Din cineochiul meu și dejtele lui Gionuts

Când e soare, e de bine

E clar, când e soare, pot să fiu cel mai depresiv humanoid din galaxie, că mă ia așa o stare de bine și zâmbesc. Deci no London for me, babe. Azi e o zi bună. Am scris și pentru șuete că-l lăsasem al nimănui pe bietul proiect.

Scriu un scenariu. L-am recitit și mi-a plăcut. E jumate. Îl am pe retină și-n degete. Îl mai țin, la crescut, precum cozonacii. E bun, pe bune! E parte din mine, parte din alții, citite, văzute.
Am o agendă verde de idei. Acolo scriu tot. Apoi selectez. Arunc. Separ.

E frig, inadmisibil de frig. Zgribulită în stație am rememorat secvențe din viața mea. Băi, le-am retrăit așa intens, că tremuram toată. Apoi, tring!!!, de ce my feather nu le scriu? De ce nu fac filme din toate poveștile? Le pot înflori după bunul plac, le pot modifica după propria-mi plăcere, dar ele există în mine și le pot povesti cel mai bine. Pentru că, în continuare consider că, filmul meu de admitere este cea mai bună variantă a mea.

Pentru că nu știu dacă am talent nativ în ale regiei, trebuie să fiu sârguincioasă. Adică muncă, studiu. Adică o să iau toate filmele din anii 30 și până astăzi și-o să le văd. Cele de referință, gen. Și o să-mi placă să fac asta.

Be proud my readers, în continuare am note de 10 care nu oglidesc întru totul cunoștințele mele (sesiunea asta nu e chiar așa oribilă pe cât mă plâng), hehe.

Cineva mi-a zis să-mi pun o dorință mică unui pește de bronz. I-am zis că vreau să ajung să mă dau cu placa anul ăsta. Acum să vedem dacă se și concretizează ceva.

Eh cam atât. Însemnare optimistă care mai rupe din mersul lin al acestui blog. Și asta pentru că e soare afară și NU e vară afară. În continuare, nu-mi pot controla singură stările emoționale, ele merg în tandem cu alte elemente cum ar fi vremea, oamenii din jurul meu, numărul de cafele băute, promisiunile, vraful de teme de pe birou, prețul țigărilor.

Acum chiar închei. Să aveți weekend minunat!

HugsLovePeace
>.<

Două filme de Evergreen

La Cinemaiubit.

Marți pe la 15:00, cred – Prima zi de plajă, competiție ficțiune digital

Joi tot pe la 15:00 – Moartea Țânțarului, competiție experimental

La cinema Studio. Eu o să fiu pe acolo.

 

HugsLovePeace
>.<

 

A fost frumos, dar s-a terminat…

Azi am strigat cu veselie uraaaa după finalul ultimului cadru. Sunt frântă. Mă dor tălpile și plămânii, degetele (de la frig) și-mi frig pomeții, dar epuizarea asta este unică și inexplicabilă. Ba râdeam azi că e mai mișto decât epuizarea de după sex…

A fost frumos și aș mai vrea! Încă pe atât! Înzecit! Dar toate se termină, mai ales cele mai frumoase momente. După ele tânjim o vreme lungă. Mai vin ele altele, nu-i așa?

Zilele astea am avut senzația că cineva-mi păzește spatele. Poate era tata, deși nu cred în astfel de semne, dar parcă prea au mers toate bine, unse, legate. Universul îmi dă pe-o parte, îmi oferă la schimb pentru nopțile alea înșirate și aici cu atâta patos. Și să fiu sinceră, îmi convine de minune schimbul… eu pot iubi (trăi) prin film. Nu pot decât să mulțumesc în fiecare minut din existență…

Uneori îmi doresc să pot să împart asta oamenilor dragi mie. Să le dau din emoția și lumina care mă învăluie atunci când strig motor sau atunci când vorbesc cu actorii privindu-i în ochi. Din păcate ei sunt de cele mai multe ori în altă parte…

Mulțumesc pentru susținere…

 

HugsLovePeace
>.<

 

 

 

Ză best!

Da, asta este ceea ce-mi doresc să fac toată viața!

Lumea mea (nebună, nebună de tot) este pe platoul de filmare cu tone de cafea în vene și discuții despre direcții de privire și sărituri peste ax. Lumea mea se vede cel mai bine printr-un ochean care imprimă emoții. Lumea mea este înconjurată de oameni care au asta în sânge.

Este un joc fabulos care m-a prins în mreje și căruia îi voi rămâne fidelă toată viața. Dacă am o certitudine, asta-mi este!

Mulțumesc pentru încurajări. Abia aștept ziua de mâine!

HugsLovePeace
>.<

 

Acțiune!

Peste șase ore voi deschide ocheanele și mă voi minuna încă o dată de frumusețea vieții. Regizor, lol!

Mâine imprimăm pe peliculă povestea la care lucrez de ceva vreme. O cresc și cred că am atins acel punct de sus. Nu am emoții din alea cu greață, ci abia aștept! Abia aștept să fiu acolo și să trăiesc acest proces de creație.

Chiar râdeam în seara asta pe tema: cum naibii am ajuns eu de la contabilitate la regie de film? Cu perioada de tranziție în jurnalism? Eh, eu mă descopăr mai greu… dar beneficiez de plăcerile vieții.

