numerologie

„Zero este timpul mort pe care-l doresc cand sunt cu tine. Sapte pitici avea Alba ca Zapada. Patru crini asezati pe mormantul amintirilor mele. O singura zi de trait, dar traita ca si cum ar fi ultima…Zero culori in bezna Universului.Opt zane diafane ti-au cantat ca prin vis dorurile mele. Sapte naluci ce m-au botezat candva. Trei, numarul de licori pe care le folosesc sa devin cersetor…Sapte cadavre uitate pe drumul invechit…Opt zile de recunoastere a sinelui.

Ti-am sters amintirea si mirosul impregnat in simturile mele. Te-am umplut de fum de narghilea si de betisoare parfumate. Am renuntat sa te mai adulmec asa cum un lup lacom isi adulmeca prada.

Renunt cu capul sus. S-a scurs nisipul in clepsidra de pe raft. S-au scurs toate cu el atunci. Si m-au invadat involuntar milioane de sentimente, dar cel mai grav este o liniste calda si palida…oh si e atat de zi afara…

E iarna si frig. Si baba-si pune cele sapte cojoace. Eu imi pun patura de calmitate si ma invelesc cuminte in patul cald. Azi o sa plang mult, dar nu pentru tine, ci pentru nedreptate…pentru nedreptatea cu care cineva ia deciziile si tu le urmezi precum un robot. Sunt constienta ca orice as face sau as zice sau as crede tot te-am pierdut.

V-am pierdut pe amandoi. Pentru ca asa a fost sa fie. Marile mele iubiri s-au stins sub focul discernamantului. Unul al meu, celalalt al tau. Constiinta faptului nepermis. Adevarul transmis prin ochii timizi.

Te inteleg. Inteleg pe toata lumea, desi nu e drept.

In noaptea asta o sa plang pentru o despartire, dar cutez sa cred ca pleaca spre fericire… si Londra nu-i chiar asa departe. O sa plang pentru ea si pentru regasirea lui si pentru spasmele pe care le-am simtit si eu la regasire. O sa plang de dor.

O sa inchin un pahar pentru trecut si pentru prezent. Si…sunt fericita…in sinea mea…”

17.02.2007 publicata de Moonchild.

ca să nu uit vreodată…

marile iubiri ale unui om mic

De cînd mă ştiu m-am priceput cel mai bine să iubesc. Încă de la grădiniţă îmi aruncam ocheade cu un băiat bruneţel al cărui nume îmi scapă. Apoi au venit generala, liceul, facultatea şi eu am tot iubit băieţei, băieţandrii, adolescenţi şi bărbaţi. Am iubit des şi cu pasiune. Probabil că reuşeam să iubesc la fel cîte doi oameni pe săptămînă. Puteam s-o duc şi-n paralel şi chiar în universuri diferite.

Aveam o „mare iubire” care creştea undeva în Oneşti şi din care mă hrăneam în fiecare vară vreme de trei ani. Restul, pînă am devenit adultă,  i-am petrecut cu nostalgii iubind aiurea oameni nefericiţi pe coclaurile Gutinaşului. Pe lîngă iubirea provincială aveam şi relaţiile mele pasagere acasă.

Dacă făceam parte dintr-o gaşcă mă îndrăgosteam pe rînd de băieţii de acolo şi normal că aveam relaţii de iubire cu fiecare-n parte, dar mă pupam foarte rar, cu cel care merita pe deplin acest gest intim şi emoţionant. „Iubeam” şi cîte 3 ani ca mai apoi el-ul să vină la uşa mea să-mi spună ce greşeală a făcut. Inimă mare cum sunt ofeream şanse, dar ştiţi cum e… se sting sentimentele nehrănite cu pasiune şi reveneam la statutul de prieteni.

Primul sărut de-a binelea a fost la treişpe ani jumate cu iubirea de la ţară. Şi a fost exact aşa cum trebuie să fie: inocent, timid, simplu şi fără nicio tentă sexuală. Ne tremurau amîndurora genunchii. Tipul este căsătorit acum şi locuieşt în CT. Eu încă-mi amintesc cu drag de verile călduroase cînd ne băteam cu apă sau ne întîlneam în vie să ne ţinem de mînă.

Pe la şaişpe ani mi-am făcut un caiet unde-mi notam fiecare tip care „mi-a cerut prietenia” şi fiecare tip de care mi-a plăcut. Trăgînd linie eram fruntaşă în ale plăcutului şi am senzaţia că am fost prietena tuturor celor care-mi plăceau. Bunica-mi zicea amuzată de nehotărîrea mea: toţi cu nădragi, toţi mi-s dragi. Ani întregi mama a făcut mişto de mine asta pînă lucrurile au devenit serioase şi dintr-o floricică zîmbăreaţă am devenit sclava iubirilor neîmpărtăşite.

Mai tîrziu au apărut iubirile grele care picau ca plumbul pe umerii mei. Cam pe atunci m-am îndrăgostit cu totul de un coleg de liceu. Eram atît de îndrăgostită că dacă-mi zicea să fug cu el în China mă duceam fără să clipesc. Mulţi ani am tînjit după dragostea lui. Normal că am fost iubiţi, dar conştientă fiind că în ignoranţa lui nu-mi poate atinge valoarea sentimentelor şi conştientă că nu va reuşi să mă iubească aşa cum merit am plecat. Ca apoi să mă întorc spre nicăieri şi ani la rînd să-l visez ca pe un zburător menit să mă salveze din gheareţe iubirilor neînsemnate.

