Tag Archives: rox andrei

9 iunie: o zi plină de tot

Când sunt singură acasă

Când vin zombie

Când am renunțat la fumat

Anunțuri

Pe când bagajele făceam…

Am amânat facerea bagajelor până în ultimul moment, când am constatat că nu-mi încap lucrurile. Așa-s eu, dau pe dinafară. Le-am înghesuit cu înverșunare, știind că-n cele din urmă trag fermoarul. Mă gândeam că ar fi ușor să avem toți o geantă de voiaj în care să înghesuim tot ce ne supără și pe care s-o trimitem la categoria fragil, în raiul genților de voiaj încărcate cu emoții care supără.

N-am dormit bine pentru că așa fac eu înainte de orice plecare. M-am trezit de 30 de ori înaintea ceasului și m-am alergat de una singură prin pat. Nu te-am mai visat. N-am mai visat că filmăm. N-am visat absolut nimic pentru că-n mare parte am fost oarecum trează. Dar mă ustură stomacul și îmi tremură ușor genunchii și maxilarul. Pffff, halal bărbată greeno!

Există oameni cu care m-aș cățăra pe lună și oameni cu care aș bea o cafea aici pe pământ. Ciudat e că la ei e tocmai invers.

Mi-ar plăcea să am o foarfecă cu care să decupez distanțele. Aș face drumurile în formă de săgeți. Și le-aș apropia până la sufocare. Să se intersecteze, să fie aproape. Urăsc depărtarea, urăsc să fac bagaje la fel de mult cum urăsc despărțirile. Urăsc când nu înțeleg mintea celuilalt, urăsc să mă complic în lucruri simple și să desfac ghemul vieții, când viața se desfășoară nestingherită pe lângă mine. Urăsc să n-am curaj să mă avânt, urăsc că-s prea curajoasă uneori și nu-mi păzesc pieptul. Urăsc multe lucruri, dar cel mai mult urăsc absențele.

Nu știu prin ce a trecut Adele asta, dar e clar că e heart broken real bad. Un singur fost iubit s-a însurat (de fapt doi, dar unul a divorțat între timp) și are copil și probabil e fericit. Dar mie-mi trecuse, deci n-am cum să descriu emoțiile pe care le are o fostă când exul se însoară. Și deși cred că l-am iubit la nebunie, nu mi-aș dori să găsesc pe cineva ca el. Și ca să înțelegeți trebuie să ascultați melodia.

Nemotivat. Știu că trec toate. Și știu că-s fir de nisip. Știu că dau prea mult. Știu că nu e bine. Știu că râd când nu trebuie, că nu plâng de câte ori ar fi bine, că duc doruri inutile care mă macină, că visez la cai verzi pe pereți roșii și că nimic din toate astea n-or să mai fie mâine sau poimâine sau peste 33 de zile.

Nu m-aș opri din scris. Fumez mult. Beau mult. Dorm puțin. Visez aiurea. Alerg până îmi dau duhul. Stau liniștită. Caut brațe. Să mă țină. Să mă ridice. Întotdeauna cad în picioare, dar uneori mă așez cuminte pe asfalt și aștept. E un test. Nu e drept, știu.

Nu pot să-mi amintesc toți oamenii cu care am petrecut cel puțin o zi.

Închei.

HugsLovePeace
>.<


Ușor confuză

M-am trezit în miez de noapte și n-am știut unde sunt. Pentru câteva secunde am crezut că-s înapoi, dar eram acasă. Ce sentiment ciudat să-ți simți patul străin…

Am cunoscut oameni minunați, deși am plecat sceptică și speriată că nu cunoșteam pe nimeni. O zi mai târziu eram deja legați, one big happy family. Am muncit mult, am dormit ore puține, dar am avut timp de-o bere în fiecare seară pe balconul fatidic. Acolo s-au legat iubiri scurte și s-au dezlegat mistere. Balconul de la etajul 2 a aflat poveștile și le păstrează până data viitoare… pentru că noi știm sigur că va fi o dată viitoare.

