datorie la lepşe

Inka mi-a dat mai demult o leapşă care sună cam aşa:

În ce fel de animal ai vrea să te reîncarnezi ?
Panteră.

Ce ţi-ar lipsi cel mai mult în viaţă ?
Cartofii prăjiţi.

Ce apreciezi cel mai mult la o persoană ?
Răbdarea să-mi suporte toanele.

Care-i culoarea preferată pentru haine ?
Oooof… mov, gri, negru, verde. Nu am o culoare preferată.

O călătorie pe care ai vrea să o faci şi ţara pe care ai vrea să o vizitezi ?
Păăăi îmi doresc să ajung în Sankt Petersburg şi să vizitez Tailanda.

Citatul/zicală preferată:
Nu am, îmi pare rău.

Ce ţi-ar plăcea cel mai mult să faci ?
Film.

Dacă nu ai face ceea ce faci în fiecare zi, cu ce altceva ai dori să-ţi umpli timpul ?
Lenevit alături de omi capabili.

Asta merge mai departe la omii din blogroll care vor s-o ia. O dau cu mare-mare drag.

Bia mi-a trimis şi ea o leapşă, dar de data asta e culinară:

Leapșa zice ceva de genul:
1. Care este madlena ta?
2. Care este bau-bau-ul din farfurie?

Madlena mea este cremşnitul (cred) şi tarta cu vişine sau struguri. Yuuumy, dar eu mă schimb repede. Îmi place acum salamul de biscuiţi, iar peste o lună sigur va fi altceva.

La capitolul bau-bau să nu văd spanac, lobodă, urizici  sau alte minunăţii de gen. Şi ar mai fi. Sunt o fire mofturoasă.

Şi asta de asemenea merge la pofticioşii din blog roll.

hugs!

le ascund în eşarfe parfumate

sau în pumni de fluturi ieşiţi din casete vechi prinse la piept.

mi-e a jale şi a urlet. m-a apucat un dor de ducă de nu mă văd.

să stau pe plajă şi să-mi fie al dracului de frig. şi să urle muzică depresivă în căşti şi apoi să mă scutur de nisip şi să-mi revin.

la nuit să cadă peste toate sufletele. să adoarmă!

 

 

de sîmbătă

doianişidouăluni. nu e timp! mi-e ciudă, oarecum.

mulţumesc celor 800 de oameni care au intrat ieri aici. deci se poate! )))))

fug sa filmez prin Cişmigiu, pe la Universitate, pe străzi.

să aveţi wk fain, dar fain rău!

spune-mi

Ajung acasă şi mă dezbrac rînd pe rînd de cojoacele minciunii.

Îmi deşurubez măştile cu grija zilei de mîine. Încet şi blînd să nu cumva să stric vreuna. Pe asta cu mov o plac cel mai mult, ah! mi-e aşa dragă! Ea mă ascunde atît de bine.

Mă aşez în faţa oglinzii şi-mi ating cînd ochii cînd bărbia, cînd urechea cînd umărul. Sunt eu. Trupul reflectat în oglindă sunt eu, dezgolită de ceea ce înseamnă convenţii sociale, de ceea ce înseamnă iluzie, de tot ceea ce alţii proiectează despre mine.

Sunt eu? Eu cine sunt şi unde mă duc şi cum am apărut şi de ce? Şi ce e oglinda asta, care-i treaba cu ea?

Mă doare degeaba, nu?

Tu de cîte ori ai fost sincer? Cu tine însuţi? De cîte ori ţi-ai zis adevărul, fără să fie nevoie să-l ambalezi? Adevărul ăla crud, care frînge, care ucide, care doare ca o tăietură adîncă în carne?

Eu nu ştiu dacă am fost vreodată crudă cu mine…

Sau spune-mi, dacă florile şi-ar dărui oameni, ce bucată ar tăia din ei? (Nichita Stănescu)

Sunt singură şi ascult obsesiv piesa asta şi mă doare fiecare acord care-mi vibrează în laringe, plămîn, degete, buze, ureche…

Uneori nu e nimic. Aşa pur şi simplu.

banc de sezon

Dear God,

So far this year you have taken away my favorite dancer – Michael Jackson, my favorite actor – Patrick Swayze, my favorite singer – Stephen Gately and my favorite actress – Farah Fawcett. Just so you know, my favorite politician is Mircea Geoana.

