Tag Archives: scoala

Filme: An Education şi Entre les murs

În ultimul timp am tot văzut filme.  Şi vechi şi noi. Din cele noi le-am căutat pe cele de la Oscaruri pentru a vedea pe ce se mai dau premiile anul acesta. Am ales două filme care implică adolscenţi, dar care sunt croite la poluri opuse.

An Education
Dramă
Regie: Lone Scherfig după un scenariu de Nick Hornby

Cu: Carey Mulligan şi Alfred Molina

Carey Mulligan, o Audrey Hepburn contemporană a jucat exemplar! Tînăra actriţă a reuşit să mă impresioneze că am decis s-o mai caut în diverse producţii, nu degeaba a căpătat şi-un BAFTA.

Filmul nu m-a surprin cu nimic special. Mi-a amintit de un altul, Juno. Mi-a plăcut umorul britanic şi simplitatea firului narativ. Complicaţii puţine, emoţie light. Mi-a plăcut de două ori mai mult că nu am trăit mici drame adolescentine şi că nu am plîns cot la cot cu tînăra părăsită timp de o oră. Peste etapa asta s-a trecut rapid.

Plotul este şi el simplu: prin anii şaizeci o tînără „tocilară” învaţă pentru Oxford. Nu-şi doreşte viaţa plictisitoare englezească, ci nebunia Parisului, însă tatăl tău, un om sever, o obligă să studieze. În viaţa ei apare David. Normal că i se aprind călcîiele şi că renunţă la şcoală pentru a se mărita. Normal că la 17 ani nu te măriţi, ci mergi la Oxford.

Jenny, protagonista noastră nu era speriată de părinţi, ci îi repezea cu replici pline de acid şi cinism extrem de amuzante. Nici nu şi-a tăiat vreun braţ. A reacţionat precum orice om cu capul pe umeri. Finalul putea fi altul. Nu ştiu care, dar altul.

Foto: http://www.moviecitynews.com

Entre les murs
dramă
Laurent Cantet

Filmul mi-a plăcut foarte mult pentru realismul său, dar şi pentru naturaleţea cu care actorii (cred că amatori) au reuşit să-şi joace rolurile. Cantet a filmat din mînă şi a reuşit să creeze o stare. Deşi pe mine nu a reuşit să mă apropie de vreun personaj anume, poate doar empatie pentru profesor, m-a ţinut ţintuită scaunului pînă la final.

Este vorba de o clasă dintr-o şcoală de la periferia Parisului unde sunt studenţi de rase şi culturi diferite. Profesorii luptă aprig să-şi înveţe studenţii, însă de cele mai multe ori eşuează. Personajul principal este Francois Begaudeau care predă franceza, un tip slăbuţ, bănuiesc eu gay şi extrem de răbdător.

Normal că avînd în subordine o clasă nervoasă, fără bune maniere şi cu un comportament ce lasă de dorit profesorul îşi pierde şi entuziasmul şi cumpătul.

Pe mine m-a luat rîsul cînd am văzut ce era în sala de clasă. Mi-am amintit de şcoala generală şi era cam tot aşa. M-am liniştit cu gîndul că nu numai în Romînia se întîmplă astfel de „evenimente”, dar cu siguranţă Cantet ar fi făcut un film mai impresionant aici.
Filmul a luat Palme d’Or-ul în 2008.

Foto: http://www.brokenprojector.com

Vizionare plăcută!


fabrica de vise UNATC

sau fabrica plină cu dezamăgiri.

îmi place! îmi place mult. sunt cuprinsă şi prinsă de tot ce se petrece în jurul meu, dar mai ales în mine. m-am îndrăgostit de visul meu.

în fiecare zi cad în iad. şi mă frămînt. mă îndoiesc. mă sperii că nu pot. şi vreau mai mult şi mai mult. poate fi numită disperare. poate fi numită panică. ori iubire cretină. ori cum vrei tu, dar eu sunt captivă acestui joc al ielelor. iele mizere. iele drăceşti.

retrăiesc aceleaşi stări de altădată. pe vremea cînd credeam că nu-s sănătoasă psihic. că o iau razna. am realizat că de fapt, toate aceste „nebunii” fac parte dintr-un proces de umanizare sau de dezumanizare, dar că sunt fireşti. cu toţii le avem într-o măsură sau alta.

