Tag Archives: prieteni

ploua infernal şi noi ne jucam…

E cald. Al naibii de cald. Berea cu numărul X se răceşte de la mînă pînă la gură. Încercăm să nu ne atingem. Să nu ocupăm spaţiul. Să nu respirăm prea mult.

Începe furuna. Aw, verile astea toride! Balconul se scutură. Mie-mi place să vorbesc de ce-mi place. Oare îmi place într-adevăr sau doar îmi place că mă place? Tssss, ţigara se arde. Sete. Şi pînă unde merge raţionalul? Unde intervine neantul?

După discuţii transcedentale am revenit la ţigara care se resimte în plămîn şi la berea care stăpîneşte setea, dar şi sufletul.

Plouă. Fulgeră. Cineva numără secundele pînă la tunet. Tunetul se resimte în fiecare dintre noi. Mi-e dor să-mi fie frig.

Într-o secundă coborîm în grabă. Dansul ploii. Măgăruşul c-o minge de baschet. Aw. Converşii mei s-au inundat. Mi-e  friggg! Fusta lipită de coapse. Alergăm. În pustietatea străzii inundate. Pană de curent. Ţipete de fericire. Cineva aleargă de frica ploii. Noi o iubim. Tobogan, leagăn… Aw! Copilărie firavă, unde eşti? Ne învîrtim. Opriţi-mă! Părul roşu nou vopsit e plin de apa grea şi rece. Ah, ce senzaţie! Pielea… Şi pielea încinsă incită. Nebunia nopţii.

Calm. Ultima ţigară. Halatul pufos. Drum spre casă.

Bine.

Şi aşa se nasc nebuniile de-o noapte care rămîn în suflet pe veci. Şi aşa se naşte un moment. Un moment ce-l vom ridica la rang înalt. Un moment numai şi numai al nostru. Şi-al ploii dintr-o noapte toridă de vară.


întoarcerea din Eden

Cînd am ajuns în Bucureşti era deja noapte. Nici nu trecuse bine ziua că mă şi apucase nostalgia. Am rămas cu o piele bronzată, cu peste 800 de poze vechi de peste 8 ani şi sute de poze noi şi multe multe zîmbete.

Am primit cadouri care m-au lăsat cu gura căscată. Am început să citesc „O viaţă de rezervă” de Jodi Picoult pentru că în fuga bagajului nu l-am găsit pe Haruki.

Mîine noapte plec spre Timişoara. Mă bucură nespus aceste drumuri pentru că poate aşa îmi voi hrăni nestăvilitul dor de ducă.

Au fost nişte zile minunate! În cadru verde, îngeri în alb.

Acum back to real life: ne băgăm la „masa de montaj” cu proiectul prima zi de plajă, fac lista cu examenele, mă pregătesc de o altă filmare, bagajul pentru Timishort (sper să ieşim la cafea), cărţi de specialitate, filme multe, muzică în timpan şi drumul pînă la Unatc pe jos prin soare, Socrate care are nevoie de afecţiune, un Puşti pe care trebuie să-l umplu de dragoste pentru toate zilele lipsite, prietenii cărora să le mulţumesc…

O nouă zi.

Cheers!


surprise party

Prietenii mei minunati m-au surprins azi si m-au luat pe sus la munte.  Planuiesc surpriza de peste 3 saptamani, wow!
Avem petrecere cu tematica „alb” intr-un cadru feeric verdeeeee cu piesa sezonului – alors on danse.

Nu va mai povestesc peripetiile ca nu e timp de leneveala la pc, ci de dans nebun.

La multe zambete, mie!

Cheers si sa aveti un weekend cel putin la fel de misto ca al meu.

Hugs,


dor

Mă aşez la masă şi îmi aprind o ţigară. Desfac o sticlă de bere şi o pipăi. E rece, dar mi-e sete! Beau cu grijă caă mă dor dinţii. Dar mi-e sete! Vreau să mă satur din două guri. Ce senzaţie stupidă. Să ai lichidul în faţă şi să nu te poţi bucura de el.

Mă apuc de povestit. Două ore, poate trei. Din fiecare. În tot acest timp nimeni nu mă întrerupe. Mă lasă pînă la capăt. Mă mîngîie cu privirea. Îmi oferă bricheta dinainte să scot ţigara şi-mi încălzeşte următoarea bere.

Vorbesc. Vrute şi nevrute. Momente de tăcere care în mod normal ar trebui umplute cu sfaturi, concluzii. Dar ce e normal? Şi iar şi iar. Frămîntări. Doruri. Oftaturi.

