Tag Archives: recomandare

Arta conversaţiei te instigă la viaţă

Acest roman al Ilenei Vulpescu tocmai a ajuns la statutul de carte de căpătîi. Astăzi am reuşit să-l găsesc să-l cumpăr ca să fiu sigură că-l am mereu la îndemînă. Se găseşte la Universitate şi costă 30 de lei.

Am strîns coperţile între palme şi am închis ochii odată cu ultimul cuvînt al romanului. Au, mi-am zis! S-a încheiat aşa cum trebuia să se încheie cum personajul Sînziana Hangan ne-a obişnuit de-a lungul a 400 de pagini.

Ce să spun? O carte atît de intimă şi de gravă nu mi-a fost dat să întîlnesc pînă astăzi, parcă am pătruns adînc în viscerele conştiinţei. Nici nu ştiu cum s-o recomand mai bine. Nici nu ştiu dacă un bărbat ar putea s-o cuprindă şi să devină odată cu ea, dar ştiu clar că ar putea să desluşească multe priviri de acum înainte.

Ce este frapant este că este scrisă şi lansată în perioada comunismului şi că se vorbeşte pe şleau despre viaţă, neajunsuri, sex şi libertate. O femeie şi iubirile ei, deznădejdea, nevoile, lipsurile, visele, copilul din flori singurătatea, dragostea de pămînt romînesc, Mama, dorurile, amintirile… o viaţă de om.

S-a încheiat atît de trist şi m-a durut atît de tare să simt cum se sfărîmă în palmele mele destinul unui om, fie el şi de ficţiune. M-a durut pentru că şi eu sunt puţin din Sînziana şi toate femeile din lume pot fi.

Este cartea mea de suflet. Mă bucur că în sfîrşit pot să spun cu mîna pe inimă că am o carte preferată!


o viaţă de rezervă

Am terminat acum cîteva minute romanul „O viaţă de rezervă” scris de Jodi Picoult şi încă îmi trag nasul în urma plînsului.

Nici nu ştiu ce să scriu exact. Mi-a amintit oarecum de „Extrem de tare şi incredibil de aproape” a lui Safran Foer datorită personajului principal – un copil de-o inteligenţă admirabilă care reuşeşte să captiveze cititorul prin monolog şi dialog bine construit.

Povestea este a Annei, o adolescenţă de 13 ani care-şi dă părinţii în judecată pentru emancipare medicală. Ea a venit pe lume programată genetic pentru a o salva pe sora ei, Kate, bolnavă de leucemie acută.

Cartea este împărţită în tablouri individuale ale personajelor implicate în firul narativ: părinţii, fraţii, avocatul şi o fostă iubită de-a lui. Îmi place stilul acesta. Unghiul subiectiv al fiecărui personaj, deşi uneori devine previzibilă povestea. De apreciat talentul lui Jodi Picoult de a se juca şi experimenta psihologia mai multor personaje. O mai admir şi pentru documentaţia sa din diverse domenii: legislaţie, medicină, astrologie…

Este uşurică, dar destul de gravă la nivel emoţional. Ştiţi dramele americane la care plîngi fără să vrei? Ei bine, cam asta e, dar nu e de lepădat pentru că reuşeşte să trezească emoţii în cititor şi asta e mai presus de clişeele folosite de autoare.

Acum urmează să văd şi filmul: My sister keeper care bănuiesc că este la fel de emoţionant, deşi mă îndoiesc să urmărească firul narativ al cărţii.


film

Nu am mai scris de ceva vreme, dar promit să recuperez cît mai curînd posibil. O să încep cu filmele pe care le-am văzut şi despre care vreau să scriu cîteva rînduri ca mai apoi să văd eu ce şi cum.

Avatar de James Cameron la Imax. Buuun. Am intrat în rîndul lumii: am văzut şi eu 3D şi am văzut Avatar. Un film ecologist cu poveste clişeu, presărată cu ceva iubire dramatică cît să te prindă în mreje. Au fost 3 momente cheie care m-au prins şi care mi-au transmis emoţii, în rest nu m-a dat pe spate. Şi am senzaţia că a fost vorba despre lupta indienilor cu americanii. Aşa mi-a lăsat mie impresia datorită (sau din cauza) costumelor populaţiei albastre, nu ştiu. Apoi strigătele lor şi limba neînţeleasă, zeii, dragostea pentru natură etc. Poate aţi simţit şi voi. Şi normal, strigătul lui Neyriti (interpretată de Zoe Saldana) mi-a amintit de Xena, prinţesa războinică.