cînd sunt acolo mă pierd pe mine. habar nu am de ce. aş vrea să fiu altfel. mai puţin implicată. mai puţin din tot, dar nu pot. sunt un burete care absoarbe informaţii şi le rumegă şi le rumegă. le dau afară. le pun la loc. trăiesc într-o dezordine, eu cel mai ordonat om de pe planetă. mă frînge.

nu m-am gîndit niciodată serios dacă o să fac film după. ce fel de film. cum? unde? glumesc cu nonşalanţă pe tema asta. nu m-am gîndit pentru că mi-e frică. mi-e frică să nu fiu o ratare, un eşec, o pierdere de timp. bineiînţeles că şi tie ţi-e frică să dai greş.

problema e că aici nu se prea iartă.

nu sunt un geniu. probabil că aş vrea să fiu, dar nu sunt. sunt un om absolut normal. mai mult decît normal care a avut norocul şi voinţa de a intra pe un tărîm ce se vrea anormal, artistic, desăvîrşit, grozav etc.

mi se zguduie profund principiile. le adun de pe jos şi le strîng la piept ca o mama desfigurată de propriul copil.

cine sunt eu? azi…


cu ochii cîrpiţi de somn

Săptămîna asta se duce pe … apa sîmbetei şi eu nu am reuşit să fac nici măcar jumate din ce mi-am propus. Şi acum sunt şi mahmură şi puţin derutată. Am promis ca azi să scriu cele două scenarii la care tot lucrez indiferent ce presupune asta. Ieri am făcut ciorbă, poate de aia am ratat juma de zi.

Tot ieri, pe seară mă sună o fostă prietenă. După 9 luni. Şi îmi zice cu voce senină: „bună fată, ce mai faci?”, moment în care am amuţit.

Azi am drumuri de dimineaţă şi de seară de făcut. Şi uite cum vine week-endul şi încep şi scoala şi nu am reuşit nimic din cele 3 milioane de teme si cursuri. Pffff. Ceea ce este ciudat este că sunt chill şi că vreau să mă păstrez aşa. Mi-e groază totuşi de orele matinale la care trebe să mă trezesc în condiţiile în care acum ora 10 mi-e o oră imposibilă.

Sunt cîrpită de somn şi parcă-s un roboţel nebun.

Să aveţi o zi mai bună ca a mea!

Sunt pe locul 124 în zelist. wtf, omg, sst? nu ştiu ce e sst. sună bine. mi-o crescut dinuleasca traficul? mulţam vouă de mă ţineţi în blogroalle şi vouă de mă citiţi…


mîine… impresii de boboc

Mîine încep facultele.
Eh! Bobocii babei… mîine mă duc să culeg şi eu primele impresii în calitate de studentă. O să am iar cupoane de tren şi reducere la transportul în comun şi mi se pare fun. Parcă ieri mergeam în Vamă cu personalul de unu nopatea pe cupoanele mele mereu necompletate.

Din nefericire nu pot să zăbovesc la berile de rigoare şi nici la discuţiile despre… pentru că am o groază de lucru la muncă şi nici nu ne-am lansat oficial. Phiew!

Apoi o să mă văz cu soră mea care începe şi ea vineri. Să împărţim păreri. Doamne! Sunt cinci ani jumate între noi şi eu tot boboc sunt, măcar mai schimb profilul.

Am 3 săptămîni în cîmpul muncii şi mi-e tare greu să intru într-un ritm anume. Corporaţiile m-au doborît întotdeauna. Dorm aproximativ 8 ore pe noapte, mă trezesc şi-s titirez prin casă ca mai apoi să ajung seara frîntă. După cîteva ore în faţa monitorului parcă-mi fug rîndurile, îmi amorţesc picioarele, îmi înţepeneşte coloana… şi alte simptome munco-induse-lene cronică.

Azi m-a plouat cu frunze în Parcul Ioanid. Vîntul bătea puţin supărat. Mi-a răscolit gîndurile. M-aş fi oprit pe-o bancă să termin primul volum din Idiotul, dar stomacul meu urla de foame.

Şi totuşi, acum îmi manageriez mai bine timpul şi reuşesc să mă văz cu toată lumea să citesc mai mult şi să preţuiesc mai mult orele cu Puştiu.

Avem cazarea pentru revelion! S-a votat unanim Buşteni!