Blogul asta e pe moarte. De ce nu-mi scrieti? De ce? De ce?

Citeam blogul ‘al vechi de pe weblog si acolo omii interactionau si-mi scriau chestii. V-ati lenevit? Ati devenit mai multi si ma ignorati? Oricum stiu ca scriu cacaturi. Scriam mai misto inainte. Nu eram mecanica. Era pasiune. Si acum ce cacat e? Habar nu am. Scot chestii.

Stiti ce visez eu? Ca pentru o zi in viata sa fiu prima in ze list. si apoi pot sa revin cu picioarele pe pamant. ce vreti? sunt competitiva si imi doresc celebritate si recunoastere.

uatever. e vineri. nu-s acasa acum, probabil. si probabil ca voi plecati in wk. si eu nu. ca eu muncesc. uatever de doo ori. e trecut de doispe si n-am somn. am insomnii regizorale. pfff

da’ daca o sa ajung celebra, la oscar, imi cititi si comentati blogul? ajung prima in zelist? da au ba?

sunt tampita. ma uit la csi. aia de stiu mereu raspunsurile. si nici nu am scris cu diactrice

putoare de om. sunt franta. delirez.

mars de aici! cica Basescu ar fi pocnit un copil si acum se discuta pe text (declaratii) si pe imagini. copilul ala rade apoi. io zic ca i-a zis asa in misto. cica l-au gasit in Italia (Marius Istratioiu) si a recunoscut. omg! se merge fff departe. io tot zic ca a fost la misto…

concluzia e ca eu cu Geoana nu votez si ca o sa-l aleg pe Basesc (again) si apoi o sa-mi bag un bat in cur in timp ce urlu ca e o tara de doi lei. cam asta defineste o atitudine generala.

revolta la urne nu exista. eu as face o greva a alegatorilor si m-as alege pe mine

Nu e din poveste

… e de aici din realitate.

Nu am înţeles niciodată de ce o femeie rămîne înrădăcinată în durere? De ce acceptă să fie bătută şi umilită, de ce găseşte soluţii de compromis şi de ce se ascunde în spatele ideii că aşa îi oferă o familie copilului?

Nu am înţeles niciodată de ce se lasă călcată în picioare la propriu şi de ce fel de dependenţă vorbim?

Mă revoltă să văd copii distruşi psihic veniţi din familii dezbinate unde poveştile cu cenuşărese şi zmei s-au transformat într-o realitate crudă pe fundalul ţipetelor şi pumnilor opriţi cu bestialitate în obrazul mamei. O mamă care tremură cînd aude cheia în uşă, care-şi face cruce poate-poate azi nu e nervos, care-şi varsă of-urile pe umerii blajini ai copiilor şi care consideră că asta e viaţa şi nu există sau nu merită mai mult.

E de vină sistemul, educaţia, destinul? Unde e problema şi cine o rezolvă? Care e începutul sfîrşitului şi mai există viaţă după? Cine le ajută şi cum?

Ştiu o mulţime de cazuri şi am asistat la unele.

Eu am avut parte de violenţă verbală care m-a  marcat şi care m-a distrus încet şi sigur. Cu greu reuşesc să mă reconstruiesc. Şi poate că dacă răiam într-o familie normală azi nu m-aş mai fi confruntat cu atacuri de panică şi dezechilibre emoţionale.

Îmi amintesc de un vecin care-şi bătea soţia. Ea fugea cu cei doi copii unde vedea cu ochii. O dată a venit la noi. Ea plină de sînge şi vînătă de mai demult, în picioarele goale plîngînd. Copiii o strîngeau de picioare şi tremurau ca varga. Erau în şosete. Cînd l-au auzit pe tatăl lor că bate la uşă şi urlă aproape că au leşinat. Ne implorau să nu deschidem că îi omoară.

O altă vecină se bătea parte în parte cu soţul ei, asta după ce băgau o cantitate de alcool considerabilă cît să nu mai simtă. Băiatul lor de cîţiva ani stătea ghemuit sub masă şi îşi astupa urechile.

