Tag Archives: din ungherele mintii

Screwed Up Things in Universe

Se făcea că zbura vremea și ploile spălau străzile și soarele toropea aleile și nimic altceva nu se petrecea. Se făcea că era vară sufocantă și că pașii nu mergeau decât prin casă, locul unde se simțea în siguranță. Se făcea că mintea-i zburda aiurea, că somnul era ciudat, că pepenele roșu era amar. Se făcea că părul de foc o plictisea, că unghiile roșii nu mai aveau farmec, că verdele era maroniu.

Zilele proaste se țin lanț. Refuz cu încăpățânare să o iau pe alt drum și mă las pradă stării. Sunt o nevoiașă zilele astea, dar nu primesc pomeni. Nu știu ce-i cu mine, dar sunt atât de obosită să mă pun contră, că mai bine mă las în voia sorții. Și nu fac decât să mă adâncesc tot mai mult în marea de noroi. Nu se leagă nimic de mâinile mele și nici eu nu mă leg de nimeni.

Sunt goală. Bate vântul prin mine. Nu e briza, e vijelia dintr-un om dezamăgit. Pfff, e tot despre oameni, pe ei mă pot supăra cel mai ușor și tot pe ei îi pot iubi cu pasiune. Da, o să fiu mai veselă, de mâine.

De două zile nu fumez. Nu beau alcool. Nu ies din casă. Nu intru pe mess. Nu vorbesc la telefon, de fapt abia vorbesc. Mă uit într-un monitor prea mic la tot felul de filme. Dorm să uit. Mă fac că uit. Mănânc ultimele cireșe pe vara asta. Nu plâng. E doar o stare. Ai trăit-o și tu. Sunt sigură.

Și probabil că într-o lume absolut ideală m-ai suna. Și ți-aș răspunde. La al treilea apel. Nu m-aș supăra că nu m-ai căutat atâta amar de vreme, ci m-aș bucura că ai făcut-o. Am ieși în orășelul copiilor și ne-am da în trenuleț. Și ai râde de mine pentru că mi-e frică (o să te țin de mână).

Apoi te-aș duce într-un loc frumos și ne-am întinde în câmp, în bezna nopții.

Dacă am trăi în universul care nu e atât de futut (zilele astea), s-ar întâmpla întocmai. Și da, nu dau vina nici pe viață și nici pe destin, ci poate o să-mi analizez alegerile. Poate pe undeva am luat-o greșit. Probabil că da, din moment ce suntem aici.

Hai, noapte bună!

hugslovepeace
>.<

 

Anunțuri

Molotov, conversații

Capricioaso, îmi zice…

Capriciul e mai intens ca dragostea, uneori

Eu ce sunt?

Nina Simone – Feeling Good

Nu! Ce sunt?

Un castron imens cu cireșe, fără durerea de burtă…

Pffff…

La ce ai nevoie să știi?

Vreau să știu că însemn ceva, că nu-s doar un capriciu

Nu ești

Ai o putere de vindecare ciudată. Parcă n-ai simțit vreodată. Nu tresari

Așa e. Mie nu mi se face dor. Tresar la nou

Ești ciudată, nu te știam așa

Așa cum? Schimbată? Cred că sunt dovada vie că oamenii se schimbă. Asta e farmecul vieții, că nu suntem la fel. Probabil că te așteptai să mă smiorcăi în absența ta

Mă așteptam să-ți fie măcar dor

N-am avut timp.

Nu există! Nu poți să-ți faci timp să ți se facă dor. E o senzație pregnantă

Așa e. N-am vrut să te jignesc

Mai ești înamorată?

Nu, dar nu încetez să mi-l imaginz alături de mine și deci îmi alimentez în continuare filmele

Nici nu cred că ai fost

Am fost, dar nu am fost disperată

Cum așa? La tine nu există iubire calmă. Sunt uluit

Cuvinte mari

Au farmecul lor. Și totuși, ce îndrăgostit mai e și ăsta? Nu exista, te minți

Iată că există, o contrazic pe Mae West cu atitudinea asta. Și chiar îmi place gagica, deși evit să mă ghidez după citatele altora. Mi se pare dovadă de slăbiciune

Auzi tu?

Mda

Nu vreau să te rănesc, așa că lasă scutul deoparte și hai să bem cafeaua asta

Nici eu nu vreau să fiu rănită așa că mai bine stinge țigara aia și du-te

Ți-ai pierdut farmecul. Te-ai potolit. Erai potop, acum ești o amărâtă de ploaie mocănească

De durată

Dracu’ să te ia!