Am doi actori minunați cu care mă mândresc de nu mai pot. Chimia dintre ei este irezistibilă.
Echipa este implicată și plină de viață, ceea ce mă motivează și mai mult să fac totul cât pot eu de perfect. Nu-mi place să dezamăgesc, mai ales pe mine.
Iar eu mă simt sigură pe mine. Mă simt cum probabil se simte un regizor când pășește pe un platou de filmare. Asta mi-e menirea! Asta-mi place! Iar asta mă determină să iau totul ca pe o experiență plină de entuziasm și în care chiar că mă arunc cu capul înainte… chiar și fără frânghii. Sper să se vadă și la final plăcerea cu care lucrăm.

Și toate vin lin pe acordurile unei alte toamne, dar plină de îmbrățișări.
Iar asta îmi dă lumină și eu pot fi lumină pentru alții.

Eh, cam atât de pe la mine.

HugsLovePeace
>.<

Happy!

Hello dragii mei frumoși,

Sunt bine. Încep filmările de astăzi (doar repetiții). Urmează două zile în care voi fi foarte fericită și apoi liniștea și emoțiile de după, mai ales la developarea peliculei și la montaj. După aceste zile mă pot concentra mai mult pe proiectele pe care le am. Și am!

Totul e frumos!

Mi-e bine și la suflet. Are cineva grijă de el…

Voi? Cum sunteti?

HugsLovePeace
>.<

 

Un cadou de la roscata

Din filme

Mi-a plăcut povestea asta.
E mișto, light și cu final fericit. Tipic. Și se întâmplă numai în filme.
Slavă cerului că le avem și pe astea să ne mai ridice moralul…

Sunt în febra filmărilor. Dorm foarte puțin.
Abia aștept să începem!

 

HugsLovePeace
>.<

Ozibună

După enșpe ore de stat în școală, probe cu actorii și decupaj cu modificări pe scenariu iată-mă acasă. Visez la o baie lungă cu spumă și niciun gând. Și o cană mare de ceai. Și chillout în surdină. Și din nou o noapte aproape albă de lucru. Trăiesc cea mai frumoasă perioadă, cea în care creez și trăiesc intens cu personajele mele și cu oamenii din echipă. Cea în care scenariul meu și cadrele de pe retină devin ceva palpabil.

Azi am dat un casting propriu-zis. Și am stat acolo, în locul ăla, al regizorului. Și am primit emoțiile celor care puteau fi personajul meu, Georgele meu. La final eram atât de încărcată, încât am zis că-mi bubuie capul.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Se spune că dacă-ți dorești ceva cu adevărat, Universul pune osul la muncă și primești. Eu nu știu dacă mi-am dorit asta sau cel puțin nu am avut curajul să mi-o confirm mie, dar a venit. Se pare că Universul știe mai bine. Acum îmi doresc doar să mă bucur de tot ce primesc și să nu mă mai întreb unde mergem, cât contăm, unde ne situăm și cum facem?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Fumez tot mai mult în ultima vreme. Cu tot mai multă sete. Au început să aibă efect relaxant, țigările. În combinație cu cafelele cu numărul trei. Scriu și fumez. Fumez și scriu. Visez.

Nimic nu e ușor. Sunt din nou păpușarul vieții mele. Trag sforile. Lumea se mișcă.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Aș vrea să am libertatea să plec curată spre noul drum.
Aș vrea să nu mă simt vinovată pentru ceea ce simt.
Aș vrea  ca liniștea mea să nu depindă de a ta, ci de mine.
Aș vrea să nu te mai rănesc și aș vrea să mă ierți și să pornim înainte altfel.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Peliculă exterior alb negru. Patru zile de filmare plus o repetiție pe digital. O poveste dragă mie. O iubire dragă mie.  Oamenii mei frumoși cu care plec la drumul ăsta.

HugsLovePeace
>.<

Go baby go baby go!

Deci a fost o seară minunată. Nu empatizez eu cu Fratelli, dar tematica aleasă a fost inspirată și ne-am simțit bine. Muzichie faină și pe gustul meu (Maria Tănase style și Marius Mihalache) și spre dimineață oricum nu prea mai conta ce e.

La 5 ne-au dat afară. Asta după ce am încercat să mai prelungesc momentul, discutând ca de la om pus pe distracție la dj obosit. N-a funcționat. Și managerul de evenimente mă tot atingea într-un fel pe spate așa că m-am enervat și l-am lăsat să vorbească la pereți…. pfff, men!

Tudor Chirilă se zbenguia și el cu noi pe acolo.

Nu mi-au stat piciorușele o secundă și v-am zis că-s și puțin bunoacă și deci am cam agățat. Ne-am dănțuit (și chiar mă pricep la asta) și la final pupat mâna plus pupat pe cap. Parental. Și atunci m-a trăsnit! Inspir sentimente din astea paterne, adică eu sunt o fiică rătăcită? Nu, nu voiam să mă pupe pe gură sau ceva, că-i plesneam de nu se vedeau, dar așa… chiar toți mă?

Mă chinui să mă urnesc de acasă.

La 16:00 îi iau un interviu lui Vlad Logigan (cine știe cunoaște) pe care o să-l postez și pe Șuete.

Deci sunt foarte happy! E și vineri și e și frumos tare afară.
Am un scenariu pe care-l iubesc și aseară am zărit și doi actori pe care i-aș distribui.
În sfârșit mintea mi-e goală de unele lucruri, mă curăț și mă pot concentra pe ceea ce mă interesează-n viață: filmul!

HugsLovePeace
>.<