Despre senzaţia imax ce să zic? E interesantă, dar nu m-a cucerit. Filmul captivează vizual. Aici nu am ce să reproşez.

Concertul de Radu Mihăileanu. Săptămîna care urmează vreau să merg să-l mai văd o dată. Este un film superb cu de toate: poveste, coloană sonoră, dramă, comedie, emoţie. Tot! Mi-au plăcut exagerările lumii şi etichetarea naţiunilor (evreii) şi mai ales momentul dezvăluirii secretului. Distribuţia grozavă: Aleksei Guskov are un chip extrem de expresiv şi Melanie Laurent este o mare revelaţie a cinematografiei. Recunosc că am fost surprinsă s-o văd pe Maria Dinulescu în film.

Los abrazos rotos, filmul lui Pedro Almodovar. Mda, nu este printre cele mai bune pelicule ale sale, dar îşi păstrează stilul. Penelope Cruz face un rol extrem de bun şi nu încetez să mă întreb de unde atîta senzualitate într-un corp atît de firav? Ce mi-a plăcut este că nu m-a pierdut pe drum şi nu mi-a fost greu să urmăresc firul narativ, dar cred că Almodovar a făcut ăsta la un nivel superficial.

Inglourious basterds de Quentin Tarantino mi-a plăăăăcut. Am aşteptat să-l văd după ce se stinge valul pentru că nu am vrut să fiu influenţată de păreri exterioare. Tarantino şi-a permis să ia istoria şi să dea cu ea de pămînt reuşind să compună demenţial propria viziune despre război. Pitt şi-a dat în petec, dar într-adevăr Waltz a făcut toată treaba. Din nou Melanie Laurent – o femeie de-o frumuseţe captivantă, firavă, classy, childish şi totodată emanînd feminitate – a reuşit să dea o pată de culoare filmului.

The blind side al lui John Lee Hancock – e nominalizat la Oscar şi am fost curioasă s-o văd pe Sandra Bullock într-un rol mai serios. Filmul este interesant, dar povestea nu este excepţională. Nu e un film greu şi nici patetic, ba chiar te destinde şi într-adevăr Bullock a reuşit să interpreteze cu graţie şi carismă personajul său.

Şi cam atît.

Vizionare plăcută!

Felicitări lui Florin Şerban pentru premiile obţinute le Festivalul de Film de la Berlin: Ursul de Argint şi premiul Alfred Bauer pentru noi perspective în cinematografie. Abia aştept să-l văd.
Şi Adrian Sitaru a obţinut cu filmul de scurt metraj Colivia un premiu: bursa DAAD.

Ponta este noul lider PSD. Mi se pare interesant. Cred.


Pînza de păianjen

A mea, a ta, a Cellei Serghi.

Nu am terminat cartea. Sunt abia la jumătate, dar nu mai am răbdare să ţin numai pentru mine pînă la final.

Este o carte minunată! M-a captivat atît de tare, încît noaptea, după încercări teribile, îmi adun ultimele puteri pentru a mai parcurge cîteva pagini.

Personajele sunt construite atît de bine, încît te îndrăgosteşti de ele numaidecît, ba chiar empatizezi de-a binelea. Astfel, m-am trezit suferind cot la cot cu personajul principal, pe numele său Diana.

Romanul este construit cu grijă, să nu-ţi dea tot, să te lase să tînjeşti şi să speri, să visezi tu cu ochii deschişi şi noaptea să mai vrei, din ce în ce mai mult.

Fiind roman de debut mă aşteptam să fie stîngaci şi dificil de parcurs, dar spre surprinderea mea este una dintre cărţile pe care le voi păstra în suflet pentru totdeauna. Cu atît mai mult cu cît autoarea este romîncă, simţul meu patriotic creşte considerabil.