De ce?

Că ești încăpățânată ca un catâr și mai și zâmbești ca vulpea

Nu zâmbesc deloc, e doar urma satisfacției

O să ți-o iei

De unde știi că nu mi-am luat-o deja?

De aia ești așa a dracu’

Eh, viața…

Mă duc

Ok.

Nu mă pupi?

Nu.

Te pup eu

Îți sparg farfuria-n dinți și e păcat de o dantură așa de frumoasă

A dracu’

Și eu te iubesc

Cuvinte mari…

Dar cu farmec.

hugslovepeace
>.<


It’s a new guy in Greena’s manic world

E și-o parte bună în toate astea… scot texte pe bandă rulantă și ca să nu fiu ipocrită, unele dintre ele ies chiar interesante. Adică mă emoționează în continuare, adică-s venite din buricele unor degete cam tremurânde. E de bine, am de unde! Și-o să am de unde alege când mă decid să le pun coperți.

Și ca să fiu într-o cheie optimistă și ca să nu pic pradă amorului neîmpărtășit de un june anume, nah c-am zis-o! încalec pe-o șa și aleg pe altcineva! De fapt, am ales… urmează vânătoarea, curtea, cucerirea. V-am zis doar că-s womanlikeaman.

Da, știu. Și eu aș vrea să apară acela care să mă facă să mă arunc în brațele lui și de care să mă îndrăgostesc cumplit, sublim, de tot… Mhm, care să mă țină de mână, o vară-două-trei și poate chiar peste. Cu care să trec pragul demenței de trei ani și care să mă ajute să-mi înving complexul incapabilității de a rămâne.

Ori poate să apară cel cu care să trăiesc o singură vară memorabilă ca-n filme!

Nonette zice că taurii n-au noroc în dragoste. Nonette știe când zice, așa că plec urechea. Eu am senzația că destinul mă supune la tot felul de teste. Încearcă tot felul de metode ca să pot înțelege iubirea, pe care să dea naibii de-o pricep, dar jur c-o trăiesc! Bine, eu și exagerez din când în când, deci la mine-s înzecite stările…

A treia zi după deriv[, mă ridic cu un zâmbet triumfător pe mutră.
Cause it’s a new guy in town and I wanna invite him for a coffee.

 

hugslovepace
>.<


Ți s-a întâmplat?

Să spui: azi e ziua cutare și au trecut x zile de când nu mi s-au intersectat cărările cu cineva și să te bucuri de asta?

Și apoi, în aceeași zi, clipe nesemnificative mai târziu să ți se intersecteze? Să-ți fie ciudă pe tine că ai menționat? Că ai dat un ghiont destinului? Că ai tresărit?

Și mai apoi, mai târziu, după ce te-ai potolit și ți-ai amintit că nu te doare, nu contează, nu merită… să mai dați nas în nas? Și să n-ai ce să-i spui? Să privești muște invizibile și să vrei să ai o putere supranaturală să pui stop cadru și pur și simplu s-o tai ștrengărește?

Și apoi să mergi pe stradă afectat(ă) de ce s-a petrecut, lovind cu piciorul pietrele de pe asfalt? În căști să cânte (la dracu!) melodia aia. Aia pe care voi doi aveți niște amintiri si pe care le-ai sufocat într-un moment de criză? Și din slăbiciune să vrei să-i scrii că ți-e dor? Sau mai bine că nu ți-e dor, dar vrei să-i reamintești că ai existat? Și că oricât ți-ai repeta că n-a fost, este? De fapt, vrei să știi că ești prezent(ă) măcar puțin-puțin, ca o mini licărire. Că n-ai trecut pur și simplu fără a lăsa o urmă. Din egoism ai vrea să-i trasezi o dungă-n carne, doar-doar să nu te uite.

Și la final să vezi pe acel cineva pentru care la un moment dat erai în stare să-ți scoți ochii, ținând de mână pe cineva? A uitat că te-a zărit. Nu i-a păsat nicio secundă, iar tu faci scenarii. Inutile. Scenarii care te țin în viață.
Cineva merge de mână cu altcineva pentru care și-ar scoate ochii, s-ar arunca într-o oală de smoală încinsă sau s-ar arunca de pe Inter (ce forme sadico-violente dau eu iubirii altora. such a bitch!)

