa sunt eu. Alți oameni văd altfel lucrurile. Nu înseamnă că le văd prost, ci nu le văd ca mine. Și dacă nu putem avea aceeași concepție despre câteva lucruri elementare, dacă nu aspirăm spre aceleași lucruri, atunci prietene, cară-te dracului și mă car și eu. Salutăm din mers cu pălăriile imaginare și mergem mai departe, dar nu ne mai pișăm unul pe altul pe la colțuri și nici nu ne mai muim pe la alții. Că așa e civilizat. Măcar de dragul trecutului care oricum nu mai are nicio valoare.

Așa că da. Am avut o perioadă în care am fost nașpa. Nu numai că am fost într-o situație nasoală, dar eu ca om eram nasol: isterică, nervoasă, paranoică, morții mă-sii că nici eu nu mai știu exact că e cam în ceață perioada aia. Am respins oamenii, ei au tot venit  și au avut răbdare să-mi explice că degeaba mă cac pe mine, sunt la nivel cu solul, trebuie să-mi accept condiția și să încerc să-mi revin. Alții n-au venit. Au preferat să mă lase să-mi văd singură drumul sau pur și simplu n-au putut/vrut/avut chef. Nu mai contează acum. Atunci eram ca un câine plouat care căuta să afle, acum mi se rupe pula de ce și cum. Pentru că oricât mi s-ar explica, perspectivele sunt ale dracu de diferite și dacă (după cum am mai spus) nu există un punct comun, atunci ducă-se.

Așa. În încheiere. Nu mai am top prieteni de luat cu mine pe-o insulă pustie. Pe ăia pe care i-am preaslăvit, m-au muit grav. Și eu pe ei. Și tot așa. Că suntem de-o teapă, doar de aia ne-am ales de la bun început. După care fiecare și-a văzut de drum. Pe cei pe care i-am mai dat deoparte că eram – prea sus, prea bună, prea habar nu am că eram o cretină – i-am văzut cum mi-au rămas. Ei mi-au dat lecția vieții și palme de nu le-am putut duce, tocmai prin faptul că în ciuda oricărei situații create de univers, destin sau humanoizi, au rămas.

Acum am oameni pe care-i sun și-i întreb dacă vor să meargă cu mine pe-o insulă pustie? Dintre ei s-ar putea să nu vrea/poată/dorească niciunul sau toți. Dar nu contează. Nu numărul lor contează. Nu x e mai bun pentru că-l suni la 3 dimineața și vine să te ajute, nu y căruia îi zici tot, nu există tot. Fiecare e minunat! Nu-i mai preaslăvesc, ne acceptăm și tolerăm așa cum suntem, nu ne supărăm pe căcaturi inutile, nu ne impunem prezențe obligatorii și nu trăim viețile după cum vrea ălalalt.

C’est fini la comedie!


De după o zi bună

Mna, proiectai o bucată din film, adică dublele alese. La mine totul are sens că doar filmul e în capul meu. Și feedbackul nu a fost tocmai grozav, motiv pentru care m-am bosumflat trei sferturi din zi. Acum mi-am revenit, numai că m-a luat așa starea aia ciudată… și caut soluții (ele există), dar sunt prea obosită să mai scormonesc în mine.

L-am văzut pe Socrate!!! E gras și frumos, dragul de el. Ne-am jucat și jumulit și cred că m-a recunoscut. Mi-a și răspuns cu mieunatul lui celebru. Tare mi-era dor de el! Recunosc că am lăcrimat pe ascuns…

E ciudat cum între doi oameni care se presupune că se cunosc cel mai bine rămân doar momente de tăcere presărate cu ceva stânjeneală, dar noi să fim sănătoși cum spune o vorbă din bătrâni.

La orizont se arată soarele. Îl văd aproape. Mi-e drag de el și îl aștept.

