Tag Archives: rautate

între oameni şi pisici aleg pisicile

Eu am fost educată şi învăţată să ajut, deşi mi-am luat-o pe principiul „eşti bun, eşti luat de prost” de nenumărate ori.  Sunt ca Socrate care se chinuie cu îndîrjire să prindă porumbeii.

intre oameni si pisici aleg pisicileDacă-mi ceri ceva îţi dau. Că-i o ţigară, că-i un curs, că îţi răspund la zecile de întrebări legate de un subiect, că fac research, ca vii să te ajut cu un proiect pe care într-adevăr tu îl faci 80%, dar fără ăia 20 ai mei nu ai fi reuşit, că vii dimineaţa sau noaptea, nu contează! Sunt aici şi te ajut.

Că tu încasezi X mii de euro şi nu ai bunul simţ să mă scoţi la un cico, aici depinde de tine, dar tu eşti orb şi cînd te vezi cu banii uiţi esenţialul. Asta pînă data viitoare cînd începem un alt proiect. Ce mă amuză este că îmi zici în momentele de criză că atunci cînd încasezi o să-mi faci o surpriză. Însă eu nu te mai cred. Însă eu obosesc.

Nu aştept nimic în schimb. Nu am aşteptat niciodată, dar atunci cînd eu am nevoie de ajutor şi apelez la tine am imbecila impresie că mă vei ajuta. Şi nu pentru că am stat nopţi în şir alături de tine, ci pentru că aşa se face în viaţă. Că de asta suntem oameni şi nu pisici.

Dar nu. La mine nu-i aşa. Am zeci de situaţii care-mi demonstrează că ar trebui să mă opresc şi că ar trebui să-mi văd de treaba mea, să mă prefac că nu ştiu sau că nu aud telefonul sau că nu găsesc nu ştiu ce curs şi asta e. Că nu am ţigări şi nici timp şi nici chef să-mi fut aiurea nopţile şi timpul pentru nimeni. Că pur şi simplu nu mă interesează că ai o situaţie nasoală şi că aş putea s-o îmbunătăţesc.

Asta e! Sunt fraieră. Poate de aia omul pe care l-am ţinut în casă şi l-am îngrijit ca pe membru al familiei a dispărut cu o mie de euro, poate de aia oamenii apelează cu atîta încredere la mine, că ştiu că pot întinde coarda maxim.

Şi ce e de făcut? Să fac o nouă selecţie şi să rămîn cu ăia puţini şi buni. Da, aşa ar fi normal, mai ales că eu sunt omul care le spune pe şleau, dar ştiţi cum fac? Zic o mie de chestii, îmbrăţişez noul principiu şi cînd te văd la ananghie le las pe toate deoparte. Că-s imbecilă şi aşa am fost educată. Să ajut!

Uatever.

VOT!!!!!! In fiecare zi pînă pe 25 iunie.

Am pus haine în dulap. Şi mai urmează.

şi un super spot nike. geeeeeez!!


răutăţi gratuite şi oamenii

Cînd am filmat pe bloc locatarii (unii) s-au revoltat şi m-au dat afară cu urlete şi înjurături. Vecinul meu, Nenea Nicu, care este şi preşedintele blocului mi-a aprobat filmarea. Locatarii i-au sărit în cap, ba au început să acuze că ar fi primit mită de la mine să mă lase să filmez. Omul acesta mă cunoaşte de la 2 ani şi suntem prieteni de familie. Cît de idiot de trebuie să fii să faci astfel de acuzaţii false?

Am încercat să le explic cine sunt  şi ce vreau. Vreme de 20 de ani am locuit acolo în acel bloc împuţit, plini de oameni bîrfitori şi răi, plini de administratori binevoitori care şi-au făcut case şi conturi în bănci de pe urma plătitorilor de întreţinere, plini de ochi pe vizor la orice zgomot şi plin de jeg şi manele. N-a contat atunci. Eram acasă.

Am încercat să le explic cu calm şi diplomaţie că sunt studentă şi că ăsta e examenul meu. Că nu am venit să le dărîm blocului şi nici să joc sîrbe pe terasa lor, ci că sunt din nou studentă şi acesta este un proiect, că am aprobare de la Minister. N-a contat! Eu nu trebuia să fiu acolo! De ce nu m-am dus dracu în altă parte? Chiar dacă acolo e acasă.

Maică-mea plînge. Vecinul meu are locatarii pe cap. De fapt nu e vorba de mine. E vorba de oamenii care au furat o groază de bani din întreţinere şi fonduri de rulment. Locatarii sunt în proces. Nimeni nu a returnat niciun ban. Mama plăteşte furturile altora. E la zi cu întreţinerea. Nu am avut niciodată probleme cu niciun vecin. Nu am jignit niciodată pe nimeni. Nu am bîrfit, nu ne-a păsat. Acum, cînd am avut nevoie am fost tratată cu răutate şi omul care m-a ajutat este acuzat pentru că vrea să schimbe situaţia pentru că e corect.

