Tag Archives: sesiune

solstiţiu de vară

şi-o bere finală…

am terminat primul an de facultate.  aş putea spune că l-am terminat cu brio. am luat 9 la regie. o sa pun şi pe youtube filmul (să văd dacă-s de acord actorii), dar mai durează pînă mă urnesc. am intrat într-o stare ciudată. şi o să-mi fie dor de şcoală…

acum caut job part time, full, project. ce-o fi. televiziune, presă online, case producţii, pub, film. redactor, asistent regie, producător… ştiu că există posibilitatea să nu găsesc, dar nu caut să mă desumflu prea repede. aşa că vă rog, dacă auziţi ceva… să-mi daţi de veste.

 sunt foarte obosită. şi obosită emoţional.

vot, poate plec

>.<

Anunțuri

opt iunie

O să încep cu ce mă interesează că-s om pe interes. VOT! Ştim cu toţii că nu o să cîştig nimic la acest concurs, dar pielea mea (!) are nevoie de soarele de peste graniţă şi vreau să cred că fac toate eforturile să-i ofer pielii mele bucurie maximă. Măcar la final o să am conştiinţa împăcată că m-am milogit suficient, dar n-a fost să fie.

E cum era cu farmville-ul. Dacă mă trezeam să prăşesc, acum mă trezesc să răspund la întrebările postate de infoturism.

8 iunie nu înseamnă nimic pentru mine. nu ştiu ce am făcut anul trecut, acum doi ani sau zece azi. mi-ar plăcea să ştiu şi azi să fac mai mult. mi-ar plăcea să existe un vrăjitor care să-mi zică treburi: cum am influenţat eu destine şi cum cu simpla prezenţă am salvat viaţa unui om (că deh, i-am vărsat cafea în poală) şi că am fentat răul cu graţie şi am fost salvatorul lumii la un moment dat fără să am habar. vedeţi? ce face filmul dintr-un om serios?

Dar nu v-ar plăcea? Nu v-ar plăcea să aveţi oportunitatea să vedeţi (nu să simţiţi) cum ar fi arătat viaţa voastră dacă nu sau dacă da? Cum ar fi fost dacă atunci nu aş fi ales aşa, viaţa fiind o suită de decizii individuale sau mai puţin…

Of, mi-ar fi plăcut să ştiu cum era viaţa mea dacă rămîneam la ase. Sau cum arătam dacă mă căsătoaream la 18 ani. Sau să nu fi-l cunoscut pe Puştiu sau să plec din ţară.

Aseară m-am plimbat in ză city cu rolele. Pe străduţele de la Armenească şi prin spate pe la Piaţa Galaţi. Teiul şi floarea aia Mîna Maicii Domnului m-au doborît cu miresmele lor. Ca m-am oprit la un moment dat să adulmec străzile asemeni unui cîine hămesit. Mai vreau!!! Mai ies!

Aş mai vrea, asemeni lui Shmeny să ieşim să ne plimbăm în picioarele goale în Bucureşti sau să ne bălăcim în fîntîni (alea 5 cîte sunt).  Nu ar fi fain? Flash mob de vară: la fîntîni în picioarele goale. Mai ceva ca bătaia cu perne. Ma, ce tare ar fi!!! Poate cu ăştia de la Guerilla. Hihi.

Mă apuc de învăţat. Am tras mîţa de coadă şi am lungit conversaţia, dar nu se mai poate.

Pentru cei care trec pe aici pentru că-s studentă la unatc: mai am vreo 5 examene fără cel de la regie de film care durează o mie de ore şi o să fie pe 21 iunie. apoi o să ies în one sau indie şi o să beau 10 beri de fericire că s-a gătat primul an. încă montez filmul pentru regie. azi prezentăm varianta finală cu speranţa că editorul se apucă de sunet. ştiţi că nu avem secţii separate de sunet şi montaj. nu avem noi multe, dar avem voie bună.

foto: http://www.worldofstock.com

ce toanta sunt! am cautat in arhiva blogului sa vad ce am facut in 8 iunie. si ca un facut, in niciun an (2006/7/8/9) nu am scris NIMIC pe 8 iunie. geeeeeez. dar nimic domne. e ca si cum nu am existat.


inutilitatea unui pahar cu apă

Cînd rochia de sînziană nu mai face valuri. Cînd abia-mi trag nasul. Cînd abia-mi strig numele. Cînd toate nu mai au farmec şi cînd cerul bate spre mov, atunci mă apuc să tac.

Privesc paginile blogului meu. Dacă-ar dispărea wordpressul aş pierde toată viaţa mea din ultimii ani. Poate-ar trebui să-mi ofer niscaiva timp să-mi strîng la piept cuvintele.

Sunt un popîndău. Sau mai bine o mangustă. O surată. Ca-n documentarul ăla de pe discovery. Cine mai ştie?

