Tag Archives: studenta la regie

pentru mine

Cînd mă apucă revolta bat cu piciorul de pămînt de mă doare pînă şi ultima vertebră a coloanei. Mă încrunt, scrîşnesc dinţii şi strîng pumnul pînă îmi intră unghiile în carne.

Uneori mi-e greu să spun despre mine şi tac mîlc. De-aş fi melc m-aş izola zile în şir într-o cochilie cochetă cu pereţi mov şi cu multe lumînărele parfumate aprinse. Atît de multe încît spre finalul izolării să capăt o intoxicaţie de la prea mult parfum de iasomie.

Uneori nu mai tac din gură şi, cum se zice acum, dau din casă te miri ce. Lucruri pe care nici eu nu mi le amintesc. Deschid braţele, gesticulez mult, rîd sau mă întristez, plec capul în pămînt sau din contră arunc bărbia în aer. Aproape că mă sufoc de la cîte cuvinte se plimbă din gîtlej pe limbă. La final respir greoi ca după 100 metri viteză.

Sunt un om cu idei şi idealuri, cu frici şi cu momente de curaj. Mi-e frică de spirite şi de puterile lor ascunse şi de contactul cu lumea reală. Mi-e frică de umbre şi sunete ascuţite şi mi-e frică de oameni. Mi-e frică de înălţime şi de turbulenţe în avion, dar nu mi-e frică de lilieci şi cutremure.

Sunt construită din cîntec şi urlet din parfum de iasomie şi miros greu de iarnă geroasă din flori roşii şi lumină mov din umbre verzi şi bătăi de aripi din plimbări lungi prin parcuri mohorîte şi somn de voie pe o bancă din bere şi tutun.

Mă demontez aproape zilnic şi îmi fac clismă sentimental. Le scot şi le vărs ca să le privesc îngrozită. Sentimentele sunt culori tari sau diafane.

Iubirea nu e roşie. Nu mereu. Şi ura nu e neagră.

Nu am răspunsuri. Nu am nici puteri şi nici baghete nici pălării magice şi nici credinţă suficientă să învăţ să zbor. Nu pot decît să fug la mare şi să îngheţ pe-o plajă pustie. Şi treaba asta să fie aventura vieţii mele.

* şi nici măcar nu ştiu cum să opresc comentariile. halal blogger!


AUTOportret

Nu credeam vreodată să mă poticnesc în a spune lucruri despre mine… nu credeam vreodată că un Autoportret îmi ca crea atîtea şi atîtea probleme. Sunt blank cu totul. Studenta la regie habar nu are cum să înceapă şi cum să încheie, ce să spună.

Cine sunt? Sunt eu omul din faţa monitorului sau doar mă îmbrac în cuvinte? Cum sunt? Sunt o fire veselă sau tristă? De ce sunt? De ce aleg şi ce?

Oare nu mă cunosc sau doar nu ştiu să vorbesc în imagini?


din ungherele unei minţi nebune

Fucking shit! Sună mai bine decît pe romîneşte.

În drum spre casă m-am bocit ca o tută. M-a făcut un om să plîng. Şi dacă-aş fi avut mai mult curaj m-aş fi dus să-l zgudui tare-tare. Să-l prind cu putere de umeri şi să-l zgîlţîi pînă îşi revine din delir.

EU nu pot! Cu asta mă confrunt zilele astea. EU nu pot să fiu o artistă, să fac glume de artistă, să vorbesc/comport/simt/rîd/merg ca o artistă. Nu pot! Eu sunt eu şi atît. Tot ce pot să ofer zace în mine ascuns şi nu la suprafaţă în felul în care-mi prind părul sau în felul în care-mi port blugii.

Am senzaţia că am făcut mai mult decît mi se cuvenea şi am ales peste măsura nasului meu. Acum abia-l ţin la suprafaţă, abia dau din mîini. Abia reuşesc să frîng disperarea. Parcă mă înec cu aer, cu senzaţii.

EU nu am nevroze şi psihoze şi talente evidente. Am crize existenţiale. NU sunt fistichie la haine sau la minte. Nu-s o ciudăţenia a naturii sau a harului. Nu-s! Nu am nimic deosebit, nici mers mai altfel, nici ochi verzi nici nimic.

Şi da. Sună a superficialitate, dar mă îngrozeşte tagma asta în care pătrunzi îndeplinind nişte reguli stricte. Trebuie să fii un artist neînţeles. Păi eu vreau să mă fac înţeleasă, cam asta e ideea.

Azi m-am simţit străină locului, oamenilor, ideii. Îi priveam îngrozită. Aşa o fi în primele zile. Unii vor să iasă în evidenţă, alţii să se piardă în mulţimi. Priveam un om… pe care-l ştiam dinainte să fie student. Şi acum e altfel! E naşpa şi cu aere şi cu glume idioate.

Come on!

Nu vreau să mă schimb! Eu sunt io!

Mă iubesc aşa cum sunt şi da, sunt cîteodată nebună şi sparg geamuri cu pumnii încleştaţi sau plîng ca proasta pe strada din cauza vreunuia şi sufăr ca un cîine dacă mi se pare că a greşit sau că cineva nu mă mai iubeşte.

Io nu vreau să plătesc preţul de a mă pierde pentru a fi plăcută de colegi pentru că nu mă interesează asta. Nici ei şi nici glumele lor tîmpite.

Pe scurt. Prima experienţă Roxana – studentă la regie –  cu regia a fost un eşec.