Degradare morală și-o țuică fiartă

*din categoria ciorne (ianuarie 2011)

Am observat că relațiile dintre oameni sunt cam așa:

Frenezie și iubire sufocantă la început. Preaslăvirea. Perioada de asimilare a informațiilor despre celălalt. O perioadă de liniște și bine. Cunoașterea. Ajunsul în vârf (wow, rău de înălțime, wtf? cei doi se țin în echilibru și le iese perfect) și… declinul care vine deodată cu moartea pasiunii.

Paaaaaaac, relația se scurge ca un muc apos în miez de iarnă până face poc pe trotuarul care lucește înghețat. Adiiiii-io, cântau niște tineri acum o vreme, visul frumos s-a terminat.

N-ai cum să oprești această evoluție (care paradoxal presupune o involuție) firească. Pentru că așa suntem construiți. Aș vrea să mă prind care-i șpilul pentru că m-am săturat să tot atârn și să mă bată vântul agățată de nasul vreunuia/vreuneia care mă șterge din instinct. Nu, asta nu înseamnă că eu reprezint o relație (deși mi-ar plăcea să am drepturi depline), ci am făcut o analogie.

Intermezzo – instrumental  (poate sax)
În momentul în care doi oameni trec prin perioade dificile, cu siguranță au nevoie de ajutor.
Nu știu cine ierarhizează și cine știe câtă nevoie au ei, dar de obicei alegerea e simplă și bazată pe următorul criteriu: ai tendința să te duci spre cel care e mai evident în suferință. Celălalt care plânge în el și râde mecanic  în exterior se descurcă, are curul tare, și-a mai luat-o. Celălalt care se târăște pe asfalt și-și smulge hainele e mai slab, deci are nevoie de alinare mai multă.

Aș vrea să știu cum să fac să nu-mi pierd entuziasmul pentru oameni și nici ei pentru mine.
Aș vrea să știu care e rețeta succesului în relațiile dintre noi? Una universal valabilă pe care s-o aplic. Pentru că m-am săturat să privesc înapoi și să văd că totul e ok și să mă uit acum în jurul meu și să observ că, de fapt, nu e. Deci și ok-ul ăla a fost o iluzie.

Un uom zice că, de la un punct, reușesc să le vad numai defectele și uit complet că mi-au plăcut chestii. Dar eu dau replica: ce fac atunci când defectele devin mai grele decât orice chestie care mi-a plăcut vreodată?

Cred că devin moralistă. Și demonstrativă. Ca babele alea care dau sfaturi de căcat. Știți ce? Eu nu fac nimic din ce-mi propun pentru că aici sunt analitică și pot să tai și spânzur. În realitate sunt o fricoasă, care preferă să se lase călcată pe cap decât să piardă oamenii. Și dacă-i lasă să plece sau le dă cu flit, înseamnă că are curul plin de bășici de la câte șuturi și-a luat.

PARTEA II (poate vioară)
Mă gândeam că doi oameni se împacă doar dacă vin cu variante upgradate. De fapt același uom se gândea, eu doar râdeam la imaginea variantei mele upgradate. Funcționează treaba cu împăcarea?
Voi să-mi spuneți… că eu alerg în cerc și mă împiedic de propriile-mi capcane.

Aș vrea să mă contraziceți. Să dați cu teoriile mele de pământ. Să mă călcați pe cap. Să-mi arătați cu exemple că nu e adevărat. Că există veșnicie, doar că nu mi s-a întâmplat mie. Aș vrea asta, pe bune!

Am revăzut 500 days of summer. Eu sunt și el și ea.

HugsLovePeace
>.<

Foto

25 pe 25 şi la mulţi ani!

O ştiu de vreo 10 ani. Micuţa cu 35 la picior şi părul creţ şi negru. O femeie şi-un copil care visează la caravana vieţii, dar nu se poate dezice de zodia fecioarei sub care s-a născut.

Dansează până leşină şi râde până o dor fălcuţele. Este cel mai pofticios om din Univers şi este subiect de mişto la fiecare ieşire. Ea nu se supără. Ea râde cu noi, ba chiar ne îndeamnă prin autopersiflare.

Are mânuţele ca două stele de mare, dar dacă te-a prins cu ele ştii sigur că nu-ţi mai dă drumul. Cu ele modelează nori şi luptă cu valuri. Cu ele te prinde de umeri şi te zguduie până îţi revii cu firea.

Dar cel mai frumos lucru la Maria este modul în care poate iubi. Cu totul! Cu porii, ochii, sufletul, palmele, raţiunea, zâmbetul. Dacă ajungi să te iubească Maria te poţi considera cel mai fericit om din lume.

de la Bella

Hello Greetings, I saw your e-mail in the net while  browsing, and i pick interest in you as such i came here to look for my second half, my soul mate,my friend It is to tell about myself to you, as I haven’t seen you ever before. But I feel something inside. I feel like a little sign of hope that I am not doing this in vain.I feel that you have the friendly soul to mine.What I want to find is Love. please get back to me with the above e-mail. i will detail more about myself to you.and all so send my picture to you if you reply this mail. regard. From  Bella. Alo Salutări, Am văzut de e-mail în plasă în timpul navigării, şi murături interesul eu în tine, ca atare, i a venit aici pentru a privi pentru jumătate a doua mea, sufletul meu pereche, prietenul meu, este să-i spuneţi despre mine pentru tine, ca eu nu te-am văzut niciodată. Dar eu simt ceva in interior. Mă simt ca un mic semn de speranţă că eu nu fac acest lucru în vain.I simti ca ai suflet prietenos pentru mine.What vreau să găsi este Iubire. Va rugam reveniti la mine cu cele de mai sus e-mail. i se va mai multe detalii despre mine la toate, astfel you.and trimite poza mea pentru tine, dacă răspunsul acest mail. privinţă. De la Bella. *** traducere primita odata cu mailul.