Sesizez cu stupoare că intru în a doua sesiune la facultatea de film. Vă reamintesc că am 25 de ani şi este a treia facultate. Pe prima n-am terminat-o din prea mult idealism. Pe-a doua degeaba. Să văd dacă 3 e cu noroc. Habar nu am ce-o să fac cu viaţa mea, deci aş fi absurdă să am pretenţii de la vieţile celor din jurul meu. Ahm, v-am spus că mă consider un om absurd? Am nevoie de certitudini. Că dacă eu n-o să reuşesc, atunci cineva va reuşi cu siguranţă şi prin el pot trăi şi eu succesul.

Nu mi-e frică. Asta mă înspăimîntă. Că am intrat într-un miserupism stupid şi că mă doare-n voalul de la rochia de mireasă (pe care n-o am) dacă o să încalec p-o şa şi vă spun povestea mea. De unde atîta?

La uşă bate cineva. Se numeşte stare de amorţeală. Am senzaţia că mă iau nişte doruri presărate cu boabe de nostalgii. Pfui, nu era momentul să intr-un visare.

Odată o să vreau să strîng toţi oamenii care s-au perindat, fie şi pentru cîteva momente, fie şi pentru ani în şir prin viaţa mea. Aş prefera înainte de vreo nuntă sau de propria-mi înmormîntare. Şi atunci o să le spun eu lor. Sau poate doar am să-i îmbrăţişez în propria-mi prostie de iertare. Sau o să-i lovesc. Ori vom bea pînă la epuizare şi după aia vom trăi orgia vieţii.

Ţara se duce de rîpă. Aşa aud. Natura nu mai are stare. Stratul de ozon? Nu ştiu dacă mai e. Apocalipsa bate la uşă. Se bate cu amorţeala să cîştige meciul. Marea mă aşteaptă. Şi 12 examene odată cu ea. Nu am bani. Nu ştiu dacă o să am vreodată şi ăsta era marele meu vis cînd eram puradel. Să am mulţi bani şi să locuiesc în nori. Revenind. Băsescu nu face nimic. Nimeni nu face nimic. Se iese în stradă. Aş ieşi şi eu la o bere la o terasă, dar nu are nimeni bere caldă. Cei de la Darma de lîngă Argentin mi-au încălzit două beri la robinet.

Nu am nici început  şi nici final şi iar mă întreb cine sunt eu şi pe cine iubesc mai mult? Pe mine sau starea asta de inutilitate pe care-o trăiesc în acest moment fatidic?

S-a făcut seară.


another funky exam

Ăsta de azi fu penultimul. Am scris tooot. Asta ca replică la un exam la care m-am pierdut cu firea.

M-am întors la fenomenala oră trei. Mi-era dor de drumul pînă acasă în plină zi şi nu în posomorîta noapte. Şi chiar un miez de zi cu soare.

Am luat autobuzul spre un loc. Un loc unde cîndva primeam îmbrăţişări. Apoi m-am întors. Mi-am pierdut curajul. Nu pot acu’ mi-am zis parcă liniştindu-mă. M-am mozolit pe cizme. Şi m-am udat la degete. Am rîs de emotivitatea mea. Comportă-te ca la 24 de ani! Sunt o fire care se răsfaţă şi se prosteşte mult. Poate de aceea nu-s credibilă, uneori. Nu pot să mă dezic de firea mea, deşi în fiecare dimineaţă îmi spun în oglindă că azi voi fi schimbată. Voi fi serioasă. Voi fi din afară. Voi fi neutră. Voi fi dincolo.

Nu ştiu dacă-i tîmpenie curată sau inocenţă întîrziată, cert e că-s implicată. Ciudat, mi-s dragi toţi cei 16 colegi de şcoală (plus pe lîngă) şi mi-s importanţi. Ciudat, nu ştiam că am sufletul atît de cuprinzător. Ciudat, cu siguranţă îmi voi încasa la timpul potrivit şi dezamăgirile.

Ciudat că deşi am învăţat lecţia sunt tot aceeaşi. Oare cînd sau ce va trebui să mă determine să devin om matur?

Cade întunericul. Am să-mi păstrez momente pentru clipa crepusculară cînd cerul devine abia vizibil, cînd bîjbîi după lapte şi cînd Socrate îşi măreşte irişii. În antiteză stă zăpada gata-gata să se scurgă… e superb!

Încerc să mă revigorez. Să-mi dozez energia. Să sustrag seva din diverse zone. Încerc să mă mobilizez. Nu vreau aşa! Vreau altfel. Un altfel mai plin şi mai fericit! Mai vesel. Un altfel cu tine…


and so it is…

Gata presesiunea. Vine sesiunea de luni.

Azi fac bagaje. Plec. Departe. Mai departe de Sibiu unde este gerul cel mai mare. Mă înfofolesc bine şi beau vin fiert ori mergem la piscină sau la spa. Mă răsfăăăăţ. Ce frumos! Abia aştept!

