Tag Archives: trecut

opt iunie

O să încep cu ce mă interesează că-s om pe interes. VOT! Ştim cu toţii că nu o să cîştig nimic la acest concurs, dar pielea mea (!) are nevoie de soarele de peste graniţă şi vreau să cred că fac toate eforturile să-i ofer pielii mele bucurie maximă. Măcar la final o să am conştiinţa împăcată că m-am milogit suficient, dar n-a fost să fie.

E cum era cu farmville-ul. Dacă mă trezeam să prăşesc, acum mă trezesc să răspund la întrebările postate de infoturism.

8 iunie nu înseamnă nimic pentru mine. nu ştiu ce am făcut anul trecut, acum doi ani sau zece azi. mi-ar plăcea să ştiu şi azi să fac mai mult. mi-ar plăcea să existe un vrăjitor care să-mi zică treburi: cum am influenţat eu destine şi cum cu simpla prezenţă am salvat viaţa unui om (că deh, i-am vărsat cafea în poală) şi că am fentat răul cu graţie şi am fost salvatorul lumii la un moment dat fără să am habar. vedeţi? ce face filmul dintr-un om serios?

Dar nu v-ar plăcea? Nu v-ar plăcea să aveţi oportunitatea să vedeţi (nu să simţiţi) cum ar fi arătat viaţa voastră dacă nu sau dacă da? Cum ar fi fost dacă atunci nu aş fi ales aşa, viaţa fiind o suită de decizii individuale sau mai puţin…

Of, mi-ar fi plăcut să ştiu cum era viaţa mea dacă rămîneam la ase. Sau cum arătam dacă mă căsătoaream la 18 ani. Sau să nu fi-l cunoscut pe Puştiu sau să plec din ţară.

Aseară m-am plimbat in ză city cu rolele. Pe străduţele de la Armenească şi prin spate pe la Piaţa Galaţi. Teiul şi floarea aia Mîna Maicii Domnului m-au doborît cu miresmele lor. Ca m-am oprit la un moment dat să adulmec străzile asemeni unui cîine hămesit. Mai vreau!!! Mai ies!

Aş mai vrea, asemeni lui Shmeny să ieşim să ne plimbăm în picioarele goale în Bucureşti sau să ne bălăcim în fîntîni (alea 5 cîte sunt).  Nu ar fi fain? Flash mob de vară: la fîntîni în picioarele goale. Mai ceva ca bătaia cu perne. Ma, ce tare ar fi!!! Poate cu ăştia de la Guerilla. Hihi.

Mă apuc de învăţat. Am tras mîţa de coadă şi am lungit conversaţia, dar nu se mai poate.

Pentru cei care trec pe aici pentru că-s studentă la unatc: mai am vreo 5 examene fără cel de la regie de film care durează o mie de ore şi o să fie pe 21 iunie. apoi o să ies în one sau indie şi o să beau 10 beri de fericire că s-a gătat primul an. încă montez filmul pentru regie. azi prezentăm varianta finală cu speranţa că editorul se apucă de sunet. ştiţi că nu avem secţii separate de sunet şi montaj. nu avem noi multe, dar avem voie bună.

foto: http://www.worldofstock.com

ce toanta sunt! am cautat in arhiva blogului sa vad ce am facut in 8 iunie. si ca un facut, in niciun an (2006/7/8/9) nu am scris NIMIC pe 8 iunie. geeeeeez. dar nimic domne. e ca si cum nu am existat.


marile iubiri ale unui om mic

De cînd mă ştiu m-am priceput cel mai bine să iubesc. Încă de la grădiniţă îmi aruncam ocheade cu un băiat bruneţel al cărui nume îmi scapă. Apoi au venit generala, liceul, facultatea şi eu am tot iubit băieţei, băieţandrii, adolescenţi şi bărbaţi. Am iubit des şi cu pasiune. Probabil că reuşeam să iubesc la fel cîte doi oameni pe săptămînă. Puteam s-o duc şi-n paralel şi chiar în universuri diferite.

Aveam o „mare iubire” care creştea undeva în Oneşti şi din care mă hrăneam în fiecare vară vreme de trei ani. Restul, pînă am devenit adultă,  i-am petrecut cu nostalgii iubind aiurea oameni nefericiţi pe coclaurile Gutinaşului. Pe lîngă iubirea provincială aveam şi relaţiile mele pasagere acasă.

Dacă făceam parte dintr-o gaşcă mă îndrăgosteam pe rînd de băieţii de acolo şi normal că aveam relaţii de iubire cu fiecare-n parte, dar mă pupam foarte rar, cu cel care merita pe deplin acest gest intim şi emoţionant. „Iubeam” şi cîte 3 ani ca mai apoi el-ul să vină la uşa mea să-mi spună ce greşeală a făcut. Inimă mare cum sunt ofeream şanse, dar ştiţi cum e… se sting sentimentele nehrănite cu pasiune şi reveneam la statutul de prieteni.

Primul sărut de-a binelea a fost la treişpe ani jumate cu iubirea de la ţară. Şi a fost exact aşa cum trebuie să fie: inocent, timid, simplu şi fără nicio tentă sexuală. Ne tremurau amîndurora genunchii. Tipul este căsătorit acum şi locuieşt în CT. Eu încă-mi amintesc cu drag de verile călduroase cînd ne băteam cu apă sau ne întîlneam în vie să ne ţinem de mînă.

Pe la şaişpe ani mi-am făcut un caiet unde-mi notam fiecare tip care „mi-a cerut prietenia” şi fiecare tip de care mi-a plăcut. Trăgînd linie eram fruntaşă în ale plăcutului şi am senzaţia că am fost prietena tuturor celor care-mi plăceau. Bunica-mi zicea amuzată de nehotărîrea mea: toţi cu nădragi, toţi mi-s dragi. Ani întregi mama a făcut mişto de mine asta pînă lucrurile au devenit serioase şi dintr-o floricică zîmbăreaţă am devenit sclava iubirilor neîmpărtăşite.

Mai tîrziu au apărut iubirile grele care picau ca plumbul pe umerii mei. Cam pe atunci m-am îndrăgostit cu totul de un coleg de liceu. Eram atît de îndrăgostită că dacă-mi zicea să fug cu el în China mă duceam fără să clipesc. Mulţi ani am tînjit după dragostea lui. Normal că am fost iubiţi, dar conştientă fiind că în ignoranţa lui nu-mi poate atinge valoarea sentimentelor şi conştientă că nu va reuşi să mă iubească aşa cum merit am plecat. Ca apoi să mă întorc spre nicăieri şi ani la rînd să-l visez ca pe un zburător menit să mă salveze din gheareţe iubirilor neînsemnate.

El s-a însurat devenind astfel zburătorul alteia, eu am depăşit acea iubire sfîşietoare care credeam c-o să mă bîntuie toată viaţa.

Prima noapte de dragoste, primul bărbat, prima depresie, prima fugă, prima întoarcere. Toate-s în mine şi le port pe-o pelerină argintată. Nu mi-e grea pelerina, parcă-i un fulg, parcă-s aripi care-mi dau elan să zbor tot mai sus. Nu am regrete! Nu mi-e teamă de trecut. Mă bucur să-l revăd pe facebook sau la vreun chef. Nu mi-e dor şi nu mi-e ruşine!

Acum nu mai iubesc mulţi. Chiar dacă se înfiripă flirturi nevinovate nu-mi mai pierd niciodată capul. Rămîn statornică bărbatului care mi-e alint şi dor.

Şi acum fug să-mi fac bagajul. La noapte plecăm în gaşcă spre Timişoara.