Tag Archives: scop

amnezie temporară

Sunt momente cînd intru în blocaj afectiv. Mă uit cu totul. Nu mă caut din inerţia de a sta potolită în momentul de gol. Nu mă sperii. Ştiu, undeva în subconştient, că mă voi regăsi odată cu primul zbor.

S-au adunat toate. De mîine intru în alt ciclu emoţional. Proiectele facultăţii mă acaparează şi odată cu ele mă perind aiurea în timpi morţi.

Sunt zile cînd nu-mi găsesc resursele să pornesc la drum. Îmi pun ochelarii de soare, dau muzica la maxim şi umblu teleleu pe străzi. Se lasă noapte pe aleile slab iluminate. Mă bucur de bătaia tăcută a vîntului şi mă zgribulesc în mine de frica gîndurilor. Nu am avut niciodată puterea să mă detaşez… să le îndepărtez.

Dacă aşez totul aşa cum îmi place rezultă multe nopţi nedormite. Şi nu le mai pot trece aşa. Pe drumuri pustii. Le număr în bezna becului stins şi mă bucur de orice licurici care-mi bate-n geam de la blocul de vis a vis. Am multe pe umeri şi merg cu paşii tîrîndu-i cu greu aproape în urma mea.

Sunt nopţi cînd îmi amintesc de visurile mele de la vîrste fragede. Nu mă vedeam aici şi asta pentru că niciodată nu am fost convinsă pe deplin de ceea ce vreau. Întotdeauna mi-am lăsat spaţiul iluziei deşarte. Şi poate e bine aşa. Sau poate nu. Poate ar fi trebuit să ştiu de la 15 ani că vreau să mă fac doctor şi să mă dedic acestui lucru, pe cînd eu am zăbovit în decizii şi am planat în imaginar. Ciudat este că orice mi-am dorit s-a şi întîmplat şi cînd s-a întîmplat nu am mai avut pornirea să mă bucur. Mă epuizasem pe parcurs…

Ador nopţile astea. Poate pentru că (după spusele ei) în adîncul sufletului meu sunt o artistă… mă leg de orice mărunţiş care mă poate atinge. Şi-atunci pornesc avalanşele sufleteşti. Nu ştiu ce înseamnă să trăieşti într-o lume a creaţiei şi mă întreb dacă totul a pornit din mine sau doar din ambiţia de a-mi demonstra, încă o dată, că ce-mi doresc se întîmplă cu adevărat?

Închei frazele întortocheate şi închid porţile literare. Revin în real într-o noapte răcoroasă, pe străzile murdare din oraşul meu trist. Îmi pun pijamaua albă şi mă întind flămîndă de alte şi alte visuri.