Ieri a mers. Bine. E greu să realizezi că tot ce-ai proiectat tu în mintea ta, nu iese, dar e firesc. Am fost dra regizor. A fost greu şi obositor, dar am încheiat prima parte cu brio, zic eu. Fără nicio criză de nervi.

Azi am prezentat un alt film, pentru cursul de tehnici de manipulare pe care-l fac cu Cristian Tudor Popescu şi am primit şi păreri pro şi păreri contra… dar îmi bătea inima cu putere. Era ideea mea pt care am muncit şi chiar aveam un gol în stomac înainte să-l proiectez. A fost şi ultimul…  Cel mai bine este că oamenii au rîs. Îmi place să fac oamenii să rîdă.

Sunt încă obosită. Instig colegii la băuta de după. Abia aştept să termin sesiunea. Am promis să-mi prelungesc vacanţa şi să lenevesc uitîndu-mă la filme, dar mai ales la bere cu omii pe care nu i-am mai văzut de „ani”. Anaaaaaa!

I have a new crush. O cheamă Mera. Me like her. Suntem compatibile zodiacal, ba mai mult niţeluş telepatice, ori doar exagerez eu. Nu ştiu. Vom vedea. Are ochii frumoşi şi curaţi. Şi mi-e dragă. Şi voiam să notez în jurnal.

Nu mă vaccinez! Că nu am apucat să vă spun. AH1N1 nu mă sperie. Am trecut iarna asta cu brio cu pastiluţe cu echinacea şi mult vin fiert. Am prieteni în sistemul medical care mi-au zis să nu. Oricum nu-s fan pastile şi nici injecţii. Încerc să mănînc sănătos şi să mă protejez altfel decît cu pastile…

Flacăra violet mă amuză. Mie chiar îmi place mov-ul (violetul) şi am multe haine în culoarea asta. Sper să nu fiu acuzată că manipulez karmic sau fac voodoo cu energiile omilor. Abia mă pot ocupa de a mea. Tot aud că Băsesc ar fi cîştigat pt că i-a făcut praf  chakrele lui Geoană. Omg! Aşa departe am ajuns? Cred că e prea mult. Hai să vorbim de scumpirea ţigărilor, mai bine…

Şi aseară…am adormit ascultînd sinteza zilei unde era invitată, cine altcineva? Maaaaria Dinulescu. Mai erau Bendeac şi Badea şi o tipă blondă şi rrită, jurnalistă, cred. Nu mă omor după niciunul, dar m-am amuzat răutăcios cînd am văzut că fac mişto de Maria Dinulescu. Nu ştiu de ce, dar n-o plac deloc! Un singur lucru mi-a plăcut la ea la un moment dat într-un interviu (cred că am mai zis) cînd a spus că atunci cînd nu place pe cineva se gîndeşte că dacă acel cineva e iubit înseamnă care are ceva frumos, dar pe care ea nu l-a găsit. Şi mi-a plăcut.

În rest nu am mai avut timp de nimic, nici de lectură şi nici de film. Nu e paradoxal? O facultate care se bazează pe cultură să mă sece aşa să nu-mi mai ardă de nimic? Îmi revin. E şi de la vreme, clar. Gerul nu mă place. Şi nici eu pe el.

Cam atît cu raportul.

Hugs!


nesomn

Am plecat la facultate cu un pahar gigantic plin cu cafea. A fost cumpărat anul trecut cu scop precis – pentru facultate, deşi nu ştiam c-o să intru. Fler. Am zis că sunt un fel de Carrie din satc, dar mult mai faină. M-a ajutat enorm pentru că mizeria de cafea din facultate nu are atîta cofeină cît să mă trezească de-a binelea.

Înainte de ceva, orice, nu pot să dorm. Şi nici nu mă cunosc într-atît cu telefonul cel nou căruia îi sună ceasul după bunul plac şi nu după nevoile mele. Plus că încurc AM-ul cu PM-ul.

Nici azi noapte nu am dormit mai deloc. Am tot visat cutremure şi pe mama care a zburat şi apoi s-a prăbuşit sub ochii mei. Mama mea era tînără, de-o seamă cu mine, dar era tot mama mea.

Asta probabil de la Pînza de păianjen, carte care-mi place mult şi pe care am citit-o pînă pe la două. E interesantă şi bine construită, deşi la început m-au derutat personajele. Aş vrea să debutez şi eu aşa.

În fine… să revin la visele mele nebune. Am rămas numai cu starea, am uitat acţiunea.

Ştiu că mi-a fost cald şi că m-am tot zvîrcolit. Aşa păţesc cînd se joacă ielele în creierul meu.

Următoarele săptămîni vor fi pline ochi, ba dau pe afară. Probe de verificare, examene, filmuleţe, referate etc.  O să dau rar pe aici. Sper să nu mă uitaţi.

Nesomn.