Amy

Am o prietenă. Bucăţică din mine. Ea se va urca luni în avion şi va pleca spre noua ei casă, spre jobul ei, spre bărbatul ei. E atît de departe şi mi-e atît de dor de ea încît mi-e teamă s-o strîng la piept din cauza fragilităţii emoţiilor.

Şi poate depărtarea asta e utilă. Poate de mi-ar fi aproape nu aş putea s-o preţuiesc aşa cum ar merita. Poate aş uita-o într-un colţ al inimii considerîndu-mi-o de drept.

Am o prietenă şi e venită de cîteva zile în ţară. Mi-e dragă de mor.

Şi ea va pleca la un moment dat. Ne despart cîteva ore de zbor, doar Anglia nu este la capătul pămîntului… şi totuşi reuşim să ne vedem o dată pe an. Şi atunci nu ştim ce să spunem mai repede sau cum să spunem mai repede.

Am o prietenă. O am de mulţi ani. Să se tot împlinească opt? Şi deşi timpul şi viaţa ne ţin departe fiecare revedere e parcă aceeaşi. Lacrimi de bucurie şi poveşti infinite.

Am o prietenă şi luni pleacă. Ne va lega facebook-ul şi virtualul. Şi totuşi… am o prietenă şi mi-e dragă de mor.

un joc stupid

Azi m-am împiedicat de cel puţin 30 de ori. Şi nu aveam teneşii roşii să mă cred în ţara vrăjitorilor.

M-am împiedicat de oameni sau mai bine zis de zidurile pe care ei le clădesc în fiecare zi. Nu am chei ascunse şi nici nu deţin secretele cu ajutorul cărora să zbor pe deasupra lor. Şi nici tehnici de aterizare fără probleme.

Sunt un om simplu şi uneori stupid de inocent. Nu-mi creez limite în interacţiunea cu ceilalţi oameni. Mă deschid firesc, glumesc, mă întristez dacă sunt repezită şi le iau pe toate extrem de personal, pentru că pînă la urmă fiecare om se bazează pe propria percepţie.

Aşa o păţesc şi la facultă. În ultimul timp obosesc foarte repede (brain damage) din cauza multor situaţii care mă îngrădesc şi mă întristează. Din cauza zidurilor sau poate a dualităţii unora dintre „ei” aşa că nu ştiu cînd să zîmbesc şi cînd să plec departe.

Nu suntem liberi! Oricît de mult am vrea nu ne putem bucura de libertate în stare pură.

Sunt o fire exuberantă şi mă avînt cu elan. De obicei primesc bobîrnace fix în numele tatălui ca să-mi fie învăţătură de minte. Îmi rămîn întrebările şi durerile de cap şi durerile de ochi şi frecatul obsesiv al frunţii.

Am obosit. Aş vrea să trag linie, dar nu e timpul încă. Nu-mi găsesc locul. Nu mă găsesc pe mine.

Oare poate exista o relaţie între doi oameni fără să fie urmărite anumite interese, fără să se pună la îndoială intenţiile?

Drunk

Finally home… put a fum de la o posta, asta pt ca am preferat sa ratez speech-ul dlui Geoana in favoarea a vreo 5 beri intr-un bar. Si a fost bine, m-am simtit eu…

Ea urla dupa el, el langa ea nu facea nimic, celalalt o tinea strans, noi priveam . O situatie destul de controversata, cel mai bun prieten indragostit de cea mai buna prietena infruntand ex-ul ei din pura… pura ce ? Pura prietenie, gelozie, satisfactie masculina ? Have no fuckind idea.

Eram in plus, dar nu puteam pleca, urlam alturi de ea si nutream spre umilinta suprema de a-l strange in brate si a-i lasa urme de lacrimi pe fata, tipam din toti rarunchii sa-i dea drumul, s-o lase sa se duca la el, chiar daca el…
e trecut, chiar daca el pur si simplu statea .

Nu sunt in ipostaza de a judeca caractere, ei stiu, eu doar am fost acolo si am plans cu ea, ea… eu acum cativa ani . Ce asemanare…ce deliciu… ce tragedie!

Dulcea nemurire a sufletului care inca se zbate intre ratiune si  fantezie, dorinta arzatoare de a-i spune, de ai spune cat iubesti tu ochii aia si buzele alea care saruta cum nu au mai sarutat altele si cat de bine te face sa te simti
simpla lui atingere.

Nu ma mai regasesc printre ai mei, ma bucur ca te-am gasit zambetel, ma bucur ca am mai gasit un om asemeni mie. Sper doar sa nu te pierd… sa zbori de langa mine pe aripile maturizarii si sa devii comuna, atunci nu te voi mai putea savura, atunci te voi privi… s-atat !