Tag Archives: teama

la asta chiar nu am titlu sugestiv

paranoia e în floare.

oare ce m-ar putea face să nu mai fiu în halul ăsta? pare stupid, dar e mai presus de mine. e o stare. e nevoia de a mă uita de cinşpe ori în urma mea. nu-mi convine deloc pentru că mă defocusează şi pierd noţiuni. pierd inutil momente pe care le-aş putea folosi pentru orice altceva decît frica.

curajul piere odată cu vîrsta.

sorţi de izbîndă nu am decît dacă îmi ghidez mintea spre altceva. dar mintea mea e afurisită! face ce vrea ea. de-aş putea i-aş da o mamă de bătaie, dar nu poci. aş pune-o la pămînt şi dăi şi dăi.

e clar că universul îmi dă ce-mi „cere” mintea, dar ar putea şi el să nu bage în seamă toate prostiile. ar fi frumos să-mi trimită nişte fluturi mov şi nişte mare la parter. ori un job mişto şi bine plătit.

nici nu mă pot bucura de varaastaamsamaindrăgostesc că rog unghii.

ca să nu mai zic că de vreo două zile nici poftă de mîncare nu mai am. iar asta e deja la limita imposibilului.

în ton via Ana:

>.<


buldozer

cînd se prăbuşeşte totul în jur nu te pui cu mîinile-n sîn şi sfidezi gravitaţia.
ei bine, eu aşa fac! ba mai mult, desfac şi-o bere şi mă tolănesc în balcon la soare.
sunt în sesiune. pardon, presesiune. adică-s examenele alea uşoare. minunat!

daca de Murakami m-am îndrăgostit imediat, de doamna Vulpescu m-am îndrăgostit numai atingîndu-i coperţile romanului. care este genial! numai bine! aşa mă pot scuza cînd iau pauze lungi în plin studiu. şi nici nu mă simt vinovată pentru asta.

desigur, fiind oleacă depresivă şi tristă caut filme pe măsura stărilor mele interioare care la suprafaţă par inexistente. adică mă îmbrac colorat şi zîmbesc ca tuta.
aseară am văzut „Il y a longtemps que je t’aime” şi nu e un film de dragoste între un bărbat şi-o femeie, dar m-a frînt bucăţică cu bucăţică. la final lacrimile-mi curgeau şiroaie pe chipul schimonosindu-se a femeie puternică

chiar trebuie să plec la mare. cumva.

da dragilor, sufăr din dragoste. acum o să zbîrnîie telefoanele. nu e cazul. nu moarte nimeni. sufăr că inima mi-a împietrit şi că oricît m-aş regăsi în literatură sau filme, nu reuşesc să dezumaninez iubirea pămînteană şi să-mi devină parte din viscere.

da, sunt goală şi putredă şi îmi umplu timpul cu monologuri mute.

„Cât de important este ca măcar o dată cineva să-ţi fi iubit trupul şi sufletul. Şi la fel de important e ca tu însuţi măcar o dată să fi iubit un suflet şi-un trup”  – Ileana Vulpescu

în concluzie la început de săptămînă: iubiţi, citiţi şi vedeţi filme!

nu ştiu dacă v-am zis, dar am o anomalie. nu am reflexe. nici la coate. nici la genunchi.

dacă eu sunt praf voi puteţi înfia aceşti pisoiaşi. m-ar face fericită. sau măcar scrieţi despre ei.