M-am resemnat în privința unora, încerc să mă mențin pe linia asta de plutire ca să nu ajung într-un punct mai critic de atât. Acum mă privesc în oglindă și-mi trag câte una în freză spunând un Doooooamne prelung, Gizăs Cristos, bine că mi-a dispărut vălul de pe ochi. După care trag linie și merg mai departe, dar lecția e învățată, catastiful la zi.

Avanti!!!

Mai am și miercuri școală, după care respiro.

Eh, cam asta-i viața. Am nevoie de îmbrățișare. Lungă și caldă. Doar atât.

HugsLovePeace
>.<


Entuziasm iernatic

Cafeaua (a treia pe ziua de azi) s-a răcit în cană. Zăpada curge și troleele ne stropesc chiar dacă ne ascundem pe după mașinile parcate prost pe trotuar. Telefoanele se fură și se cumpără în continuare. Traficul e îngrozitor (am mers 30 de minute aseară prin zăpadă și autobuze nexam). Filmele se fac. Vacanța bate la ușă. Vinul se fierbe. Postul se termină. Party-urile mă țin în viață. Iar eu mă simt liberă!

Sunt un om liniștit. Cu asta vine și fericirea. Gustul libertății îmi pișcă limba. Îmi place!

Mi-e dor de oamenii mei! Și s-au stins toate. Consumate în atâtea nopți de bere și nesomn. Mi-e dor de ei și o să le-o spun fiecăruia în parte. M-am curățat de furii și demoni și cu fața cea nouă pot începe să clădesc. Sper să mai existe o bază…

Ascult ce-mi spun ceilalți despre mine. Le decantez. Unele-s adevărate, altele sunt doar presupuneri. Teoriile neaplicate nu-s eficiente. Le trec prin mine și iau ce mă reprezintă și ceea ce nu contravine principiilor mele, alea care mai sunt. E bine că am ajuns la maturitatea la care să ascult și la răbdarea să le așez în puzzle. E bine că simt în sânge cum devin.

Sper să nu mă mai întoarcă nimic pentru că (cu toată sinceritatea) nu-s un om foarte stabil. Abia am început să prind curaj și echilibru pe firul meu de ață. Un vânt mai puternic sau o îmbrâncitură mă pot debusola din nou.

Scriu pentru mine și pentru sufletul meu. Îmi face plăcere… și voi mă faceți să zâmbesc.

Sunt veselă de câteva zile. Râd fără oprire. Am revenit la forma aia când spun tâmpenii și oamenii leșină de râs, când am o groază de energie și instig oamenii la distracție, când iubesc necondiționat și când trecutul nu mă apasă. Sunt în locul în care oamenii sunt frumoși așa cum sunt, fără să vreau să-i schimb sau să-i sufoc cu mine, tot ce vreau este să le dau căldură, pentru că am de unde.

Unde ești? Sunt aici, înapoi! Și mi-e bine!

HugsLovePeace
>.<


Beneficiile familiei și lipsa unei mări plănuite

Așteptam week-endul ăsta cum nu am mai așteptat ceva de foarte multă vreme. Ca un copil mic în preajma Crăciunului. Îl așteptam pentru că deja mi-era drag, deja eram pe plajă, deja eram cu tine plimbându-ne de-o mână, deja beam berea aia prea rece pentru frigul de afară. Deja ne (re)conectam și deja te (re)iubeam cu foc. Acum nu-l mai vreau!

În altă ordine de idei, din dumele Evergreenei: nu mânca gutui când ești singur acasă… e nasol să te îneci și aproape să te târăști până la telefon să suni după salvare și să te rogi ca ăia să aibă gps-uri să te localizeze sau să nu-ți închidă telul crezând că e o glumă proastă. Apoi să vină într-o fugă nebună și să nu întâlnească cretini în trafic, să spargă ușa să te resusciteze și să revii la viață. Până derulezi scenariul se duce și gutuia… (pățită).

Acum, că-s cu membrele Andrei la domiciliu, mi-am permis să mănânc cea mai mare și gustoasă gutuie. Desigur că m-am înecat, desigur că m-am descurcat impecabil.

