Tag Archives: relatie

Nu vom ști niciodată a cui a fost vina

Oamenii se despart pentru că așa funționează relațiile. Unele durează până la sfârșitul timpului, iar altele se rup pe parcurs. Când o începi nu te gândești la asta, adică na, te mai îndoiești, mai cauți, dar mergi înainte. Și apare sfârșitul. Începe declinul. Nu e un moment concret, te trezești că e nasol rău de tot și că habar nu ai ce să faci. De obicei oamenii se chinuie unul pe altul atunci și de obicei fiecare caută să resusciteze de dragul celor mai tari clipe trăite împreună.

Anunțuri

Strange reaction

It’s a strange reaction – atât îmi amintesc din cântec și tare se mai potrivește cu senzațiile pe care le încerc în ultima vreme.

Am senzația că te aud, fug spre tine și apoi mă rușinez de gest.
Am senzația că te văd în toți oamenii pe care-i întâlnesc și simt un gol în stomac. Apoi mă ia cu friguri și mă ascund.
Am senzația că ești peste tot și, deși îmi repet că nu trebuie, pașii mă îndreaptă spre locul unde te bănuiesc.
Am senzația că dacă număr până la trei și ies la ușă te găsesc acolo zâmbind cu o cană de cafea în mână și cu o țigară aprinsă pe care o ții ștrengărește în colțul gurii. Și ies, normal! Impulsul depășește cu mult raționalul…

Nu ești niciodată și-o iau ca pe o ușurare. Ochii care nu se văd, se uită sau cel puțin așa spune proverbul. Testat pe propria piele, pot spune că depinde enorm de mulți factori. O distanță cât mai mare și timp cât mai îndelungat.

Probabil că e o reacție normală și nu ar trebui să mă mai gândesc la ea, ci s-o iau ca atare. Probabil că și dorul este la fel de normal în astfel de situații. Probabil că și evoluția și acest cum am ajuns sunt normale, date fiind faptele sau lipsa lor. Probabilități sunt multe, dar realitatea nu este tocmai încântătoare, dar suportabilă. Știu doar că soluția nu este să te înfigi în omul pe care-l vrei, ci să-l lași să-și urmeze cursul… o știu la nivel de teorie, momentan nu-i găsesc aplicabilitatea în viață.

Un amic zicea că trăiește un paradox și că lumea e cu curul în sus. Cum s-a ajuns că femeile vor fuck buddies și cariere și bărbații caută relații serioase cu final fericit? Cum s-a ajuns să nu mai creadă nimeni în iubire? Cum s-a ajuns să petrecem atâtea singurătăți?

Nu știu, i-am zis. Probabil că s-au deșteptat femeile… habar nu am.

Știu doar că după șapte ani acesta este primul Crăciun pe care-l petrec singură. Ciudat este că am încercat să rememorez alte Sărbători și din șapte am doar câteva la care mă gândesc cu drag, atunci când vine vorba de iubire în doi. Deci să n-o dăm în tragedii că oricum ar fi tot nu e perfect…

Nu știu de unde am pornit, poate sunt încă sub influența piesei Avalanșa despre care o să scriu pe șuete.

HugsLovePeace
>.<


doianişizeceluni

2 ani şi 10 luni. 136 de săptămîni. aproximativ 4000 de zile care înseamnă 97920 de ore sau 5875200 minute. dar cine mai numără?

uneori mă epuizează timpul scurs între noi. şi parcă e apăsător şi greu de respirat şi aerul nostru. alteori vreau mai mult. vreau infinitul şi nemurirea. vreau totul pentru totdeauna.

uneori urcăm. alteori picăm, de abia reuşim să ne susţinem cînd ne chinuim să ne ridică. mai sunt momente cînd din orgoliu o facem separat. cu spatele unul la celălalt. dar ajungem sus împreună. şi cred că ăsta e farmecul cînd sunt doi.

nu am ştiut niciodată care-i calea dreaptă într-o relaţie. dacă am voie să fiu oscilantă emoţional. dacă e normal să vreau să-mi bag bicioarele atît de des că a devenit o glumă obscenă. dacă lipsa încrederii totale e dovada maturizării sau infantilitate acută. dacă reuşesc să depăşesc pragul fatidic de 3 ani. dacă ne vom căsători. sau dacă peste 3 ani ne vom vedea pe stradă şi ne va fi dor. sau nu. ne vom ocoli. ne vom urî. sau nu. nici aşa.