Şi mai ştiu atîtea şi atîtea…

Nu e normal şi nu asta e viaţa! Nimeni nu merită să fie lovit, nimeni nu merită să trăiască în teroare. Pentru că la final totul va fi un mare regret, un regret care nu se va putea repara nicicînd. Şi mai mult decît regretul care apasă o asemenea mamă va fi nevoită să accepte şi distrugerea propriilor copii care de cele mai multe ori se transformă în modelele avute: un tată violent sau o mamă umilită.

Nu e poveste!

Nişte fete

Mă duc la teatru la 19:30 la Nottara are loc premiera piesei “Nişte fete” cu Vlad Zamfirescu şi Cristina Florea în regia lui Cristian Juncu. Biletul este 18 lei.

Revin cu detalii, dar din cîte am auzit (din culise) piesa este foarte mişto, actuală şi bine jucată.

Azi am fost şi la aşa zisă conferinţă de lansare a filmului “Moartea domnului Lăzărescu” pe DVD. Cristi Puiu a ţinut un discurs mişto… mi-am dat seama că regizorii sunt de pe altă planetă. Dacă îmi ajunge bursa îmi iau şi eu dvd-ul.

* Piesa e ok putin cam lunguta, la ultimul episod m-a pierdut. Era aproape 22:00.

Vlad Zamfirescu putea mai mult, dar n-a avut cum si unde. A mers pe o linie si nu a surprins cu nimic. Asteptam mai mult de la el, voiam mai mult.

Cristina Florea si Catrinel Dumitrescu (ma inclin, doamna) au fost actritele care mi-au ramas pe retina pentru ca au iesit in evidenta atat prin rolul atribuit cat si prin joc.

Per total piesa merita pentru ca e drama si umor, pentru ca razi cu gura pana la urechi ca mai apoi ca cazi intr-o stare de meditatie ca mai apoi sa razi iar. Povestea e interesanta si e cea a unui scriitor in cautare de inspiratie care decide sa se intalneasca cu cinci foste iubite si de aici nebunia…

Unele replici cum ar fi: “ma bucur ca m-am calificat” mi-au ramas in timpan. E misto! Merita!

AUTOportret

Nu credeam vreodată să mă poticnesc în a spune lucruri despre mine… nu credeam vreodată că un Autoportret îmi ca crea atîtea şi atîtea probleme. Sunt blank cu totul. Studenta la regie habar nu are cum să înceapă şi cum să încheie, ce să spună.

Cine sunt? Sunt eu omul din faţa monitorului sau doar mă îmbrac în cuvinte? Cum sunt? Sunt o fire veselă sau tristă? De ce sunt? De ce aleg şi ce?

Oare nu mă cunosc sau doar nu ştiu să vorbesc în imagini?

Cosmopolitan varianta masculina

Cum ar fi daca barbatii ar scrie o revista dedicata femeilor. Uite asa! In ton cu starea mea amuzata.

Intrebare: Sotul meu si-ar dori o partida de sex in trei impreuna cu mine si cu prietena mea cea mai buna. Ce sa fac?

Raspuns: Este evident ca sotul nu se mai satura de dumneavoastra. Nici nu se pune in discutie ca va confruntati cu o problema de cuplu. Din contra, aceasta experienta va poate apropia si mai mult. De ce sa nu implicati si niste colege de camera, pe langa prietena dumneavoastra?

Si, daca vreti intr-adevar ca relatia dumneavoastra sa decurga excelent, retrageti-va si lasati-va prietenele singure cu sotul. Daca nu sunteti sigura ca e bine sa actionati astfel, sfatul meu este sa-i faceti barbatului dumneavoastra un sex oral dupa care sa gatiti o masa gustoasa!

Intrebare: Sotul meu imi cere tot timpul sa-i fac sex oral! Ce sa fac?

Raspuns: Faceti ce va cere! Va poate ajuta sa slabiti, iar pielea dumneavoastra va capata un luciu aparte. Barbatii stiu asta si de aia cer. In realitate, vor sa le faca bine partenerelor. Este o dovada de dragoste!