Pentru că filmarea noastră a fost un eveniment, am fost și pe la West Tv la matinal, unde am vorbit în direct despre mine, noi, KiDDO și film, în general. Mi-era dor de senzația de direct și de un platou tv.

N-am văzut foarte mult din Arad, dar cred că am bifat ce era mai important. Am fost la Ghioroc la baie, am vizitat teatrul pustiu (ce senzație să stai pe scenă!), ne-am plimbat pe bulevardul principal și-am băut o nefiltrată la Joy, clubul poeților, cică.

I-am cunoscut și pe Les Elephants Bizarres… au venit în vizită la prietenul lor, Ștefan, care montează filmul. Și pe 4 august ne vedem la lansarea clipului Smile, da? Vă mai amintesc eu.

Pe lângă filmarea în sine, au apărut și oportunitățile: să fiu asistent la un lung metraj, anul viitor, să regizez un clip al unei trupe mișto de tot, al cărei fan sunt, să-l ajut pe Pufulete să-și facă filmul de exam, să facem proiecte mici și interesante pentru diverse festivaluri etc.

Dar cel mai important a fost că am cunoscut oameni frumoși! În domeniul ăsta-i întâlnești mai rar. I am a lucky bastard! Și că în ciuda orelor puține dormite, a căldurii și a stresului, atmosfera a fost una plăcut, plină de umor și de bună dispoziție.

Și pentru că merit, pe 28 iulie plec din țară. Undeva unde-mi doream de multă vreme să ajung. Revin pe 3. Pe 4 ne vedem la party. Apoi mă apuc să-mi caut job…

hugslovepeace
>.<

 


pentru mine

Cînd mă apucă revolta bat cu piciorul de pămînt de mă doare pînă şi ultima vertebră a coloanei. Mă încrunt, scrîşnesc dinţii şi strîng pumnul pînă îmi intră unghiile în carne.

Uneori mi-e greu să spun despre mine şi tac mîlc. De-aş fi melc m-aş izola zile în şir într-o cochilie cochetă cu pereţi mov şi cu multe lumînărele parfumate aprinse. Atît de multe încît spre finalul izolării să capăt o intoxicaţie de la prea mult parfum de iasomie.

Uneori nu mai tac din gură şi, cum se zice acum, dau din casă te miri ce. Lucruri pe care nici eu nu mi le amintesc. Deschid braţele, gesticulez mult, rîd sau mă întristez, plec capul în pămînt sau din contră arunc bărbia în aer. Aproape că mă sufoc de la cîte cuvinte se plimbă din gîtlej pe limbă. La final respir greoi ca după 100 metri viteză.

Sunt un om cu idei şi idealuri, cu frici şi cu momente de curaj. Mi-e frică de spirite şi de puterile lor ascunse şi de contactul cu lumea reală. Mi-e frică de umbre şi sunete ascuţite şi mi-e frică de oameni. Mi-e frică de înălţime şi de turbulenţe în avion, dar nu mi-e frică de lilieci şi cutremure.

Sunt construită din cîntec şi urlet din parfum de iasomie şi miros greu de iarnă geroasă din flori roşii şi lumină mov din umbre verzi şi bătăi de aripi din plimbări lungi prin parcuri mohorîte şi somn de voie pe o bancă din bere şi tutun.

Mă demontez aproape zilnic şi îmi fac clismă sentimental. Le scot şi le vărs ca să le privesc îngrozită. Sentimentele sunt culori tari sau diafane.

Iubirea nu e roşie. Nu mereu. Şi ura nu e neagră.

Nu am răspunsuri. Nu am nici puteri şi nici baghete nici pălării magice şi nici credinţă suficientă să învăţ să zbor. Nu pot decît să fug la mare şi să îngheţ pe-o plajă pustie. Şi treaba asta să fie aventura vieţii mele.

* şi nici măcar nu ştiu cum să opresc comentariile. halal blogger!