oricîte articole aş citi despre cum să iubeşti într-un fel. cum să-ţi piperezi relaţia. oricîte articole aş scrie despre dragoste, cuplu sau sex nu reuşesc să aplic teoriile. pentru că la mine totul izvorăşte din suflet şi mai puţin din raţiune. şi e cu foc.

aşa că rămîne să orbecăi cu tine de mînă prin viaţa asta în doi. care uneori e exasperantă şi alteori mă ridică sublim. şi dacă eu mă zbat în îndoieli şi griji, ador că tu rămîi statornic în sentimentele tale: sunt fericit!

>.<


doua variante o singura poveste (ajutor)

Femeie: ai o relatie de 3 ani cu un barbat pe care il iubesti. sau cel putin asa crezi. afli intr-o zi ca are de gand sa-ti dea papucii. maine. sambata. te-a invitat in oras sa mancati ceva. te paraseste pentru o alta femeie si probabil pentru ca nu te mai iubeste. cum decurge intalnirea?

* nu uita ca tu vrei sa ramai cu el. pana unde mergi sa-l pastrezi. ce iti trebuie sa realizezi ca nu-l mai vrei.

Barbat: ai o relatie de 3 ani cu o femeie pe care nu o mai iubesti. in ultima vreme relatia e rece si distanta. ai cunoscut-o pe X care te-a trezit la viata. o chemi pe prietena ta la un restaurant (loc public) sa-i zici ca nu mai merge. nu vrei s-o implici pe X. te trezesti ca prietena ta e imbracata sexy si se comporta impecabil (ca pe vremuri), ba face planuri si pt wk. nu banuieste nimic.

* ce faci? o mai parasesti? ce trebuie sa faca ea sa te tina langa ea? dar ce nu trebuie sa faca (mila, amenintari etc)

e studiu de caz pentru un proiect viitor. multam! pls bagati posibilitati 🙂


marile iubiri ale unui om mic

De cînd mă ştiu m-am priceput cel mai bine să iubesc. Încă de la grădiniţă îmi aruncam ocheade cu un băiat bruneţel al cărui nume îmi scapă. Apoi au venit generala, liceul, facultatea şi eu am tot iubit băieţei, băieţandrii, adolescenţi şi bărbaţi. Am iubit des şi cu pasiune. Probabil că reuşeam să iubesc la fel cîte doi oameni pe săptămînă. Puteam s-o duc şi-n paralel şi chiar în universuri diferite.

Aveam o „mare iubire” care creştea undeva în Oneşti şi din care mă hrăneam în fiecare vară vreme de trei ani. Restul, pînă am devenit adultă,  i-am petrecut cu nostalgii iubind aiurea oameni nefericiţi pe coclaurile Gutinaşului. Pe lîngă iubirea provincială aveam şi relaţiile mele pasagere acasă.

Dacă făceam parte dintr-o gaşcă mă îndrăgosteam pe rînd de băieţii de acolo şi normal că aveam relaţii de iubire cu fiecare-n parte, dar mă pupam foarte rar, cu cel care merita pe deplin acest gest intim şi emoţionant. „Iubeam” şi cîte 3 ani ca mai apoi el-ul să vină la uşa mea să-mi spună ce greşeală a făcut. Inimă mare cum sunt ofeream şanse, dar ştiţi cum e… se sting sentimentele nehrănite cu pasiune şi reveneam la statutul de prieteni.

Primul sărut de-a binelea a fost la treişpe ani jumate cu iubirea de la ţară. Şi a fost exact aşa cum trebuie să fie: inocent, timid, simplu şi fără nicio tentă sexuală. Ne tremurau amîndurora genunchii. Tipul este căsătorit acum şi locuieşt în CT. Eu încă-mi amintesc cu drag de verile călduroase cînd ne băteam cu apă sau ne întîlneam în vie să ne ţinem de mînă.