Oamenii nu au vrut să înţeleagă adevărul. Efectul de turmă s-a instaurat imediat. Ce să vorbeşti? Poate cu o portavoce să te faci înţeles peste urletele vecinilor cărora oricîte explicaţii le-aş fi oferit tot nu voiau să înţeleagă că trăm în Romînia şi nimeni nu-mi dă o mînă de ajutor şi că sunt acolo pentru că nu am avut unde să merg în altă parte.

Oamenii sunt răi. Nu le pasă de absolut nimic. Nu au urechi să audă. Cel mai uşor este să jigneşti, răneşti, acuzi un om. Cu sînge rece şi cu lipsa de respect.

Mă gîndeam că dacă eram în altă ţară unde oamenii ştiu ce e ăla respectul şi ştiu ce e aia o facultate de film, ce e aia artă şi ce înseamnă să fii student lucrurile ar fi stat altfel. Dar din păcate se întîmplă aici. În ţărişoara asta secată de netrebnici. Şi cel mai rău este că e aproape imposibil de schimbat şi că trebuie să ne adaptăm sistemului şi prostiei pentru a supravieţui.


integrarea ridicolului absolut

„Ce harneală ai în tine!”  Să moară toţi fraţii mei de te-oi minţi” „Era o romîncă proastă”

Nu mă interesează cum se îmbracă sau ce muzică ascultă. Pot fi extra glam şi da, pot trece peste faptul că ascultă manele la telefonul mobil mergînd pe stradă sau în troleu. Pot accepta şi că vorbesc tare şi că sunt expozitivi în gesturi. Şi chiar pot trece şi pentru miros şi nesimţire maximă, dar sunt anumite lucruri pentru care nu pot să trec.

Pentru că se bazează pe şmecherie şi se iau de tine aiurea pe stradă. Cei mai cul şi şmecheri şi cu neamuri mari instaurează legi în şcoli, copiilor fiindu-le frică să meargă la şcoală fiind bătuţi şi persecutaţi de ei;

Pentru că fac copii cu carul şi-i apoi îi lasă de izbelişte. Viitori criminali blamaţi de societate, rataţi ai destinului care la 3 ani se cacă pe stradă fără nicio jenă (văzut cu ochii mei la Armenească) şi la 5 îţi fură cu neruşinare, privindu-te superior în ochi;

Pentru că au ocupat abuziv casele cele mai frumoase ale Bucureştiului şi dacă vrei să-ţi revendici drepturile rişti să fii ciopîrţit de cîţiva dintre ei care parchează cu scîrţîieturi de baştan în faţa casei tale şi coboară cu lanţurile strălucind în bătaia lunii. Casa sau viaţa? Cei mai puţin norocoşi o iau pe cocoaşă şi rămîn şi pe străzi. Pe lîngă asta, măcar de le-ar îngriji, dar nici de asta nu-s în stare, preferînd să spargă seminţe la colţ de stradă şi să se pişe în canalul de lîngă. Şi de aici porneşte furia şi paradoxul – nu fac nimic toată ziua, şi totuşi au bani şi maşini luxoase şi nunţi de miliarde şi stau în case fără să plătească o leţcaie, pe cînd eu îmi tocesc fundul pe băncile şcolii ca să plătesc 30 de ani pentru 2 camere în Berceni.

Pentru că s-au înmulţit şi mi-e frică. Merg pe stradă şi-mi strîng geanta cu putere, în plină zi. Nu pentru că-s îndoctrinată, ci pentru că le-am trăit pe propria-mi piele.

Pentru că nu am văzut niciodată unul dintre ei să perforeze bilet sau să-şi ceară scuze dacă te izbesc pe stradă – ba rişti să-ţi mai tragă şi una că nu i-ai făcut loc.

Pentru că bunul simţ nu există în vocabular şi pentru că noi suntem nişte romîni proşti, iar a fi romîn este o jignire.

Pentru că îşi iau statutul de proscrişi şi-l poartă cu fală. Pentru că se dau bătuţi de soartă, deşi fiecare se naşte cu capabilitatea de a alege. Pentru că sunt „ţigani” şi ei au maneaua în sînge şi ciordeala talent înnăscut.

Pentru că ei umblă cu teancul de bani după ce vînd telefoane furate în Obor. Printre telefoanele alea cu siguranţă era şi al tău şi al meu.

Pentru că ne fac de rîs mai mult decît ne fac mîndrii. Şi pentru că cei care ne fac mîndrii sunt prea modeşti să iasă în faţă şi ei nu sunt şi nu au fost niciodată ţigani.

Pentru toate cele de mai sus plus multe altele nu o să fiu niciodată de acord cu integrarea ţiganilor în societate: fie ei „orăşeni” sau cu fuste înflorate.
Numiţi-mă rasistă, rea, în urma evoluţiei umane, intolerantă… cum vreţi, dar eu am motivele mele puternice pentru care nu-i accept şi uneori îi urăsc pe  aceşti oameni.

Ştiţi de ce? Pentru că în primul rînd îmi provoacă frică.