Se vede iubirea.
Tu nu-i aparții. Și mergi mai departe. Cu altă muzică-n căști. Cu o ciudă trecătoare.
Pleznesc copacii a viață! Și viața pleznește în venele tale.
Strigă: m-ai sugrumat destul! Lasă-mă să țâșnesc prin toți porii tăi!

Dispar urmele atingerilor. Dispare și cineva-ul. Dispare și senzația aia de fior pe ceafă.
Și e trist, pe undeva, pentru că sperai în sinea ta să guști din veșnicie.

Ți s-a?
Ah, nici mie…

HugsLovePeace
>.<

Foto


Dacă plouă mă îmbrac în verde

Eram la Urgențe. Stăteam pe coridoare. Așteptând…

De după colț apare o asistentă. Trăgea un pat. În pat, sub un cearșaf, un om. De fapt, un cadavru. I-am zărit piciorul mov care se bălăngănea în afară. Era micuț. Dar mort. Și părul care se mișca în ritmul roților. Două femei se chinuiau să miște patul, una trăgea și una împingea. Părul nu era alb. Era o femeie tânără a cărei viață doar luase sfârșit.

– am încremenit –

atât de tare încât nici nu știu cât de senine erau chipurile femeilor care o duceau la morgă, probabil.

Momente mai târziu (poate jumate de ceas) am auzit hohote de plâns. Rudele femeii aflaseră. Stăteau îngrămădite într-un colț și boceau de ți se rupea sufletul. Oamenii din spital, în uniformele lor colorate ierarhic, treceau pe lângă ele. Nici măcar nu se uitau în direcția lor. Plângea o fată. Rău. N-avea mai mult de 30 de ani. Aș fi vrut să mă duc s-o iau în brațe. Eu o văzusem pe cea pierdută. Ea încă nu. Nu m-am dus. Am amuțit și m-am ascuns într-un colț.

cut

Momente mai târziu l-am zărit pe băiatul de care am fost înamorată cu foc și pasiune timp de șase ani, în școala generală. S-a uitat lung. M-am făcut că fluier a pagubă cu ochii pe pereți. A depășit clipa. L-am urmărit cu privirea. E aproape neschimbat și l-am văzut ultima oară acum vreo opt ani. De la el îmi amintesc un lucru, spus acum vreo zece ani… te-am recunoscut după mers, ai tu un mers al tău.
Ce compliment! După ce mi-a trecut pasiunea s-a trezit că m-ar vrea, dar eu aparțineam altcuiva… lucru care nu m-a împiedicat să încerc, dar am fugit la scurt timp (mâncând pământul).

cut

Pe 15 martie se împlinesc doi ani de când tata s-a dus, veșnica lui pomenire cânta preotul.
Probabil și el a fost plimbat cu un pat până la morgă. Dar nu era el. Era doar un trup, un trup după care sufletul probabil că tânjește acum, de care îi e dor, pe care l-ar vrea înapoi.

cut

Îmi place să privesc, să mă joc, să scriu povești, să fug, să mă las copleșită de emoții, să amuțesc, să mă ia cu leșin, să-mi vină să plâng sau să râd sau pur și simplu să n-am nicio grimasă. Îmi place să surprind viața altora pe care s-o transform în a mea. S-o plimb pe retina mea, prin sufletul meu.

Nu-i așa că e minunat să faci film?
Prin film te vindeci. Prin film poți încheia poveștile neîncheiate, poți învia oameni, poți să-i omori, să le dai iubire sau să le-o iei. Poți să pedepsești sau să ierți. Prin film poți să faci orice în viața reală nu ți-e permis.

 

HugsLovePeace
>.<
Foto


Omii lumină

Eo am fost descumpănită o vreme și cam supărată pe oameni.
Că mi se pusese mie pata pe Univers și nu mai voiam să știu.
Mi-au trecut și ciufuțenia și supărările. Aproape le-am uitat complet.

În viața mea există trei femei.
Mai mari ca mine cu 5, 10, 15 ani.
Ele-mi sunt un fel de mame-mentor-prietene. Și-s lumină. Indiferent de momentul în care le văd (că-s epuizată emoțional sau fizic, că plângem sau râdem, că vorbim despre bărbați sau iubiri eșuate sau filozofii existențiale) ele mă umplu cu un anume tip de energie. Îmi dau șutul în fund (elanul) de a merge înainte și de a o face cu zâmbetul pe buze.