Este o poveste despre prietenie şi despre viaţă cu toate încercările ei, o viaţă ca o pînză de păianjen care te ţine captiv(ă) pînă ce îţi dai duhul… sau pînă ce porneşti spre eliberarea ta.

Nu pot să spun în cuvintele mele ce simt atunci cînd revin în lumea Dianei şi a Ilincăi, o lume care mă fascinează şi mă trimite înapoi în timp şi totuşi într-un timp atît de prezent. Convenţii sociale, etichete bazate pe fizic, nevoia de scăpa din ghearele familiei prin aruncarea în braţele unui bărbat, nefericire, o dragoste eternă care bîntuie în fiece moment şi tot aşa.  Nu este un roman patetic. Şi nici un roman cu clişee. Şi nu are dialog rupt din fantastic. Este altceva! Un altceva care te ridică pînă în ceruri ca mai apoi să te zdrobească de pămînt.

Mi-ar plăcea să reuşesc să fac o ecranizare, numai că nu cred că mă voi ridica niciodată la un asemenea standard, la un asemenea nivel de simţire.

Păcat că avem autori atît de străluciţi, că literatura romînă nu capătă interes. Acest roman trebuie să fie obligatoriu, precum şi Fiul risipitor al lui Radu Tudoran sau Elevul Dima dintr-a şaptea al lui Drumeş sau Lorelei, roman care a reuşit să mă deprime zile în şir, excepţional scris de Ionel Teodoreanu.

Vă rog, dacă aveţi ocazia citiţi Pînza de păianjen! Merită! Şi ca să fiu în trend, e fenomenal!


Fiul risipitor II

Am gătat cartea. Am aruncat-o cît colo. M-a durut ultima frază. Acum pot continua viaţa.


încă un deces în lumea filmului

La numai 32 de ani actriţa Brittany Murphy a plecat dintre noi în urma unui atac de cord. Nu pot să cred că nu s-a încheiat lanţul deceselor nici acum. Era o actriţă plină de carismă şi umor care şi-a început cariera la 9 ani şi a jucat în peste 60 de producţii.

Mi-o amintesc în Spun (unde a făcut un super rol) şi în Girl, Interrupted.

Îmi pare rău să aud o asemenea veste atît de devreme în dimineaţa asta. Şi îmi pare rău s-o dau mai departe. De fapt, voiam să scriu cîteva recomandări de filme, dar am zis că merită să-i aduc un omagiu şi aici.

Cu regrete îţi spun, adio.

Foto: cannemma.files.wordpress

Recomandări:

Musai să vedeţi „Legenda lui 1900” cu Tim Roth în regia celebrului şi genialului Giuseppe Tornatorre. Este vorba despre un pianist geniu care s-a născut pe un vapor şi care timp de 30 de ani nu a coborît pe pămînt. Povestea este fascinantă, regizorul dozează emoţia pe care ţi-o oferă calm şi grandios la final. Pruitt Taylor Vince este un alt actor interesant pe care l-am văzut acum mulţi ani într-un film ciudat numit „Identity”.

Un alt film care m-a impresionat este „Sophie’s choice” cu Meryl Streep în rolul principal în regia lui Alan J. Pakula. Femeia asta este o actriţă desăvîrşită şi în 1982 a luat Oscarul cu rolul ăsta. Povestea este frumoasă şi este despre o prietenie fericită care se clădeşte pe baza dramelor personale bine ascunse: un biolog pasional cu probleme temperamentale, o poloneză evreică venită din lagăr şi un tînăr sudist care vrea să devină scriitor. Filmul oferă frînturi pe care le vei lega după bunul plac, excelează la final cînd descoperi adevărata alegere a lui Sophie şi se încheie firesc şi tragic.

Ce nu recomand decît dacă ai răbdare de fier este „The red violin” a lui Francois Girard, o poveste plictisitoare a unei viori celebre prezentă în lume de aproximativ 300 de ani. Este interesantă viaţa viorii şi mîinile prin care a trecut, naşterea sa, însă se întinde pe mult prea mult timp şi are conotaţii supranaturale. Te pierde lipsa unui fir narativ.

Cam atît.
Enjoy!

LE: 1155 si inca mai strangem 🙂

LE: 1445 🙂 si inca mai vin