Mă termin epuizată cu ochii mari privesc în gol. Normal, la final închei glorios cu cele două cuvinte care mă identifică: nu ştiu şi poate nu vreau să ştiu aş mai vrea să spun, dar nu am curaj.

Sunt sărutată prietenos pe frunte  şi apoi sunt invitată la un film şi-o pizza.


primăvara se numără prietenii

Uneori rămîi la unul. Şi cu ce mare greutate numeri. U N U. Mai nasol e cînd nu ai pe nimeni, dar eu nu mă aflu în această nefericită ipostază.

La cinşpe ani visai case împreună, nunţi fastuoase cu lacrimi sincere, furatul miresei noaptea prin regie. La optişpe erau dansurile pînă dimineaţa pe mesele din eforie.  La douăzeci îţi ridicai semne de întrebare, dar încă mai credeai în sentimente. La douăzecişicinci pleci.

Plec!

Am decis să aleg altfel. Am decis să nu mă mai încred. Am decis să nu mai sper şi să renunţ la aşteptări (presupusele pretenţii) şi să păstrez zidul acela menit să mă protejeze de viitoarele dezastre.

Încă vorbesc singură. Şi încă trimit mailuri. Sunt furioasă. Pe unii oameni. Pe neputinţa lor. Pe ipocrizia lor. Pe umanul ăla evident. Pe tot! Şi de-ar fi să pălmuiesc pe cineva aş putea s-o fac fără să clipesc.

Am vrut să văd dacă mai pot respira. Am înghiţit aerul cu noduri. Am vrut să văd lumea lor şi lumea mea. Şi s-au ciocnit. Atunci m-am sufocat. Atunci am lăsat tot, pur şi simplu. Acolo, în acea cafenea, în acea bere amară Silva, în acel moment nerostit.

The XX Crystalised (o nouă obsesie)

You’ve applied the pressure
To have me crystalised
And you’ve got the faith
That I could bring paradise

I’ll forgive and forget
Before I’m paralyzed
Do I have to keep up the pace
To keep you satisfied

Things have gotten closer to the sun
And I’ve done things in small doses
So don’t think that I’m pushing you away
When you’re the one that I’ve kept closest

Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh

You don’t move slow
Taking steps in my directions
The sound resounds, echo
Does it lessen your affection, no

You say I’m foolish
For pushing this aside
But burn down our home
I won’t leave alive

Placid as I melt into the sea
I wish the tide would take me over
I’ve been down on my knees
And you just keep on getting closer

Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh

Placid as I melt into the sea
(Things have gotten closer to the sun)
I wish the tide would take me over
(And I’ve done things in small doses)
I’ve been down onto my knees
(So don’t think that I’m pushing you away)
And you just keep on getting closer
(When you’re the one that I’ve kept closest)

Go slow
Go slow
Go slow
Go slow
Go slow


gînd

by Alexuţucînd a murit tata cineva şi-a dat seama cît de mult însemn. ce valoare am. că îi sunt dragă. atunci nu am sesizat eroarea. şi am zis merci că eşti aici. cîteva săptămîni mai tîrziu mi-a dat cu flit.

cîteva luni mai tîrziu descos cuvîntul şi rezolv dilema. e nevoie să sufăr, să pierd pe cineva, ca tu să-ţi dai seama cît însemn?

acum tot ce sper este că ceilalţi oameni care au plecat să nu trebuiască să realizeze importanţa mea abia cînd mai pierd pe cineva. pentru că de data asta am prins şmecheria şi mecanismul şi nu mai cred o iotă.

era doar un gînd care mă macină de cîteva zile.

am ajuns în perioada furiei… de după. şi am început să consemnez la catastiful inimii lucrurile cele mai mărunte şi fără valoare. nu am nevoie să muţi munţii, ci să fii acolo. şi momentan nu ştiu dacă mai sunt capabilă să primesc pe cineva în locul gol. locul unde mi-e frig tot timpul.


another funky exam

Ăsta de azi fu penultimul. Am scris tooot. Asta ca replică la un exam la care m-am pierdut cu firea.

M-am întors la fenomenala oră trei. Mi-era dor de drumul pînă acasă în plină zi şi nu în posomorîta noapte. Şi chiar un miez de zi cu soare.