Cred că o să răcesc pentru că mă doare-n gât, îmi curge nasul și fac niște febră. Cred că-mi trebuie îmbrățișări vindecătoare și niscaiva afecțiune. Cât să mă răsfăț ca o mâță… o să beau ceaiuri la așternut și-o să stau cu nasul în filme. Asta doar dacă o să răcesc rău de tot și poate, dar poate o să-mi citești seara povești.

Ascult asta acum.

Un fel de Depeche cu versuri gen M.J.

HugsLovePeace
>.<

 

 


de pe la teve

Două chestii care mă scot din minţi:

1. Subtitrările.
Ştiţi filmele alea poliţiste unde are loc şi un proces. Ştiţi momentul în care se ridică un membru al juriului să spună sentinţa. Şi mai ştiţi că între cuvîntul decisiv (vinovat sau nevinovat) şi restul frazei se face o pauză de o secundă pentru suspans. Ei bine, aici nu! Aici îţi scrie înainte de replică, chit că ştii cum se termină filmul. Îmi vine să închid ochii cînd ştiu că se dă un răspuns pt că nu se respectă secunda aia.

2. Cappy toată freaking portocala
Reclama cu mama care-l cheamă pe Matei să-şi bea sucul după care devine expertă în kung fu fighting cu portocala şi la final zîmbeşte angelic mă înspăimîntă. E şocantă. Şi da, şi-au atins scopul, mi-a rămas în creier, dar n-o să iau niciodată acel suc. Mai bine-mi iau un kil de portocale şi le storc cu mînuţa mea, fără flic flacuri sau zorro stuff. Nu pe bune, nu vă e frică de mama aia? Mie mi-e frică de ea, poate de aia şi intră copilul ăla aşa timid.

Mnah, am mai pierdut o zi din viaţa mea, dar măcar Jules a încheiat şcoala cu licenţă cu tot, Dei a terminat şi ea (8.49 cu toate emoţiile din lume), pe Maria încercăm s-o convingem să facă doctoratul pentru cei 2000 de lei pe care-i dă statul şi Cory mă susţine în idee si face planuri de mare. Amalia se bucură de vremea din Anglia şi Luy e cuminte (şocant!) acasă în Polonia. Sorela mai are puţin şi pleacă în Vegas, Ralu iar pleacă din Bucureşti, Alexa a depăşit depresia şi şi-a găsit cuvintele.

A mai rămas careva neidentificat?

Promit să mă adun şi să schimb lumea.

>.<


întrebare?

ce faci atunci cînd un prieten îţi dă pur şi simplu cu flit?

* cefeldeprieten face asta, poate mă veţi întreba. eu am norocul să iubesc oameni de genul ăsta pentru că-s naivă şi pentru că nu mă satur de ţepe. mai grav este că şi după ce-mi iau muile de rigoare continuu să cred că totulvafibine şi că prietenia bate la fund orice altceva.

şi vă întreb pe voi pentru că sunteţi deştepţi şi neimplicaţi emoţional. ce faci cînd un prieten (bine, presupus prieten) te scoate cu forţa din viaţa lui, fără să-ţi zică măcar de ce?


bobiţe de la Băsescu

îmi place vocea suavă a stăpînului.

dacă şi cîinii îl reneagă, fie ei şi cei mai inteligenţi, ne-am dus pe copcă

L.E: să ştiţi că în urma unui review de stare constat că nu-mi mai e frică. ce pielea mea? reuşesc nişte drogălăi să mă f..ă pe mine psihic? no, am şi eu pumnişori şi bîte şi prieteni. so, la prima strigare care se bagă la o cafteală ca-n filme? nu instig la violenţă, dar dacă o caută…

*** NU AM CASTIGAT.
As mai fi avut nevoie de vreo 2000 de voturi ca sa am o sansa, dar e ok, eu va multumesc pentru clickuri.

>.<