Tag Archives: somn

Era și cazul…

Să mă lovească o răceală după atâta amar. Și după frigul de ieri de la filmare. Și după orele în care-am stat încălțată cu o pereche de adidași înmuiați în noroi și ploaie. Un tip mi-a făcut „exteriorul la adidași” la spălătoria auto. Și atunci mi-am dat seama că spălatul mașinii nu este chiar a piece of cake. Trebuie să ai dexteritate.

Dar a fost atât de mișto senzația la filmare încât beau fervexurile cu zâmbetul pe buze. Și plus de asta, am motiv întemeiat să lenevesc în pat mâncând supică. Doar e vineri, nu?

*Înainte să apuc să mă îndrăgostesc de cineva ar trebui să știu dacă dormim bine împreună. Dacă mă simt confortabil și dacă dimineața când mă trezesc (mă) simt într-un anume fel. Abia apoi aș putea să încep să scot fluturii din colivii. Doi oameni care nu pot dormi împreună – un gest atât de intim în doi și totuși atât de individual (o formă de libertate în cuplu pe care celălalt n-ar avea cum să ți-o reproșeze) – nu au cum să și conviețuiască împreună.

Mi-a plăcut să aud asta. „Mi-e dor de ea. Din moment ce am fost împreună înseamnă că am avut momente bune.” Și m-a făcut să mă gândesc la cât de nasoi suntem după ce ne despărțim de un om. Din teama de a nu suferi cumplit aruncăm cu noroi în ce a fost, fără să recunoaștem că… au fost momente bune.

De aceea parcă aș vrea să mă scuz pentru toate inepțiile scoase pe gură și nu din suflet despre diverși foști.

Iar am avut senzația de micime existențială a omului pe pământ. Și iară mi-am dat seama că ce trăiesc eu și cred că-s mari valori emoționale, raportate la Univers, nu reprezintă nici măcar un bob de nisip. Cobor în mine și mă resemnez: m-am născut la nivel de pământ, mă raportez la individualitatea universului mic și ce trăiesc zilnic reprezintă viața mea – mică în perspectiva extratereștrilor, imensă pentru mine.

O întreagă poveste.

HugsLovePeace
>.<

Anunțuri

stop falling to the

E doar la mine sau starea asta ciudată a pus stăpânire şi pe tine?

Îmi simt corpul altul decât la meu. Capul s-a decis să doară de o vreme. Simt o presiune care nu mă lasă deloc să zâmbesc mai mult de cinci minute. Nici oasele nu-s prietenele mele, cu atât mai puţin plămânii care se supără când dau cu nasul în aerul condiţionat.

Nu mă pot concentra să fac nimic. Nici cu filmarea şi nici cu Şuetele, parcă mă blochez în idei şi nu le pot desluşi să le pun în practică. Mă apuc de un lucru şi apoi îl las baltă ca mai apoi să mă apuc de altul de care să uit între timp. Şi tot aşa până trece ziua de tot.

Nopţile-s şi mai grele. Adorm greu şi uneori am câte trei coşmaruri până aleg să stau cu ochii zgâiţi în tavan. Sau am un somn agitat că mă trezesc mai obosită decât atunci când m-am culcat.

Mă doare spatele. Omoplaţii sunt şi ei trişti. Gâtul e înţepenit. Ochii mă ustură şi mă dor de la prea multă lumină.

Mintea e în alte părţi şi sufletul zburdă şi el o vreme. Sper să nu uite unde să se întoarcă.

Nu mă pot mobiliza deloc. Şi vineri ar trebui să plec la mare şi ar trebui să chiui de fericire, dar eu nu mă pot gândi la următoarele 5 minute. Şi părul meu roşu e decolorat complet şi nu mai are nicio formă.

E trist, am urît vara asta! Într-un fel ciudat şi maladiv.
Şi acum cred că regret că trece atât de repede. Peste puţin timp vine septembrie. Mi-e dor de ploi.

Îmi place asta:


sweet dreams are made

Deşi nu am niciun chef să fac asta, o fac!

Deşi nu-mi arde de zâmbet, promit să mi-l ştampilez pe mutră.

Deşi aş zace între aşternuturi şi probabil aş sta în starea aia de semivisare, nu renunţ să o iau din loc.

Deşi mi-e al naibii de greu cu toate adunate-n cârcâ, îndrept coloana şi mă avânt.

Ah, zilele astea şi dimineţile astea, parcă rupte din altă viaţă decât a mea o să se piardă undeva în uitare.
Oare câte dimineţi mi-au rămas în suflet?

Mai aruncaţi un ochi aici.

Şi mai daţi un click şi aici.

Mulţumesc,

>.<


to the airport!

Sorela vine azi acasă. Primul lucru pe care mi l-a spus la telefon: aş mai fi stat. I-am zis să se pregătească de o depresie post călătorie. Mi-e somn, dar casa a prins aromă de cafea. Şi deşi ochii nu mă ajută să mă trezesc de-a binelea, probabil că nişte apă rece aruncată peste ei e soluţia.