Am luat autobuzul spre un loc. Un loc unde cîndva primeam îmbrăţişări. Apoi m-am întors. Mi-am pierdut curajul. Nu pot acu’ mi-am zis parcă liniştindu-mă. M-am mozolit pe cizme. Şi m-am udat la degete. Am rîs de emotivitatea mea. Comportă-te ca la 24 de ani! Sunt o fire care se răsfaţă şi se prosteşte mult. Poate de aceea nu-s credibilă, uneori. Nu pot să mă dezic de firea mea, deşi în fiecare dimineaţă îmi spun în oglindă că azi voi fi schimbată. Voi fi serioasă. Voi fi din afară. Voi fi neutră. Voi fi dincolo.

Nu ştiu dacă-i tîmpenie curată sau inocenţă întîrziată, cert e că-s implicată. Ciudat, mi-s dragi toţi cei 16 colegi de şcoală (plus pe lîngă) şi mi-s importanţi. Ciudat, nu ştiam că am sufletul atît de cuprinzător. Ciudat, cu siguranţă îmi voi încasa la timpul potrivit şi dezamăgirile.

Ciudat că deşi am învăţat lecţia sunt tot aceeaşi. Oare cînd sau ce va trebui să mă determine să devin om matur?

Cade întunericul. Am să-mi păstrez momente pentru clipa crepusculară cînd cerul devine abia vizibil, cînd bîjbîi după lapte şi cînd Socrate îşi măreşte irişii. În antiteză stă zăpada gata-gata să se scurgă… e superb!

Încerc să mă revigorez. Să-mi dozez energia. Să sustrag seva din diverse zone. Încerc să mă mobilizez. Nu vreau aşa! Vreau altfel. Un altfel mai plin şi mai fericit! Mai vesel. Un altfel cu tine…


începem din nou…

…să intrăm într-un joc care a devenit între timp şi tabiet. Săptămîna pare aceeaşi. Te trezeşti şi părăseşti casa călduroasă, pleci la un birou (şcoală) unde nu prea ai chef să mergi şi te întorci seara botos şi obosit. Ce să mai? Viaţa se scurge pe lîngă tine şi pe lîngă cei din jur, relaţia scîrţîie, ai pus două kg la burtă şi îţi cade părul de la stres.

Pfff…

Eu o să încerc să fac altfel săptămîna asta. Să văd 5 filme şi piese de teatru. Să rîd mai mult. Să gîndesc mai optimist. Să mă trezesc mai devreme fără să mă mai chinui cu scenarii care să mă scutească de ridicatul din pat. Să mă văd cu cît mai mulţi prieteni, să-mi fac toate temele pentru facultate şi să termin o carte.

Săptămîna asta e ultima a lui noiembrie (plus o zi din cealaltă), deşi nu pare. Vine decembrie, o lună de poveste.Vine ziua Ionoukăi, dau drumul la lumini, Moş Nicolae, MOş Crăciun, zăpada, Rev-ul, vacanţaaaa.

Nu contează dacă apuc sau nu, contează ca tot ce fac să fac cu zîmbetul pe buze.

Luni nu este o zi aşa de blestemată. Este doar o altă zi în calendar, o zi care te începe.

Să aveţi o săptămîna frumoasă departe de politică şi alte „boli” de gen.

Hugs!

 

* daca stiti un orfelinat care are nevoie de surprize de sarbatori dati-mi de veste


cause we are living in a material world

Cunosc pe cineva care… care ce? Mai bine spus cunoşteam pe cineva care… De fapt nu! Cunosc în prezent pe cineva care a fost cîndva lîngă mine, umăr lîngă umăr sau cîteodată frunte-n frunte. Acum nu mai e. Nu, n-a murit, geeez!

Sau n-a murit material, dacă mă pot exprima aşa. A murit la nivelul celălalt, ăla mai preţios. A murit la nivelul umerilor şi al frunţii.

Şi n-am suferit. Nu am făcut cele cuviincioase de după. N-am aprins lumînări, ba am încetat să mă mai întreb. S-a terminat totul cu greu ca într-un film prost cu toate cele dilatate la maxim pînă ne intoxicăm de patetism. S-a terminat tîrîş, fără adio şi rămîi cu bine, fără o strîngere amiabilă de mînă. Aşa pur şi simplu dintr-o zi n-a mai fost.

Au trecut vreo şapte luni de cînd ne-am auzit ultima oară vocile. Nu-i problemă. Am aşteptat şi doi ani să revină oameni la mine. De data asta, însă, am ferecat porţile. Şi nu pentru că aş fi eu rea, ci pentru că persoana asta nu mai vine înapoi.

