Tag Archives: tradare

neterminat(ă)

Pînă să deschid pagina aveam pe limbă (vîrful arătătorului) o mie şi una de poveşti de scris. De cîteva zile rumeg cuvinte şi leg fraze. Ştanţez fiecare emoţie şi-o pun deoparte ca mai apoi s-o aşez frumuşel aici. De la atîtea  nopţi albe şi zile mov le-am uitat.

Hahal memorie!

Mă apasă tristeţea timpului ratat. S-au scuturat pomii şi nu i-am mirosit suficient. Se trec zambilele şi narcisele şi nu m-am săturat să le privesc. E aceeaşi senzaţie ca atunci cînd dispar cireşele de pe piaţă. Nu pot să mă satur niciodată!

Normal că în mine-s frămîntările tînărului creator, zbuciumul femeii iubite, dar nu suficient, drama copilului orfan, prietenul mereu pus pe şotii, doruri şi amintiri. Normal că mă împing departe de tot ce am trasat odată. Ciudat este că nu mai am un scop definit. L-am ratat pe drum uşor-uşor devenind mai încîntată de altele. Nici eşecurile nu mă mai lovesc. Le fentez cu delicateţe. Nu vreau să-mi supăr karma şi să plătească o altă eu în alte vieţi. Îmi curăţ energiile şi iert. Pe toată lumea. Şi pe cei care mi-au pus piedică şi mi-am spart dinţii şi pe cel care mi-a întors spatele atunci cînd aveam cea mai mare nevoie şi chiar şi pe cel care m-a trădat în cel mai murdar mod.

Soarele se arată galeş prin fereastra mea. Închid ochii şi mai strîns, dar lumina sparge vălul de întuneric. Descopăr o nouă zi. Începe nebunia…

Normal că se ofilesc în vază ultimele lalele din anul ăsta.

Caut job: redactor online part part time.


primăvara se numără prietenii

Uneori rămîi la unul. Şi cu ce mare greutate numeri. U N U. Mai nasol e cînd nu ai pe nimeni, dar eu nu mă aflu în această nefericită ipostază.

La cinşpe ani visai case împreună, nunţi fastuoase cu lacrimi sincere, furatul miresei noaptea prin regie. La optişpe erau dansurile pînă dimineaţa pe mesele din eforie.  La douăzeci îţi ridicai semne de întrebare, dar încă mai credeai în sentimente. La douăzecişicinci pleci.

Plec!

Am decis să aleg altfel. Am decis să nu mă mai încred. Am decis să nu mai sper şi să renunţ la aşteptări (presupusele pretenţii) şi să păstrez zidul acela menit să mă protejeze de viitoarele dezastre.

Încă vorbesc singură. Şi încă trimit mailuri. Sunt furioasă. Pe unii oameni. Pe neputinţa lor. Pe ipocrizia lor. Pe umanul ăla evident. Pe tot! Şi de-ar fi să pălmuiesc pe cineva aş putea s-o fac fără să clipesc.

Am vrut să văd dacă mai pot respira. Am înghiţit aerul cu noduri. Am vrut să văd lumea lor şi lumea mea. Şi s-au ciocnit. Atunci m-am sufocat. Atunci am lăsat tot, pur şi simplu. Acolo, în acea cafenea, în acea bere amară Silva, în acel moment nerostit.

The XX Crystalised (o nouă obsesie)

You’ve applied the pressure
To have me crystalised
And you’ve got the faith
That I could bring paradise

I’ll forgive and forget
Before I’m paralyzed
Do I have to keep up the pace
To keep you satisfied

Things have gotten closer to the sun
And I’ve done things in small doses
So don’t think that I’m pushing you away
When you’re the one that I’ve kept closest

Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh

You don’t move slow
Taking steps in my directions
The sound resounds, echo
Does it lessen your affection, no

You say I’m foolish
For pushing this aside
But burn down our home
I won’t leave alive

Placid as I melt into the sea
I wish the tide would take me over
I’ve been down on my knees
And you just keep on getting closer

Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh
Ahh, ahh, ahh

Placid as I melt into the sea
(Things have gotten closer to the sun)
I wish the tide would take me over
(And I’ve done things in small doses)
I’ve been down onto my knees
(So don’t think that I’m pushing you away)
And you just keep on getting closer
(When you’re the one that I’ve kept closest)

Go slow
Go slow
Go slow
Go slow
Go slow