Tag Archives: toamna friguroasa

Ignoranţa

Vremea asta mohorâtă şi frigul cer mai multe pături sau îmbrăţişări, după caz.
Dacă-ţi văd ochii nu mi-e dor, e doar o dulce dezamăgire, o apăsare pe piept, o senzaţie de gol.

Vremea asta mă înghesuie în unghere căutând căldură. Aprind o brichetă şi realizez că o flacără aşa de mică nu poate aprinde decât o ţigară şi nu suflete. Nu-i nimic, strâng lemne pentru focul meu de tabără.

Nu am locul meu, parcă-s într-o caravană. Instabilitatea mă doboară, eu persoană fixă. Readaptarea la o altă lume necesită mai mult efort decât mi-am imaginat. Mi-e pus la încercare cel mai aprig defect: intoleranţa, pe care trebuie să-l transform încet şi delicat în toleranţă… şi în răbdare.

Mă învârt în loc. Între patru pereţi. Cunosc tavanul mai bine ca oricine. Şi un anume punct de pe fereastră. Piruetele nu mă ameţesc, ci mă ajută să uit. Măcar pentru o clipă.

Mi-am strâns păturica. Mi-a rămas un petec, dar e doar al meu. Mai primesc foarte puţini pe petecul meu şi de data asta îi oblig să se descalţe. Cu ei mă simt bine şi-mi permit să fiu şi tristă şi veselă, deodată.

Cel mai trist din tot ce mi-e menit să trăiesc este că mi-am pierdut capacitatea de a mai crede în suflete. În cele pereche nu mai cred de multă vreme… şi mai trist decât atât este că mi se tot confirmă că oamenii nu ar trebui să creadă într-un astfel de miraj. Suntem născuţi să fim singuri.

Construiesc ziduri.