Cel mai greu este că cu timpul se şterg lucruri şi persoana îşi pierde identitatea construită în mintea mea de-a lungul anilor. Se şterge cum ştergi o greşeală scrisă cu creionul şi rămîne o urmă pe foaie. Foaie care se întoarce  şi la un moment dat se pierde între altele, între coperţile închise.

Nu mai stau să număr nimic. Poate înainte le număram şi de zece ori pînă să mă conving. Am renunţat!


love me if you dare!

Nu, nu filmul, ci viaţa.

tools-to-help-fight-depressionAm cîteva nemulţumiri şi nelămuriri referitoare la aşa zişii prieteni sau presupuşii omi care îmi sunt mai mult decît cunoştinţe, după cum urmează:

NU înţeleg de ce dacă te împrumut cu 420 de lei îmi aduci numai 400, rămînînd ca într-un viitor indecis să primesc restul. Nu contează suma, ci gestul care mă scoate din minţi. Uite-aşa mi-am luat la ţepeeee.

NU înţeleg cînd te împrumut şi îmi zici că pe 5 îi ai şi se face 15 şi oha! Cum nu înţeleg cum unii uită cu desăvîrşire că au de dat înapoi, cît au de dat şi normal că nu calculează bine şi eu primesc mai puţin. Iar cînd e tras la răspundere se oftică.

NU înţeleg de ce de cîte ori se vine la mine se vine cu mîna-n cur. Nu, nu cer taxă de intrare, dar obiceiul ăsta de a veni cu mîna-n cur şi a cosuma diverse (de la mîncare pînă la băutură, eventual şi-un duş) mă scoate din sărite. Băi nene! Io mă simt! Se poate ca azi şi mîine şi poimîine să nu am bani, dar de FIECARE DATĂ? Mie-mi place să mă revanşez şi să-mi răsfăţ prietenii. La mine nu e aşa şi asta pentru că la mine e uşa deschisă a frigiderului şi e normal ca omul să se servească gratis? Sau ce? Chiar nu înţeleg. Şi mai mult, dacă te rog să-mi iei ceva ca să bem împreună (gen suc) îţi şi dau banii pe el.

NU înţeleg treaba cu nu îmi cumpăr cd-uri că iau de la tine. Wtf? Eu le iau pe gratis? Fac eu cd-uri noaptea şi ziua le ofer cadou?

NU înţeleg telefoanele de genul: sunt jos vin la tine. NU, nu vii! Nu-mi plac surprizele.

NU înţeleg chibzuiala asta la bani că e mai bun de la altul.

NU înţeleg superficialitatea de ce mai faci, dar mă ajuţi şi pe mine cu…? Mai ales cînd mă suni din an în Paşte. Sau bagi un pretext de invitaţie undeva pentru că nu ai cu ce să te deplasezi. Sau mă suni cînd eşti singu(ă) şi plictisit(ă) ca să te ţină fraiera de vorbă, eventual dai bip.

NU înţeleg fazele de genul: te superi că îţi beau berea? Îţi iau alta… niciodată!

NU înţeleg – punem toţi bani să luăm X şi pînă la urmă se dovedeşte că am pus numai eu bani că restul omilor ba nu au schimbat, ba nu au deloc, ba plouă.

NU mai înţeleg prietenii ăia care vorbesc şi vorbesc şi vorbesc despre ei şi cînd ridici şi tu capul să-i zici ceva dau drumul la tv sau se încalţă şi pleacă sau te întrerup şi continuă despre viaţa grea şi lipsa de sex şi etc etc etc. Fuck off!

M-am săturat de oamenii ăştia pînă peste cap. Pe cuvîntul meu! Pentru că mă enervează şi degeaba le zic că lucrurile nu se schimbă, iar eu nu pot pune interdicţie să-mi calce cineva în casă. M-am săturat să fiu luată de proastă şi să mi se rînjească în nas şi să mai şi fiu luată de sus… că ce domne, ce ai?

CE AM? Am draci pe toţi zgîrciţii şi nesimţiţii de genul, pe aşa zişii prieteni de care mai bine mă lipsesc decît să mă fută în gură cu fiecare ocazie.  Pe lipitorile care-mi sug toată energia. Am nervi pentru că am oferit şanse şi m-am pretat la discuţii şi tot degeaba. Ne facem că înţelegem şi tot înainte cu nesimţirea.

Jules le spune prieteni toxici. Eu nu cred că-s prieteni deloc.

Phiew! M-am răcorit!

Ia de  aici!!!!