Tag Archives: review

filme

Voiam să scriu despre viaţă, dar m-am decis să scriu despre ea în alte forme şi anume filme:

The Hurt Locker – Oh, Kathryn I really love you! În primul rînd pentru că l-a bătut pe fostul soţ la premiile BAFTA, apoi pentru că avut curajul (să nu zic coaiele) să ţintească sus şi să aleagă să pătrundă într-o lume a bărbaţilor cu un film ce are una din teme războiul.

Filmul este subtil şi fin. Ah, o femeie atît de tare Kathryn Bigelow! Nu apar cadavre dezgustătoare şi nici bombe care să te izbească direct în retină. Nu, ea le face ca o doamnă, cu atenţia pe detalii şi pe efectul războiul asupra sufletului unui om.

Îţi poţi imagina că această oroare numită război, acest mod ipocrit de acceptare a morţii poate fi drog pentru unii. Atît de puternic încît unii oameni trăiesc adrenalina războiului cu o pasiune uimitoare.

Povestea poate părea un clişeu. Un sergent care face parte din echipa de genişti (ei dezamorsează bombele puse de isurgenţi atît în oraş cît şi pe oameni) şochează prin atitudinea miserupistă în faţa morţii.

Omul e rău, e cool! E ceea ce un om normal nu ar fi capabil să facă. Sub mii se învelişuri se ascund poveşti. Asta e frumos. Nu e un film despre război, despre cine învinge şi cine pierde, despre sînge în exces, ci un film despre un război interior pe care fiecare om îl poartă.

Foto: movieoverdose.wordpress.com

The Imaginarium of Doctor Parnassius nu m-a prins! Îmi pare rău, ştiu că-s nume mari în joc (Heath Ledger, Johnny Depp, Colin Farrell, Jude LAw), dar Terry Gilliam nu m-a convins. Poate pentru că segmentele fantasy mă depeăşesc.

Din punct de vedere vizual e captivant. Culoare, lumină. Mmm, însă povestea, deşi avea potenţial nu mi-a transmis mare lucru. Spre disperarea lui Puştiu căruia i-a plăcut mult.

Un teatru ambulant se plimbă pe străzile Londrei. El este magic şi poate oferi momente neaşteptare reuşind să trimită oamenii într-o lume imaginară cu ajutorul Doctorului Parnassus. Însă doctoraşul a cam făcut nişte greşeli în trecut şi s-a înhăitat cu diavolul (simpatic, de altfel) şi acum trebuie să scape din ghearele acestuia.

Johnny Depp este extraordinar, ca de fiecare dată. Nu ştiu cum reuşeşte omul ăsta să intre aşa bine în rol şi să-i dea totuşi o formă proprie lui, dar nerepetată în timp. Heath Ledger rămîne o enigmă şi un regret. Collin e un dur like always, iar Jude, oh, Jude, nu mă mai fascinează acest bărbat.

Foto: http://www.reviewstl.com


Pînza de păianjen

A mea, a ta, a Cellei Serghi.

Nu am terminat cartea. Sunt abia la jumătate, dar nu mai am răbdare să ţin numai pentru mine pînă la final.

Este o carte minunată! M-a captivat atît de tare, încît noaptea, după încercări teribile, îmi adun ultimele puteri pentru a mai parcurge cîteva pagini.

Personajele sunt construite atît de bine, încît te îndrăgosteşti de ele numaidecît, ba chiar empatizezi de-a binelea. Astfel, m-am trezit suferind cot la cot cu personajul principal, pe numele său Diana.

Romanul este construit cu grijă, să nu-ţi dea tot, să te lase să tînjeşti şi să speri, să visezi tu cu ochii deschişi şi noaptea să mai vrei, din ce în ce mai mult.

Fiind roman de debut mă aşteptam să fie stîngaci şi dificil de parcurs, dar spre surprinderea mea este una dintre cărţile pe care le voi păstra în suflet pentru totdeauna. Cu atît mai mult cu cît autoarea este romîncă, simţul meu patriotic creşte considerabil.

Este o poveste despre prietenie şi despre viaţă cu toate încercările ei, o viaţă ca o pînză de păianjen care te ţine captiv(ă) pînă ce îţi dai duhul… sau pînă ce porneşti spre eliberarea ta.

Nu pot să spun în cuvintele mele ce simt atunci cînd revin în lumea Dianei şi a Ilincăi, o lume care mă fascinează şi mă trimite înapoi în timp şi totuşi într-un timp atît de prezent. Convenţii sociale, etichete bazate pe fizic, nevoia de scăpa din ghearele familiei prin aruncarea în braţele unui bărbat, nefericire, o dragoste eternă care bîntuie în fiece moment şi tot aşa.  Nu este un roman patetic. Şi nici un roman cu clişee. Şi nu are dialog rupt din fantastic. Este altceva! Un altceva care te ridică pînă în ceruri ca mai apoi să te zdrobească de pămînt.

Mi-ar plăcea să reuşesc să fac o ecranizare, numai că nu cred că mă voi ridica niciodată la un asemenea standard, la un asemenea nivel de simţire.

Păcat că avem autori atît de străluciţi, că literatura romînă nu capătă interes. Acest roman trebuie să fie obligatoriu, precum şi Fiul risipitor al lui Radu Tudoran sau Elevul Dima dintr-a şaptea al lui Drumeş sau Lorelei, roman care a reuşit să mă deprime zile în şir, excepţional scris de Ionel Teodoreanu.

Vă rog, dacă aveţi ocazia citiţi Pînza de păianjen! Merită! Şi ca să fiu în trend, e fenomenal!