Ele-s minunate! Pe bună dreptate spun asta și nu doar că-s ale mele, ci că așa sunt. Mă oftic să văd că ghinionul le dă târcoale sau să știu că-s triste sau că li se comite o nedreptate. Și mă revolt. Iar ele-mi mângâie fruntea zâmbind și potolindu-mă… cică în viață așa se întâmplă. Mă simt ocrotită-n preajma lor, ceea ce e bine. Câteodată mi-e dor să mă alint (Evergreen mic și postănac) și să-mi simt viața ușoară, fără responsabilități…

 

HugsLovePeace
>.<


Hei Love, it’s me…

Apăs play. Stop. Rewind. Forward. Stop. Play.

Mă foiesc, nu-mi găsesc locul. Am mâinile reci. Picioarele reci. Se numește circulație periferică proastă. Se numește insomnie. Se numește nicicum. E bine.

Mâna pe cap, degetele groase-mi mângâie creștetul. Roxi tată, trezește-te. Ce? Deschid ochii. Lumina pătrunde direct în mine. Mă sufocă. Ce? Întorc privirea și te caut. Nu simt decât mâna pe creștet. În jur e beznă. Draperiile-s trase. Vecina de la doi se ceartă iar cu fiul ei. El îi strigă nervos: mi-ai distrus copilăria! Ea tace apoi urlă nervoasă și la final îl pălmuiește. Se aude până la mine-n așternut. Se ceartă frecvent. Nu-și găsesc locul unul în viața celuilalt.

E atât de bine să nu mai caut rostul. Să levitez în vid. Să respir golită de orice gând. Să desfac nodul gordian. Să-mi tai legăturile de la încheieturi. Să mă simt ușoară. Să închid ochii și pur și simplu să zâmbesc.

Am fost cuminte. Merit ciocolata de casă. Dezmiardă-mă. Diminețile-s frumoase când îți sprijini capul pe umărul cuiva. Cafeaua e mai savuroasă când pregătești două căni. Dialogurile-s mai pline decât monologurile-n gând. O mână pe coapsa dreaptă, atârnă inertă. Un sărut pe claviculă. Un sărut pe pleoape. Un sărut pe pometele stâng.

Când suntem doi, cel mai mult îmi place să tac și -i ascult bătăile inimii. Sunt cele mai sincere sunete ce aparțin omului. Cu degetul scriu stihuri de amor. Pe omoplat, pe spate, pe coloană. Ele dispar la prima adiere de vânt odată cu primul răsărit de soare.

 

HugsLovePeace
>.<

Foto

 


Întâmplări

Ție ți s-a întâmplat vreodată să fii îndrăgostit(ă) de cineva sau poate chiar să-l iubești pe cinevaul ăla și acel cineva să-ți zică: m-am îndrăgostit de (alt)cineva?
Desigur că acel (alt)cineva nu ești tu.

 

Și să simți că ți-o ia inima la goană? Că-ți pleacă dintre coaste și se duce să se arunce de pe Inter? Că ești acolo, dar nu ești pentru că te lichefiezi și te îndrepți spre prima scurgere? Că picioarele tale sunt moi și inerte și tu ai vrea să faci un jogging lung și nocturn? Că ți s-au răcit palmele și ți s-au învinețit buzele? Că te albăstrești pentru că inima nu mai pompează sânge (e ocupată cu sinuciderea) și creierul nu se mai oxigenează? Că ochii se micșorează, că dinții scrâșnesc, că sudorile curg reci pe șira spinării? Că părul e și el alertat de situație și stă țeapăn? Că vena de la gât stă să bubie și să țâșnească sângele ca-n Kill Bill (ambele volume)? Că tremuri, dar ți-e rușine și încerci să te abții? Că îți vine să faci ca struțul? Că vrei să mori repede de tot? Că vrei să plângi, să urli, să-i dai două palme și să-i spui că fierbi și că e un bou/o vită că nu te vede?

 

Dar tu zâmbești înghițind în sec, prefăcându-te că e bine, ascultând povestea cu licărirea entuziasmului în ochi, așteptând ora plecării și strângând perna (în care urmează să bocești nopțile următoare) cu nervi?

Ți s-a…?

Ah, nici mie.

