Despre apocalipsa din noi
Oamenii au milioane de frici. De ce? Așa-i condiționează mintea. Oamenilor le e frică de ridicol și penibil. De ce? Pentru că și-au construit o imagine. Oamenii caută să îi confirme alții. Se judecă. Se ceartă. Se autosabotează. Dar dacă am fi toți orbi? Sau surzi? Sau nebuni? Sau dezbărcați? Sau analfabeți? Ar mai conta toate astea? N-ar mai avea nicio valoare. Cum nu au, de fapt.
Ceva legat de noi. Nimic despre noi
Mă enervează toată lumea care se plânge că e cald. Știm cu toții. Scrie peste tot. Curg apele pe noi. Facem cancer de piele instant. Bem apă degeaba, c-o lăsăm pe scaunul de bus. Mergem ca și cum plutim. Inhalăm degeabă. Expirăm răcoare. Bon. Dar hai să nu ne mai isterizăm că e cea mai călduroasă zi din univers. Așa e cu week-endul pe litoral, în fiecare wk e cel mai plin din lume. Shut the fuck up! Vine toamna, se înserează mai repede. O să înceapă văicăreala că plouă, că pică frunzele, că vine iarna, că e prea frig, că e scumpă căldura. Stoooooop! E vară și e bine-n fiecare zi și la 5000 de grade. Pentru că ziua aia e și noi ne putem adapta. Putem trăi așa. Dar mai bine ne plângem. De ce oamenii nu privesc invers situația?
Lunea depresiva
Nu caut să mă îndrăgostesc, cum nu caut să am o relație. Mi-am propus s-o țin așa până pe la 30 de ani. Poți spune că iubirea vine singură, nu trebuie să fac eu eforturi și îmi mai poți spune că nu pot să-mi programez viața. Iar eu îți spun că… măcar încerc să mă țin departe de gesturi romantice care m-ar putea face să simt mai mult.