Cel mai bun sfat pe care pot sa vi-l dau este sa faceti sex oral partenerului de doua ori pe zi, pentru a va mentine in forma, dupa care, gatiti-i o masa gustoasa!

Intrebare: Sotul meu petrece prea multe nopti cu prietenii sai! Ce sa fac?

Raspuns: Acest comportament este foarte natural si ar trebui incurajat. Barbatul este un vanator si e nevoie sa-si dovedeasca priceperea in fata altor masculi. O noapte departe de casa, in compania fetelor necunoscute, il elibereaza complet de stres astfel ca se intoarce acasa mai fericit si mai relaxat.

Nu uitati: nimic nu intareste mai tare o relatie decat faptul ca barbatul este plecat una-doua zile pe saptamana departe de casa. Puteti sa profitati de acest timp si sa faceti o curatenie generala! Veti fi uimita ce fericit si dragastos va fi cand se va intoarce acasa. Ca sa-l surprindeti in mod placut, chemati-va o prietena si faceti-i amandoua un sex oral, dupa care gatiti o masa gustoasa!

Intrebare: Sotul meu nu stie unde e clitorisul meu. Ce sa fac?

Raspuns: Clitorisul dumneavoastra nu este problema sotului! Sfatul meu este sa va ocupati singura
de acesata zona si sa chemati o prietena sa va ajute. Puteti sa va filmati si sa-i faceti cadou caseta sotului, de ziua lui. Pentru a scapa de remuscarile ca ati fost egoista, faceti-i un sex oral si gatiti o masa gustoasa!

Intrebare: Sotul meu sare mereu peste preludiu. Ce sa fac?

Raspuns: Sunteti o persoana insensibila ca ati adus in discutie o astfel de tema. Acest subiect este foarte stresant pentru barbati si consuma foarte mult timp. Sexul ar trebui sa fie disponibil oricand pentru sotul dumneavoastra, fara preludiu. Sunteti foarte egoista si faptul ca vreti preludiu dovedeste ca nu va iubiti partenerul suficient.

Dacal-ati iubi, nu ati avea nevoie de preludiu pentru a va excita. Ar fi bine sa-l rasplatiti pe barbatul dumneavoastra cu un sex oral si cu o masa gustoasa!

Intrebare: Sotul meu are intotdeauna orgasm inaintea mea dupa care adoarme. Ce sa fac?

Raspuns: Nu inteleg unde este problema. Probabil ca ati uitat sa-i gatiti o masa gustoasa!

Foto: sueczech.wordpress.com

începem din nou…

…să intrăm într-un joc care a devenit între timp şi tabiet. Săptămîna pare aceeaşi. Te trezeşti şi părăseşti casa călduroasă, pleci la un birou (şcoală) unde nu prea ai chef să mergi şi te întorci seara botos şi obosit. Ce să mai? Viaţa se scurge pe lîngă tine şi pe lîngă cei din jur, relaţia scîrţîie, ai pus două kg la burtă şi îţi cade părul de la stres.

Pfff…

Eu o să încerc să fac altfel săptămîna asta. Să văd 5 filme şi piese de teatru. Să rîd mai mult. Să gîndesc mai optimist. Să mă trezesc mai devreme fără să mă mai chinui cu scenarii care să mă scutească de ridicatul din pat. Să mă văd cu cît mai mulţi prieteni, să-mi fac toate temele pentru facultate şi să termin o carte.

Săptămîna asta e ultima a lui noiembrie (plus o zi din cealaltă), deşi nu pare. Vine decembrie, o lună de poveste.Vine ziua Ionoukăi, dau drumul la lumini, Moş Nicolae, MOş Crăciun, zăpada, Rev-ul, vacanţaaaa.

Nu contează dacă apuc sau nu, contează ca tot ce fac să fac cu zîmbetul pe buze.

Luni nu este o zi aşa de blestemată. Este doar o altă zi în calendar, o zi care te începe.

Să aveţi o săptămîna frumoasă departe de politică şi alte “boli” de gen.

Hugs!

 

* daca stiti un orfelinat care are nevoie de surprize de sarbatori dati-mi de veste