Ah da, era să uit. Cerşitul virtual la maxim.

Bună dimineaţa dragii mei. Cum aţi început ziua?


click please

Sunt aproape de Viena.

Cine cîştigă maşina dă un drum la mare.

Am zis!

Şoferul lui Peşte

Revin şi cu alte gînduri. Doar că abia am reuşit să mă trezesc la insistenţele cuiva care mi-a promis că nu trece dimineaţă fără să fim fresh. Iată-mă!

Mă duc să-mi recuperez blackberry-ul.

>.<


din unghere prăfuite

Cîteodată aş vrea să mă evapor. Să fiu vapori mov. Să semăn cu sleiala verii. Cu încinsul asfaltului. Cu nimic şi să trec neobservată pe la tîmplele celor iubiţi. Să-i mîngîi. Să-i privesc în tăcere. Să le şoptesc ce nu vor să audă. Ce nu aud. Cu tac.

E una din zilele cînd te trezeşti cu capul cît o baniţă. Şi nu e numai alcoolul de vină. Nici răsăritul. Nici lipsa nisipului lipit de chipul transpirat. Şi nici vara copleşitoare. Sunt toate şi te apasă. Cuvinte, frînturi de vorbe aşezate pe cioburi de imagini se derulează în tropot. Stop!  Nu se opresc la nicio comandă. Şi vîrtejul ăsta mă epuizează.

Mă doare pieptul. Un pachet de ţigări. Deodată. Sudat cu poftă. Ţigara avea gust dulce. Nu am mai simţit asta pînă acum, dar imediat după o gură de vin alb, un fum umple gura de miresme de salcîm. Apoi fuga şi urletele şi „roxana!!!” cu gravitate în receptor şi verticalitate în contradicţie cu orizontal şi deruta. Clipitul greu. Evitarea privirii. Greutatea cu care ascult.

Dimineaţa inima nu mai ştie. Nici somnul nu-mi mai e somn. Aud. Văd. Sufăr şi acolo unde-ar trebui să fie bine. În vis.

Şi viaţa asta (a mea, pare-se) cum ar trebui s-o trăiesc? Prin mine sau prin alţii?
Dacă-mi permit s-o trăiesc prin mine primesc limite şi reproşuri, apoi interdicţii de a mai… dacă trăiesc prin alţii?


dacă

mă mai trezesc săptămîna asta la ora opt nu mai apuc duminică.

mîine lansez un concurs. şi sunt foarte entuziasmată. am şi premiu.

btw: dulapul meu e inca plin. si am mai gasit o groaza de hainute aproape noi care stau triste si nepurtate in bezna sifonierului.


pleoapă peste pleoapă

în îmbrăţişare ezitantă.
şi poate dacă plouă mă îmbrac în alb. poate stau în casă. poate pe balcon. poate măsor ploaia în clipiri prelungite sau poate doar scot limba. număr picăturile care-mi pică pe chip. pe pleoape. se lovesc brutal. îmi tremură tot trupul.

privesc imensitatea cerului de jos, de sub pămînt. şi mă bucur de inutilitatea mea..

dragelor fiţi pe fază. urmează un concurs cu premii 🙂


cîrpită de somn

la şapte şi ceva măturam pămîntul pe care l-a împrăştiat Socrate cînd mi-a dărîmat floarea. a rupt-o. m-am întristat. primeşte pedeapsă.

voi avea o dimineaţă lungă. o zi lunuuungă. sorb din cafeaua fierbinte. sunt morocănoasă cînd mi-e somn. îmi doresc să stau acasă, înfofolită în pătură cu un film bun. dar voi sta la facultate, cu un film bun (sper) si cu cafele la pahar de plastic.

voi să aveţi o zi mai bună. şi o dimineaţă uşoară.


mi-e somn. mereu

Nu ştiu ce-i cu mine, dar aş dormi fără oprire. Vecinii mei bocăne. Sau dau găuri. Sau mor şi miroase a ceară pe scară şi mă deprimă sau bat cuie.

Sunt obosită. Îmi cad ochii-n gură. Mă duc să mai pun de cafea. Am fost în vizită la viitorii naşi care au un bebic mic pe nume Iana. O splendoare de copil. Balerină o facem. Nu băgaţi în seamă treaba cu viitorii naşi. E aşa de fantezie.

Pregătirile de rev sunt în toi. Diseară avem planuri de beută. Şi aseară am avut. Mîine plecăm la Buşteni. Ficatul vrea o pauză. Ţipă. Eu mănînc lactate de două zile. Nu mai suport carnea.

Vreau timp pentru mine. Să mă fac şanticleră (vorba bunică-mii) şi giugiucă. NU e timp!

Caut să mă relaxez. Din februarie mă duc la psihoterapeut. Sunt prea agitată. La 30 de ani o să-mi cedeze inima şi adio viaţă. Vreau să nu mai persecut oamenii şi să fiu mai îngăduitoare şi mai răbdătoare şi să nu mai am mania curăţeniei. OMG. Puştiu îşi pierde şi el minţile cu mine..

pfff.

enjoy!