HugsLovePeace
>.<


Le fabuleux blog d’Evergreen

Îi gier la Moldova. Ningi. Plouă. Glod. A mai murit o babă-n sat. Se pune de un priveghi. Gânsacul mă aleargă prin ogradă, deci merg însoțită de un par. Atmosfera pare dezolantă, dar eu respir totul cu lăcomie.
E aproape pustiu. Casele cândva pline sunt aproape în paragină, gardurile se sprijină putrezite unele de altele.
Se aude un radio (antena satelor) dintr-o casă vecină. Din fiecare acoperiș se prelinge câte o dâră de fum. Bunica face poalen-n brâu și clătite și borș. Ne povestește cu drag din viață. Noi stăm îngrămădite la gura sobei. Noaptea ne uităm la filme. Lemnul trosnește în foc. Gerul bate la fereștri. Nici un câine să nu-l dai… umblu desculță prin zăpadă și mă cutremur de atâta viață…

Iubitul meu din frageda copilărie-adolescență este tată de fată. Câtă emoție… M-a întrebat mamă-sa (ex socrela cum s-ar zice) dacă m-am măritat?!? Am râs ca o nebună, ca o sociopată. Apoi m-a întrebat câți ani am și-am vârât nasul adânc în fular. A zis că mai am timp. Eu am aprobat-o cu mișcări din cap.

Am renunțat la nicotină de cinci zile. Am plusat și fărăalcool, drept dovadă am mâncat fără oprire (adicătelea am anulat cu nesimțire săptămânile de sport), am împletit un fular lung de peste un metru jumate (dăruit Sorelinei) și am trândăvit. Nu militez pentru renunțarea la tutun, e al dracului de greu să te lași. Încă nu am visat că fumez… dar timpul nu e pierdut.

Back to virtual life…
Ah, mi-a crescut ranku în mine când am văzut că-s pe 159 în clasamentul zelist. Fuck me, I’m famous! Știu că e pe termen scurt, dar asta nu înseamnă că nu mă pot bucura sincer de această ascensiune filminantă și de gloria care-mi apasă umerii. Gata, îmi cobor nasul din pod…

HugsLovePeace
>.<


My own private party

If I was young, I’d flee this town
I’d bury my dreams underground
As did I, we drink to die, we drink tonight

muzică.

trebuie sa scap de mania posesivitatii pen’ca oamenii nu-mi apartin, îmi repet în oglindă. și nu-mi iese niciodată pentru că modul meu de a iubi este cumva bolnăvicios, purtând în sine gena nefericirii, lucru cu care m-am resemnat fără gând de victimizare. și totuși, paradoxal, iubesc libertatea și orice constrângere de orice fel mă înspăimântă cumplit, dar tot eu mă leg cu funii groase și tot eu caut cu disperare o foarfecă potrivită.

-sunt doar o speriată-n căutarea liniștii

oamenii nu-mi aparțin, dar eu mă mint că aparțin lor. poate de aici vin și disperările cu care le cânt în strună. poate și de aici sevrajul, nevoia de a mă curăța de tot. poate și de aici incapabilitatea mea de a renunța și revenirea mea, devenită patologică și masochistă – înapoi. Of, acest labirint al oglinzilor m-a epuizat… proiecții ale proiecțiilor…

*dacă bei ceva alcool câinii nu mai sunt fioroși, deși latră la glezna ta. ba chiar porți conversații cu ei, spunându-le ce te apasă. ei latră, te acoperă și întrerup din acest monolog târziu în noapte. dar măcar ei sunt câini, au o scuză.

**am terminat sesiunea. be proud my readers! din ultimele calcule încă mă situez pe loc cu bursă. restul n-are nicio legătură cu mine. constat că s-a scurs timpul și mâinile-mi sunt legate, ochii sunt miopi și entuziasmul spre zero barat.

***am văzut piesa asta și pe alocuri m-a atins, dar nu m-a marcat pe viață. nu am plecat din sală mută, lovită, îndurerată așa cum am plecat în alte dăți. și totuși, e ceva fermecător și merge pe sufletul fiecărui decimat într-o relație.

ca să mă situez în aceeași cheie dramatico-obsesivo-evergreenească, mi-e al naibii de dor să dorm cu cineva! dar despre asta am mai scris și nu cred că mai are rost s-o repet.

mă opresc. pur și simplu spun stop joc și mă odihnesc. prelungesc cât pot momentul startului. mă ascund cât pot de bine, mă strecor sub pat. well, cred că se apropie primăvara. nu știu dacă-i motiv de bucurie sau dacă ne amăgim că soarele vindecă, dar primăvară sună bine, așa din construcția cuvântului.

 

HugsLovePeace
>.<