Pe la şaişpe ani mi-am făcut un caiet unde-mi notam fiecare tip care „mi-a cerut prietenia” şi fiecare tip de care mi-a plăcut. Trăgînd linie eram fruntaşă în ale plăcutului şi am senzaţia că am fost prietena tuturor celor care-mi plăceau. Bunica-mi zicea amuzată de nehotărîrea mea: toţi cu nădragi, toţi mi-s dragi. Ani întregi mama a făcut mişto de mine asta pînă lucrurile au devenit serioase şi dintr-o floricică zîmbăreaţă am devenit sclava iubirilor neîmpărtăşite.

Mai tîrziu au apărut iubirile grele care picau ca plumbul pe umerii mei. Cam pe atunci m-am îndrăgostit cu totul de un coleg de liceu. Eram atît de îndrăgostită că dacă-mi zicea să fug cu el în China mă duceam fără să clipesc. Mulţi ani am tînjit după dragostea lui. Normal că am fost iubiţi, dar conştientă fiind că în ignoranţa lui nu-mi poate atinge valoarea sentimentelor şi conştientă că nu va reuşi să mă iubească aşa cum merit am plecat. Ca apoi să mă întorc spre nicăieri şi ani la rînd să-l visez ca pe un zburător menit să mă salveze din gheareţe iubirilor neînsemnate.

El s-a însurat devenind astfel zburătorul alteia, eu am depăşit acea iubire sfîşietoare care credeam c-o să mă bîntuie toată viaţa.

Prima noapte de dragoste, primul bărbat, prima depresie, prima fugă, prima întoarcere. Toate-s în mine şi le port pe-o pelerină argintată. Nu mi-e grea pelerina, parcă-i un fulg, parcă-s aripi care-mi dau elan să zbor tot mai sus. Nu am regrete! Nu mi-e teamă de trecut. Mă bucur să-l revăd pe facebook sau la vreun chef. Nu mi-e dor şi nu mi-e ruşine!

Acum nu mai iubesc mulţi. Chiar dacă se înfiripă flirturi nevinovate nu-mi mai pierd niciodată capul. Rămîn statornică bărbatului care mi-e alint şi dor.

Şi acum fug să-mi fac bagajul. La noapte plecăm în gaşcă spre Timişoara.


să nu rîdeţi de mine

Dar de ceva vreme mă gîndesc la căsătorie. Şi nu la cheful şi băuta de la nuntă, ci la ideea de împreunăpeviaţă. Şi mi-e frică de mor de chestia asta.  Pentru că pînă de curînd nu credeam că-s făcută pentru jurăminte pe care să le şi împlinesc.

premiutoamnaE prima oară cînd trăiesc o asemenea siguranţă, cînd ştiu, cînd simt, cînd am încredere în mine că n-o să fug mîncînd pămîntul. E anormal pentru mine să nu fiu instabilă. E anormal să treacă doi ani şi eu să rămîn aici, dependentă, îndrăgostită pînă la disperare… de acelaşi om.

Puştiu rîde. El a zis de la început că aşa va fi. Că noi doi ne vom căsători şi vom întemeia o familie mişto, că io o să fiu a lui şi că o să-i scot peri albi cu obsesiile şi maniile mele. Credeam că doar rîde.

O fi de la toamnă? O fi de la iubire nebună? O fi de la vîrstă? Să nu rîdeţi de mine, dar eu o să mă îmbrac în Julieta la cununia civilă. Cînd o fi asta…

De mîine studenta la regie apucă frîiele. Le strînge cu putere.

Bia, mulţumesc pentru premiu. Îmi plac aşa tare surprizele. Şi mai mult decît atît că vin de la oameni pe care nu-i aştept. E aşa fain să ştiu că sunt citită… nu e vorba că mă simt flatată sau gîdilată în orgoliu, doar că mă bucur ori de cîte ori citesc comentariile, fie ele şi zîmbete.

Am rîs la asta de la Cabral. Şi mi-am amintit de what what in the butt.

Abia azi am reuşit să văz clipul celor de la Rammstein – Pussy. Şi omii spun lucrurilor pe nume. Tu ai o pi..ă, eu am o p..ă, şi care-i problema? să ne-o tragem repede.