Tag Archives: toamna

Dulce noiembrie

Unu.
Luna de plumb.
Ploaie dulce-amăruie.
Frig. Și mai frig. Și poate fulgi de zăpadă.
Mai puține ieșiri. Și mai puține. Mai multe doruri.
O fugă nebună a timpului. L-aș apuca de-un guler să mai stăm la vorbe.

Bună dimineața iubiților!
Noiembrie e o lună încărcată. Sper să fie cu iubiri.

 

HugsLovePeace
>.<

Anunțuri

Poveşti de dragoste şi de ură

Dacă aş putea imprima pe peliculă toate scenariile care mi se desfăşoară pe retină, aş avea cele mai frumoase poveşti de dragoste, dar şi cele mai frumoase poveşti de ură.

Dacă aş putea reţine tot ce-mi vine în minte la un moment dat aş scrie cele mai pasionale şi intense povestiri, dar prefer să le trăiesc atunci, în mine. Când mă apuc să le decantez în bolul suferinţei se pierd.

Mă zgribulesc de frig şi-mi place enorm. Părul se zburleşte la fiecare contact cu aerul rece şi pentru că îmi place senzaţia nu mă îmbrac gros. Privesc lumea de la balconul princiar şi mă întreb la ce se gândeşte când sare câte o baltă. Mă gândesc că dacă până acum era mohorâtă, de acum încolo amărăciunea poate fi starea de fapt. Şi sper să nu, pentru că soarele este încă pe cer, deşi nu mai arde.

În perioada asta îmi place să-mi încălzesc palma în palma ta. Sau în buzunarul tău unde să găsesc mereu câte o bombonică. Îmi place să-mi amintesc emoţia cu care te-am strâns de mână prima oară. Era răspândită în tot trupul şi inima-mi bătea în degetele care se temeau să nu frângă prea devreme totul.

Dacă aş putea imprima pe peliculă povestea vieţii mele ar fi una frumoasă de dragoste.


Visătorii

Dacă ar fi vreodată să mă căsătoresc aş vrea să fie cu un om care, uneori, m-ar suprinde cu micul dejun.
Corn cu ciocolată şi cafea.
Înainte de asta m-ar privi tandru şi răbdător şi ar păstra amintirea pe aparatul amintirilor.
M-ar trezi cu zâmbet şi m-ar purta în cârcă până la baie unde m-aş răsfăţa şi alinta. Am râde cât timp el se bărbiereşte şi eu mă zgribulesc sub duş. Ne-am spăla reciproc pe dinţi.

Apoi am trăi cu totul o zi ca asta.

Am merge pe blat cu ratb-ul şi ne-am zgâi la cerul întunecat.
Ne-am tocmi pentru şapte fire de chiparos, iar apoi am merge să bem încă o cafea pe iarbă.
Apoi un film, oarecare. Să ne putem relaxa pe scaunele cinemaului îm acel miros ciudat de îmbâcsit şi nou, închis şi dulceag. Ne-am ţine tot timpul de mână şi am râde la toate fazele lipsite de comic. Dar noi am şti.

Ne-ar fi frig. Am merge apropiaţi. În acelaşi ritm. Cu şoldurile apropiate. 

Muzeul Antipa. Poze amuzante cu babuinii. Orice muzeu. Orice fotografie. Turist în oraşul meu.

Plimbare pe bulevard spre seară. Vin roşu în pahare mari cu picior.

Acasă.

Dragoste şi somn.

Aşa ar trebui trăită o zi ca asta.

Hugs. Love. Peace
>.<


depresivii de toamnă

Nu suport depresivii de toamnă!

Depresivii, în mod general, îmi plac că doar am făcut şi eu parte din elită, dar ăştia de anotimp mă enervează la culme. Îmi plac mai mult cei de vară. Sunt mult mai interesanţi.

Cum vine toamna cum îi auzi că-s trişti şi că vai, aoleu şi tot aşa. Ce pana mea? E timpul tău şi-l ratezi d’aiurea plîngîndu-te. Nu zice nimeni să nu fii indispus o perioadă, dar ce-i mult strică. E de tot căcatul să fii deprimat pen’că nu se merită. Pe cuvînt. Io iau vitamine cînd simt că mă ia starea de negru şi îmi revin numaidecît. Atît de tare că rîd ca tuta pe stradă.

Off topic: hihi. Azi m-am pricopsit cu un fond de ten nou (MaxFactor) şi mi-au dat şi cadou. Am mai căpătat pijamale mov, mănuşi fără degete şi nişte pierce-uri pentru nas. Mno, numai bine! Mă gîndesc în fiecare minut la Viena.

Revenind subiectul ales. Aveam mai multe de zis, dar mă jur că am uitat cu totul. A! Nu suport să stai să-ţi plîngi de milă cu poze triste pe la mess şi statusuri din alea de-mi vine să vărs. Poze triste, capul plecat în pămînt, bocete.

Nu mai am. Că diseară merg la party şi sunt prea entuziasmată.

 


e sîmbătă şi e răcoare

şi e o viaţă minunată!

sau cel puţin aşa spune Frank Capra în filmul „It’s a wonderful life” realizat în 1946. Film pe care l-am văzut aseară, deşi ştiam de el de ceva vreme. El a deschis drumurile poveştilor de Crăciun cu îngeri mîntuitori trimişi pentru salvare.

it s a wonderful life filmŞi normal că a fost ca o interograţie morală pentru plîngăcioasa de mine.  Mai ales că venisem mohorîtă după un atac de panică şi convinsă să mă apuc de tratament şi mai dă-o dracului de terapie că am făcut şi degeaba. Şi iar mi-a dispărut pămîntul de sub picioare şi m-am zbătut în gol.
Nu le mai vreau!

Pe 30 este ultima zi de muncă şi începuse să-mi placă şi să mă obişnuiesc. Dar facultatea de harfe nu-mi permite să am un job, deşi este un paradox dat fiind că este una scumpă, iar taxa este de 191 milioane.

Noroc că-s la buget, dar cele 8 sau 9 ore petrecute la facultate sunt costisitoare şi nu ştiu cum o să mă descurc. O să caut colaborări, din nou… o să încerc să dezvolt proiectul meu, ideea mea…

Sunt agitată în ultimul timp. Nu am o ordine. Mereu pe drumuri, mereu pe fugă…

Foto: http://www.teachwithmovies.org


Fin – episodul 8

Am dat şi ultima probă. Am rîs. Probabil de la distonocalmul de ieri.

74_ladri_di_biciclette_1Am primit chiar şi felicitări şi aprobări din priviri. Am terminat toate peripeţiile zîmbind. Ceea ce este cel mai frumos lucru după atîtea stresuri şi goluri în stomac şi nervi şi bocete.

Mîine aflăm răspunsul. Azi aflu nota mea şi a celor 14 cu care am dat. Mîine aflăm care-i baiul… dacă e in sau out. Nu mai contează în momentul ăsta. Contează doar paşii mei pînă acolo şi lecţiile mele de viaţă.

Dacă sunt menită să fac film, fac. Le-am şi spus că o să tot dau pînă intru, pînă obosesc.

Recomand cu mult drag: Hoţii de biciclete/ ladri di biciclette din 1948, un alb negru genial în regia lui Vittorio de Sica şi desigur Bitter moon din 1992 a lui Roman Polanski cu marele si rigidul actor englez Hugh Grant – coloana sonoră este a celor de la Vangelis, iar filmul este după „Luni de fiere” a lui Pascal Bruckener.

Mulţam fain de cuvintele voastre. Deşi nu credeţi m-au ajutat enorm.

Hugs!