El s-a însurat devenind astfel zburătorul alteia, eu am depăşit acea iubire sfîşietoare care credeam c-o să mă bîntuie toată viaţa.

Prima noapte de dragoste, primul bărbat, prima depresie, prima fugă, prima întoarcere. Toate-s în mine şi le port pe-o pelerină argintată. Nu mi-e grea pelerina, parcă-i un fulg, parcă-s aripi care-mi dau elan să zbor tot mai sus. Nu am regrete! Nu mi-e teamă de trecut. Mă bucur să-l revăd pe facebook sau la vreun chef. Nu mi-e dor şi nu mi-e ruşine!

Acum nu mai iubesc mulţi. Chiar dacă se înfiripă flirturi nevinovate nu-mi mai pierd niciodată capul. Rămîn statornică bărbatului care mi-e alint şi dor.

Şi acum fug să-mi fac bagajul. La noapte plecăm în gaşcă spre Timişoara.

Nopţi albe

26.08.2007 – publicat de azize_mahtub (un alter ego mai trist)

„Nu dorm. Cred ca nimeni nu doarme acum. E sambata seara. E seara de povesti. Lasa muzica sa curga in surdina si asculta-ma…

Ultima oara te-am vazut intr-o gara. Era cald. Aerul tremura. Pe frunte ne curgeau emotiile. Abia atunci realizasem ca ai pistrui. Erau atat de naturali, atat de bine asezati incat lipsa lor ti-ar fi distrus din farmec. Zambeai temator. Ochii mari si negri priveau ingrijorati omul in costum care flutura steagul. Am scos capul pe geamul jegarit de atatea drumuri si ti-am aruncat esarfa mea rosie. Stiam ca-ti place atat de mult. Am zambit larg si am inceput sa trimit timpul cu mana dreapta. Ti-am promis scrisori si mi-ai promis vizite cand te vei face mare.

Ultima oara sedeai acolo pe acel peron. Ne stiam de doua saptamani, dar parca ne stiam de-o viata. Imi pupasei obrazul in linistea apusului si iti atinsesem palmele. Ne tineam de mana. Imi aduceai flori si eu iti dadeam din cana mea de compot de cirese. Intr-o seara te-ai apropiat de mine si mi-ai sarutat buzele. Am inchis ochii amandoi si am lasat destinul sa-si urmeze condeiul. Ne jurasem iubire. Iubire vesnica. Ne jurasem intalnire in fiecare an in acelasi loc in aceeasi zi.

Nu m-am intors niciodata inapoi. Parintii isi schimbau destinatia in fiecare vacanta. Si cand am crescut suficient cat sa ma urc singura in tren scrisorile incetasera sa mai vina de ceva vreme.

Te-am visat multe nopti tulburate de amintiri. Si mi-am imaginat tot mereu cum ai fi aratat langa mine sau cum am fi aratat impreuna. Te-am cautat dupa cativa ani trecuti. Te-am cautat cand mi-am amintit de esarfa rosie… o zarisem intr-o fotografie. Langa mine erai tu…timid…aproape un fricos antisocial…dar numai eu iti stiam chipul. Te mutasei. Cu totul. Cu tot cu amintirile mele.

Te-am mai vazut o singura data. Am banuit ca esti tu dupa forma ochilor si dupa pistruii perfect asezati cu gratie si cu dragoste pe nasul tau carn. O strangeai de mana in multime. Si ea iti adulmeca toate gesturile. Te-am urmarit ascunsa. Pentru o secunda te-ai uitat la mine. Nu m-ai recunoscut. Si eu am plecat capul zambind a amintire…”

un timp sfîrşit

Miroase a soare şi a lumină. Deschid braţele şi întîmpin ziua cu nasul în sus, adulmecînd viaţa. Mmmm, miroase bine.

Pe repede înainte.

Pentru toate există un timp sfîrşit şi unul abia început.

Pierd oameni. Printre degete. O mînă hiperbolică cu două degete la capătul cărora se văd unghiile roase. Îi ţin de cîrcă ca şi cum i-aş agăţa în cuier. E un test de rezistenţă. Apoi degetele-mi paralizează şi rămăşiţele unghiilor se rup. Ei cad din gîndurile mele şi se prăbuşesc în bezna uitării.

Amintirile nu se pierd niciodată. Ele sunt acolo.

Voiam să scriu despre o duminică atipică pentru noiembrie şi poate cîte ceva despre iubire şi iluzie. Voiam să vă spun că noaptea, lovirea frunzei de asfalt este mult mai cutremurătoare pentru trecători. Voiam să ştiţi că mi-e bine şi mi-e cald că încerc să mă pun în oglindă şi să mă curăţ din interior, dar…

mi-am pierdut şirul ideilor…

Leighton Meester aka Blair din Gossip Girl.

cîteodată, dar nu mereu

Cîteodată, cînd îmi amintesc diverse, mă întreb unde mi-a fost mintea?

Cîteodată, dar destul de rar, regret nebunia cu care am trăit diversele.

Cîteodata, mai mereu, îmi doresc să nu mă mai gîndesc la atunci.

Nu există prietenie după sfîrşit. Asta s-o ţii minte!

La mulţi ani, Amy honey!